Numărul spaniolilor care recurg la operaţiile de mărire a penisului s-a triplat în ultimii trei ani

Foto: elconfidencial.com

În ultimii trei ani numărul operaţiilor de mărire a penisului în Spania a crescut de trei ori. 90% din cei care recurg la o astfel de operaţie au un organ genital de dimensiuni normale.

Pentru mulţi bărbaţi, fericirea este direct proporţională cu mărimea propriului penis. Dovada este că numărul bărbaţilor care recurg la operaţii de mărire şi îngroşare a penisului este tot mai mare de la an la an, ajungând la triplul celui de acum trei ani. Marea majoritate a bărbaţilor nu au o problemă între picioare, însă, ci în minte: au un penis normal, dar vor unul mai mare pentru a-şi îmbunătăţi stima de sine, scrie cotidianul Publico. Preşedinta Asociaţiei Spaniole de Andrologie, Medicină Sexuală şi Reproductivă (ASESA), Ana Puigvert, estimează că numărul bărbaţilor care recurg la chirurgie pentru a obţine un penis mai mare s-a triplat faţă de acum "trei sau patru ani". Puigvert defineşte situaţia ca fiind "dramatică". În lipsa unor cifre oficiale despre numărul intervenţiilor de acest tip din Spania, singurele date care arată creşterea sunt calculele medicilor din sector. În fiecare an, între 1000 şi 5000 de bărbaţi trec prin sala de operaţie din acest motiv, conform medicilor consultaţi. Alungirea şi îngroşarea penisului sunt operaţiile "staruri" pentru modificarea estetică a genitalelor la bărbaţi. Într-o măsură mai mică, există bărbaţi care îşi operează scrotul sau prepuţul, pentru a le armoniza cu mărimea restului genitalelor. Operaţiile de alungire şi îngroşare ale penisului sunt simple şi se fac pe loc. În general, se realizează împreună şi costă aproximativ 4.000 de euro. Tot femeile conduc în clasament În ciuda creşterii numărului de bărbaţi care recurg la astfel de operaţii, tot femeile continuă să fie cele mai numeroase cliente ale saloanelor de chirurgie estetică a organelor genitale. Pentru fiecare patru femei care îşi reduc dimensiunea labiilor sau îşi reconstruiesc himenul, există un singur bărbat care recurge la chirurgie estetică genitală, spune chirurgul plastic Romani Oliver, membru al Societăţii Spaniole de Chirurgie Plastică şi Estetică (Secpre). Dacă numărul bărbaţilor care recurg la chirurgie estetică genitală a crescut, cel al bărbaţilor care au consultat un medic din acest motiv a explodat. "Din fiecare 10 bărbaţi care vin şi se interesează, doi ajung să se şi opereze", explică Oliver. Operaţia de alungire a penisului nu garantează un număr determinat de centimetri în plus De exemplu, conform doctorului Puigvert, la Institutul de Andrologie şi Medicină Sexuală din Barcelona, vin 2-3 persoane pe săptămână cu intenţia de a se opera. Anual, doctor Puigvert însăşi operează aproximativ cinci bărbaţi. Puigvert se arată preocupată de creşterea numărului de bărbaţi care decid să se opereze pentru a avea un penis mai mare. "Din păcate, numărul a crescut enorm", spune ea. Aceasta reaminteşte că operaţia de alungire a penisului nu garantează un număr determinat de centimetri în plus pentru pacient. Puigvert a explicat că prin operaţie se pot câştiga unul sau doi centimetri în plus. "E dificil să obţii mai mult de atât". De asemenea, reaminteşte că mărimea penisului este evaluată eronat din cauza mărimii scrotului. Dacă s-ar ţine cont de aceste aspecte, spune Puigvert, mult mai puţini bărbaţi s-ar opera. Medicul insistă că aceste operaţii nu ar trebui realizate pe tineri sub 22 de ani, deoarece "aceştia încă nu şi-au completat maturitatea hormonală şi ar putea să le fie alterată anatomia". De asemenea, operaţiile sunt contraindicate celor care suferă de tulburări psihice, precum schizofrenia sau depresia, precum şi celor care abuzează de droguri, decât dacă operaţia primeşte undă verde din partea unui psihiatru. Obsesia pentru mărime Şeful clinicii de Urologie a Spitalului Galdakao-Usansolo, din Bilbao, Ander Astobieta, susţine că aceste intervenţii sunt menite pentru a repara o "problemă estetică". "Se presupune că ar trebui realizate pentru a corija un penis mic, mai mic de opt centimetri lungime, dar lumea doreşte să îşi lungească penisul chiar dacă nu are această problemă", explică acesta. Un amănunt important, pe care medicii obişnuiesc să-l aducă la cunoştinţa tuturor pacienţilor este că penisul creşte în lungime, în urma operaţiei, doar în stare de repaos. "Penisul erect va fi la fel de lung ca şi înainte de operaţie. Erecţia depinde de cantitatea de sânge şi de presiunea acestuia", explică Gonzalez-Nicolas. "90% din cei care se operează, nu au de fapt un penis mic" Se consideră că un penis normal măsoară între 12 şi 16 centimetri în erecţie. Organele de mai mici de şase centimetri se numesc micropenisuri, iar în cazul lor este necesară o astfel de intervenţie chirurgicală, explică doctorii. "90% din cei care se operează, nu au de fapt nevoie de asta", susţine Puigvert. Profilul celor care se operează este al unei persoane complexate, care se simt stânjeniţi să fie văzuţi de către alţi bărbaţi dezbrăcaţi. Problemele de încredere în sine îi duc pe aceştia, de obicei, şi la tratament psihologic. "Noi ne sfătuim toţi pacienţii ca, înainte de operaţie, să consulte un psiholog", explică Oliver. În plus, paradoxal, majoritatea sunt bărbaţi chipeşi. "Ca să vă faceţi o idee, au venit şi câţiva poliţişti din Mossos d'Esquadra", susţine Puigvert. Profilul acestor pacienţi s-a schimbat radical. Acum zece ani, când au început aceste operaţii în Spania, cei care se operau pentru un penis mai mare erau ori homosexuali, ori persoane care îşi "deformau" corpul în sălile de forţă, rememorează Jose Antonio Gonzalez-Nicolas, chirurg plastic la Clinica Instimed. Mărimea şi plăcerea "Tot mai mulţi bărbaţi leagă mărimea penisului cu satisfacţia pe care o oferă femeii", spune Astobieta, care reaminteşte că nici un studiu ştiinţific nu a demonstrat asta. "Mărimea contează doar dacă penisul măsoară doar 6 centimetri şi nu poate fi introdus în vagin, dar dacă are între 12 şi 15 centimetri e acelaşi lucru: e funcţional", insistă Astobieta. "Până şi femeile se arată acum mai interesate, în mod deschis, de mărimea penisului, ceea ce îi face pe bărbaţi să se preocupe şi ei mai mult de asta. Asta duce, mai ales la cei tineri, la disfuncţii erectile, din cauză că aceştia se simt presaţi", mai spune Astobieta.   Urmareşte-ne şi pe:    
1209 vizualizări

Taguri: alungire, barbati, femei, ingrosare, marire, operatii, penis

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
CINCADAN
LUNGEANU EUGEN
MAGAZIN_BCNLH
asociatiaunirea
leutigrut
nelutuion

 
           
HOROSCOP 17.11.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Situaţia sentimentală vă încântă prin declaraţii pasionale.Sănătate. Faceţi tot felul de scenarii în urma cuvintelor mai dure ce vă sunt adresate.Bani. Consideraţi că nu trebuie să mai faceţi economii drastice. Toate sumele de care dispuneţi sunt orientate către organizarea unei călătorii absolut indispensabile.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi