Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Adrian Dinu in data de 7 Octombrie, 2009 - 22:02
Românul nu a mai ieşit din casă de trei zile pentru că nu vrea să fie asaltat de miile de curioşi din satul Silleda din provincia Galicia, Spania. „Da, eu sunt câştigătorul“, a recunoscut ieri românul în vârstă de 29 de ani.
Citeşte şi: Misterul posibilului câştigător român la loterie Cristian Valer este românul bănuit că a câștigat la loterie De câteva zile, Cristian stă închis în casă şi acceptă să vorbească numai cu prietenii apropiaţi şi cu rudele. Cum veştile circulă repede în satul în care locuieşte, Silleda, o localitate din Pontevedra, s-a aflat imediat că cineva a câştigat suma de 7,7 milioane de euro. Toate bănuielile s-au îndreptat asupra lui Cristian, iar acesta nu a mai ieşit din casă şi le-a transmis vecinilor că el nu a ghicit decât cinci numere din şase. Informaţiile de la Loterie l-au dat însă de gol. „Nu vreau să-mi faci poză. Încă nu vreau să apar, mai întâi să mă liniştesc“, au fost condiţiile puse de Cristian înainte de a sta de vorbă cu reporterul „Adevărul“. „Când vezi atâţia bani, îţi este un pic teamă, dar acum nu mai am nicio presiune. Lucrurile se vor calma cu timpul şi-mi voi relua viaţa obişnuită. Voi fi acelaşi om ca şi înainte. Nu-mi voi uita prietenii“, spune proaspătul milionar român. Cristian Valer susţine că, pentru moment, îşi va lua o vacanţă de câteva luni. „Nu ştiu ce voi face. Deocamdată îmi voi lua o vacanţă de câteva luni, până se calmează totul. Apoi voi vedea ce voi face. Poate că voi investi în România sau poate în Spania. Deocamdată nu sunt sigur. Să văd ce oportunităţi îmi oferă România“, a afirmat Cristian Valer. „Mi s-au triplat încasările“ Maria del Carmen Castro Lago (45 de ani), proprietara cafenelei „Café Lago“, locul unde Cristian a jucat biletul norocos, a fost asaltată de clienţi în ultimele zile. „Mi s-au triplat încasările“, spune aceasta. În sat sosesc zilnic echipe ale televiziunilor spaniole, dornice să realizeze reportaje despre cel mai mare câştig din Galicia. Cele mai mari premii În Spania funcţionează mai multe loterii: Loteria „La Primitiva“, Euro Milliones, Bonoloto, Lototurf şi Loteria Naţională. Cel mai mare premiu acordat la Loteria “La Primitiva” a fost de 25 de milioane de euro, în octombrie 2005, şi a fost câştigat de 23 de muncitori care au jucat pe un bilet combinat. În octombrie 2009, tot la Loteria „La Primitiva“, un spaniol din Valladolid a câştigat 10,9 milioane de euro. Cel mai mare premiu din Spania a fost obţinut la Euro Milliones, de o femeie din Madrid, care a primit 126 de milioane de euro. Şi-a ajutat mereu prietenii ”Cristian este o persoană cu capul pe umeri şi banii nu-l vor schimba”, susţine Bebe, de 26 de ani, bun prieten cu românul. ”Te ajută cu orice, mai rar persoane ca el. A câştigat bine şi înainte şi ajuta pe toată lumea”, a mai spus prietenul său. Cristian Valer face parte dintr-o familie cu patru copii, două fete şi doi băieţi. A venit în Spania în urmă cu şase ani şi ultima oară a lucrat ca şofer pe o maşină care toarnă asfalt. Câştiga aproximativ 2.500 de euro pe lună şi îşi ajuta prietenii şi apropiaţii. Este suporter al Realului Românul este suporter înfocat al echipei Real Madrid şi nu pierde aproape niciun meci din Primera Division. Mergea foarte des în două baruri din Silleda, unde urmărea partidele împreună cu prietenii săi, majoritatea români. Ultimele partide văzute înainte de a afla că este milionar au fost FC Barcelona – Almeria (1-0) şi Atletico de Madrid – Zaragoza (2-1), disputate sâmbătă seară. A doua zi, românul a aflat că este milionar. ”L-am sunat duminică de dimineaţă să-i spun că se zvoneşte prin sat că un român ar fi câştigat. Mi-a spus că se va interesa el să vadă cine este şi mă va suna mai târziu. De fapt, el era”, povesteşte prietenul românului. Presa spaniolă îl caută zilnic pe străzi Teama românului de a fi filmat sau fotografiat este oarecum justificată. De câteva zile, populația din Silleda (Pontevedra) vorbește neîncetat despre român. ”Nu-l cunosc. Așa din vedere poate că-l recunosc, dar nu știu sigur cine este. Sunt mulți români care locuiesc aici. Personal vreau să-i mulțumesc. În ultimele zile, vânzările biletelor de loterie aproape că s-au dublat. Lumea este foarte curioasă”, a declarat Maria del Carmen Castro Lago, de 45 de ani, proprietarea cafeteriei ”Café Lago”, unde românul a băgat biletul norocos. Subiectul este ”pâine caldă” și pentru mass-media zonală. Zilnic, echipe de televiziune realizează reportaje cu oamenii de pe stradă în legătură cu milionarul român. Peste 300 de români sunt în Silleda ”Se vorbește mult despre el. Nu știu sigur cine este. Vin foarte mulți români aici, dar la sfârșitul săptămânii. Se joacă la cărți și se uită la meci”, a declarat proprietara unuia dintre cele două localuri unde românii se strâng la sfârșitul săptămânii. Conform Institutului Național de Statistică (INE), anul trecut erau înregistrați 186 de români. Conform estimărilor unora dintre conaționalii noștri cifra ar fi de aproximativ 300 de persoane. Marea majoritate a femeilor lucrează în baruri, ca ospătar sau bucătar, iar bărbați ca șoferi pe camioanele cu ciment care participă la construcția rețelei de cale ferată de mare viteză (AVE) ce va uni Santiago de Compostela cu Ourense. O altă parte a românilor lucrează în fermele de creștere a porcilor, vacilor și găinilor, care se află în această zonă.| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |