Andreea Ciobanu, manechin în Spania de la 15 ani

Andreea visează să prezinte modă în Statele Unite

1/7

Andreea Ciobanu, originară din Paşcani, judeţul Iaşi, munceşte de trei ani ca manechin la o casă de modă din Valencia. A defilat pentru creatori de modă din Milano şi visează să lucreze în America pentru Dolce & Gabana.

La vârsta de 18 ani, românca Andreea Ciobanu a defilat deja pe multe dintre marile scene ale modei din Spania şi Italia, prezentând haine ale creatorilor de modă din toată Europa.

Vocaţia de model şi-a descoperit-o încă de la vârsta de patru ani, când poza, în joacă, pentru o verişoară de-a sa.

“Familia şi cunoscuţii mi-au spus mereu că trebuie să încerc să intru în lumea modei, să fiu manechin, pentru că sunt înaltă şi subţirică. Până la vârsta de 15 ani nu m-am gândit niciodată serios să fiu manechin”, spune Andreea.

În urmă cu trei ani, tânăra s-a stabilit împreună cu părinţii săi în localitatea Burriana, Castellon.

“Încurajată de mama mea, m-am prezentat, în urmă cu trei ani, la o preselecţie de manechine pentru un curs pe care îl organizează, în fiecare an, casa de modele Carmen Duran, din Valencia. Dintre toate cele prezente, eu şi încă patru fete am fost singurele selecţionate." Astfel, la vârsta de 15 ani, Andreea a câştigat o mie de euro pentru că a prezentat trei rochii pentru Teo Garillo.

A apărut pe coperţi de revistă

“Am apărut pe prima pagină în revista Blank, în ediţia dedicată rochiilor de mireasă, una dintre cele mai cunoscute din Spania. Am defilat pentru Mustang, Francisc Montesino, sau la salonul Futurmoda, unde am prezentat pantofi care costau 2.000 de euro. De asemenea, am apărut în numeroase cataloage unde am prezentat bijuterii şi chiar într-un calendar”, spune românca.

Vrea să emigreze în America

Acum, Andreea visează să poată emigra în Statele Unite, unde vrea să facă o facultate. "Vreau să plec în America şi să-mi continui studiile acolo. Îmi doresc să fiu manechin pentru Dolce & Gabana, dar cum tinereţea nu durează o veşnicie, îmi doresc să fac o facultate de management”, spune Andreea.

598 vizualizări

Taguri: fotomodel, manechin, moda

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (12)
nickcoolas (neverificat) din castellon in data de 11 August, 2009 - 00:31

CUNOSC ACEASTA MINUNATA FIINTA SI AM IN MINTE UN SINGUR MOMENT:AS VREA SA-MI IMPLINESC UN VIS,E UN VIS DE OM NORMAL SI TOTAL DEZINTERESAT,E UN VIS IN CARE ACEST CHIP MINUNAT VA STRALUCI ATAT DE TARE INCAT VA DA DE INTELES CA E...FAIMOASA!AS VREA SA NU UITE CA FIECARE DIN NOI POATE INCERCA SA-SI ATINGA DESTINUL DAR DOAR CEI MAI PUTERNICI SI PLINI DE VOINTA VOR REUSI...IAR PTR CEI CARE CITESC ACEST ARTICOL SI CRED CA MERITA SA INVESTEASCA IN VIITORUL UNEI FIICE A ROMANIEI, CRED CA NU GRESESC DACA AM O RUGAMINTE:BATETI FIERUL CAT E CALD SI VEDETI CE PUTETI FACE PTR A CASTIGA ACEASTA FIINTA PTR ROMANIA!SI ROMANIA ARE NEVOIE DE FAIMOSI!SPER SA NU FI SUPARATA PE MINE PTR ACEASTA AFIRMATIE...CRED,DE FAPT SUNT SIGUR CA ARE UN TALENT DEOSEBIT CARE INCA E PROFUND ASCUNS IN ACEASTA ´´BIJUTERIE´´.DA,E O BIJUTERIE CE TREBUIE FINISATA SI ´´EXPLOATATA´´.
AM AVUT ONOAREA SI PLACEREA DE A FOTOGRAFIA ´´MINUNATIA´´ SI SPER SA MA CREDETI PE CUVANT CA UITI SA RIDICI DEGETUL DE PE DECLANSATORUL CAMEREI FOTO,INTRI IN TRANSA CA SI FOTOGRAF PTR CA MODELUL(ANDREEA) ESTE ATAT DE EXPRESIV SI DEZINVOLT INCAT TE FACE SA UITI CA VREI SA OBTII O SESIUNE FOTO,TE TREZESTI CA FACI ARTA FOTOGRAFICA FARA SA VREI...MAI PE SCURT,NU CAMERA CAPTEAZA IMAGINI SUPERBE,ANREEA INTRA PUR SI SIMPLU IN CAMERA FOTO SI CREEAZA SUBLIMUL...CATEVA FOTOGRAFII POT FI VAZUTE IN GALERIA FOTO A ACESTEI PAGINI!SUCCES IN CONTINUARE!HASTALAVISTA,ANDREEA!

mary (neverificat) din PASCANI in data de 11 August, 2009 - 21:05

uneori cuvintele sint de prisos. cum as putea sa comentez frumusetea acestui copil pe care DUMNEZEU i-a dat-o in dar ? sau talentul ei ? as putea sa ii felicit parintii care i-au ghidat pasii in viata si care au facut din ea mai mult decit ,,un tablou frumos " ,au educat-o sa fie un om de valoare cu care sa se mindreasca ! as putea sa o felicit pe ea pentru ca a tinut,, drumul drept" si nu s-a lasat atinsa de relele lumii in care traim ....si mai vreau sa ii spun ,ei personal ,ca DUMNEZEU este bun cu oamenii care aleg calea dreapta. FELICITARI SI TINE-O TOT ASA !

ANONIM (neverificat) din PASCANI in data de 11 August, 2009 - 21:10

FELICITARI ! MULTA BAFTA SI DE ACUM INAINTE ! SA REUSESTI SA IMPLINESTI MACAR O PARTE DIN VISURI !

chiulangioaik (neverificat) din pascani in data de 23 August, 2009 - 05:30

acum fiecare poate sa-si dea cu parerea....ne cunoastem de mici si o stiu pe deea ft bine..are o ambitie de invidiat si desi sunt mai mare ca ea..are visuri implinite in schimb multi dintre noi..visam..si atat!am incercat sa o conving sa manance ciocolata:))....si atata ambitie a avut k nici nu s-a uitat..si dak ciocolata nu-i o tentatie..pozitiva....Smile)mult succes deea...si abia astept sa ne mai vedem..k nu am reusit sa profitam de putinul timp ce l-am avut amandoua vara aceasta...poate ne vedem in spania:))....te pop si muult succees..si multumiri parintilor pentru asa un ingerash:*:*:*:*

ionut (neverificat) din ancona in data de 24 August, 2009 - 14:48

foarte bine andreea ai ajuns unde meriti si daca iti respecti in continuuare munca pe care o faci
cu siguranta ai sa ajungi acolo unde iti doresti.Perseverenta ,atentie si bun gust asta am vazut in mare la tine
te pup succes

costel din milano (neverificat) din milano in data de 24 August, 2009 - 14:59

Felicitari la fata ...ce ii al ei este pus deoparte ..multa bafta gajika Smile

Alex.pascani (neverificat) din pascani in data de 25 August, 2009 - 15:40

felicitarile mele sorella...pt ce ai reusit sa faci si iti urez mult succes in continuare si sa realizezi tot ceea ce iti doresti deoarce ai toate calitatile k sa reusesti sa ajungi acolo unde iti doresti tu. Ma bucur mult pt tine si iti urez mult succes si sa ai parte numai de bine...pa pa sorella...Alex

BeBe (neverificat) din Pascani in data de 25 August, 2009 - 16:02

Sa incep prin a o felicita pe Andreea pentru ambitia ei de a ajunge unde isi doreste .De ceva timp ma numar printre amicii , prietenii ei , dupa cum spune si cristina (chiulangioaik) ''are o ambitie de invidiat '' multe fete viseaza de mici sa ajunga fotomodel , sa pozeze pentru tabloide celebre sau sa poarte o rochie cu semnatura celebra ea a avut si are aceasta ocazie bravo ei pe aceasta cale O FELICITAM TOTI CEI CARE O CUNOASTEM BINE poop old si fosta sister Sexy:* succes '' blondo''

deSCANDAL.ro (neverificat) din Pascani in data de 25 August, 2009 - 18:48

Mult succes in ceea ce faci , multa sanatate si sa auzim numai de bine adica Premii peste premii si multe aparitii in cele mai de succes reviste de profil . Sexy take care si mult succes !

Deush (neverificat) din Pascani in data de 27 August, 2009 - 18:07

Cea mai frumoasa fetitsa .. sa ai grija de tine si Dumnezeu sa te ajute acolo unde vrei tu sa ajungi..In America..sa stii k prietenii tai sunt alaturi de tine si te vor sprijini mereu...Meriti tot ce e mai bun in viatsa si cel mai indepartat vis sa ti se indeplineask..ma alatur lu Bebe si Chiulangioaik... Mult sucees Deea!! Sexy:*

AlinaLupu (neverificat) din Burriana in data de 28 August, 2009 - 17:20

fetita mea,imi plac la nebuniie pozele tale care apar pe webul asTa dar esti mult mai frumoasa in persoana.Sper sa ti sa implineasca tot ce iti doresti Sexy
Ai grija de ea .
Te-am cunoscut cand ai venit si ai inceput studiile la scoala care invatam si eu ,nu stiam ca esti model pana cand te-ai imprietenit cu verisoara mea si de atunci mergeam impreuna la disco si radeam momentele cu tine sunt de neuitat .TeQuieroo Muchoo Andreiita:*

Claudia (neverificat) din Pascani in data de 28 August, 2009 - 21:47

Esti o persoana foarte speciala de care sunt mandra. Pe langa faptul ca esti foarte frumoasa,talentata,desteapta si ambitioasa ai un suflet foarte mare si meriti tot ce-i mai bun din lumea asta. Eu te felicit inca odata si fie ca Dumnezeu sa te ajute sa-ti implinesti toate visele,si sa ajungi acolo unde iti doresti .Te iubesc foarte mult si-ti voi fi mereu alaturi Sexy:*

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
vladi
araldi
elena
Alin666
Pontzonel
naryinar
           
HOROSCOP 30.09.2009

21.03 - 20.04

Dragoste
Bani
Sănătate
Abonează-te la newsletter
De la voi