Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Alina Pistol in data de 16 Martie, 2011 - 13:39
În ciuda faptului că activităţile sexuale ne sunt cunoscute de la începuturile omenirii, există încă lucruri fascinante despre sex, care continuă să ne uimească.
Sexul este una din plăcerile cele mai de preţ ale vieţii şi este praticat de aproape toată lumea. Există, aşadar, şi un interes proporţional pentru acesta. Cu toate acestea, sunt lucruri care nu contenesc să ne fascineze cu privire la sex şi sexualitate. Zece astfel de lucruri sunt cuprinse şi în lista de mai jos. 10. Pierderea în greutate Ce este fascinant: Actul sexual ajută la pierderea în greutate În medie, un om arde 26 de calorii în timpul unui sărut de un minut. Mai mult, sexul "viguros" timp de jumătate de oră arde 150 de calorii (poţi pierde până la 1,5-2 kilograme anual, dacă faci sex de 7-8 ori pe lună). Sărutul este, totodată, bun pentru dinţi: surplusul de salivă eliberat în timpul actului ajută la menţinerea gurii curate, reducând riscul aparţiei cariilor. 9. Perucile pubiene Ce este fascinant: În epoca victoriană, târfele purtau peruci pubiene Perucile pubiene au apărut în jurul anului 1400, fiind purtate la început de femeile care şi-au ras părul pubian pentru a scăpa de păduchi. În epoca victoriană, erau purtate frecvent de prostituate care doreau să ascundă faptul că aveau boli precum sifilisul. Perucile pubiene mai sunt folosite şi astăzi, în industria cinematografică, pentru a ascunde, uneori, organele genitale ale actorilor. 8. Prezervativele Ce este fascinant: Iniţial, prezervativele erau făcute din maţe de animale sau pânză În Asia, înainte de secolul 15, se foloseau prezervative pentru gland (care acopereau doar capul penisului). În China, acestea se foloseau din hârtie de mătase îmbibată în ulei. În Japonia, se foloseau chiar carapace de ţestoase sau coarne de animale. În secolul 16, prezervativele erau, în general, fabricate din ţesătură îmbibate într-o soluţie care să "impermeabilizeze" pânza înainte de folosire. Erau concepute pentru a acoperi glandul penisului şi erau legate cu o fundă. Ulterior, prezervativele erau fabricate din intestine de animale. 7. Fără dureri de cap Ce este fascinant: Sexul vindecă durerile de cap Data viitoare când partenerul/partenera vă refuză avansurile motivând o durere de cap, amintiţi-i că s-a demonstrat ştiinţific că sexul vindecă durerile de cap. Sexul eliberează în corp endorfină, care reduce, în mod natural, durerile provocate de migrene. 6. Îngrijirea pielii Ce este fascinant: Sperma este benefică pentru piele Proteinele din spermă au efect de strângere a pielii. Când sperma este lăsată să se usuce, evaporarea apei lasă în urmă proteine, care ajută la reducerea ridurilor. Deşi este un agent anti-îmbătrânire perfect, partea proastă este că ar trebui să umbli prin casă cu spermă pe faţă. 5. Părul pubian Ce este fascinant: Părul pubian este programat să crească doar până la un anumit moment Tot părul de pe corp este controlat de către un "program de creştere", care determină durata creşterii (şi, pe cale de consecinţă, lungimea la care ajunge). Părul pubian are un program mai redus, o durată de creştere de doar câteva luni, comparativ cu părul din alte zone. Acest lucru face ca părul pubian să nu ajungă la lungimi excesive şi inestetice. 4. Sexul oral sau "blow job"-ul Ce este fascinaint: Termenul "blow job" provine din epoca victoriană În epoca victoriană, termenul folosit în jargon pentru prostituate era "blowsy". În acelaşi timp "blow" era termenul în jargon pentru ejaculare. Ca urmare, pe la 1930 s-a ajuns ca felaţia să poarte numele de "blow job". Termenul a mai fost folosit şi ca referire la avioanele cu reacţie în Al Doilea Război Mondial. În Grecia Antică, termenul folosit în jargon pentru sexul oral era "a cânta la flaut". 3. Pornografia şi efectele ei benefice Ce este fascinaint: Bărbaţii care se uită la filme porno produc mai multă spermă Studiile au arătat că bărbaţii care urmăresc regulat filme porno cu doi bărbaţi şi o femeie produc mai multă spermă decât cei care se uită la filme porno doar cu femei. Cercetătorii speculează că asta se întâmplă din cauză că bărbaţii, văzând "concurenţă", îşi dezvoltă capacităţile de procreere. 2. Sexul de plăcere Ce este fascinant: Oamenii nu sunt singurele fiinţe care fac sex pentru plăcere Oamenii nu sunt singurele membre ale regnului animal care se implică în activităţi sexuale din plăcere, fără scopuri de reproducere. Delfinii şi anumite specii de cimpanzei au fost observaţi, la rândul lor, făcând sex în afara ciclurilor reproductive naturale. Cu excepţia unui cuplu de gorile Cohan, care a fost văzut făcând toate acestea, cimpanezeii bonobo sunt singurele fiinţe, în afara omului, care a fost observat implicat în următoarele activităţi: sex genital faţă în faţă, sărut cu limba, sex oral. Când cimpanzeii ajung pe un teren nou de hrană, excitarea creşte şi aceasta duce la activităţi sexuale, pe care cercetătorii le pun pe seama nevoii de a se elibera de tensiuni şi a permite o hrănire liniştită. 1. Prostituţia animală Ce este fascinant: Unele femele de pinguini se prostituează Oricât de greu de crezut pare, în sălbăticie, unele femele pinguin (chiar şi dintre acelea cu o relaţie stabilă) vor face schimb de favoruri sexuale cu străini pentru pietricele, de care au nevoie pentru construirea cuibului. Potrivit zoologului Dr. Fiona Hunter, "în general, femelele îi caută şi îi aleg pe masculii singuri, pentru acest gen de favoruri sexuale, altminteri, dacă masculii ar avea ei iniţiativa, ar fi bătuţi de partenerii stabili ai femelelor". Urmareste-ne si pe:| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |