A câştigat 10 milioane de euro şi i-a împărţit cu cel mai bun prieten al său

Câştigătorul premiului de 10 milioane de euro la tragerea Loto din ajunul Anului Nou a împărţit câştigul cu un amic de-al său, faţă de care îl leagă o prietenie lungă de 20 de ani, deşi acesta nu jucase la Loto, a anunţat Agenţia Franceză de Jocuri (La Française des Jeux - FDJ).

Marţi, la Marsilia, cei doi prieteni au primit fiecare câte un cec de cinci milioane de euro, scrie TF1 News.

Aceasta este povestea a doi prieteni din Arles, localitate din sudul Franţei, care s-au susţinut reciproc de când se cunosc. De ceva vreme, familia unuia dintre ei se confruntă cu dificultaţi materiale, iar cealaltă a renunţat la proiectele sale pentru a o ajuta.

De mai bine de trei ani, săptămânal, cei doi prieteni jucau împreună zece euro la Loto. Astfel, şi în ajunul Crăciunului  francezii şi-au încercat norocul la tragerea Super Loto, unde potul cel mare era de 10 milioane de euro. Încercarea a fost fără noroc.

După cum le era obiceiul, săptămâna următoare, trebuiau să cumpere un bilet împreună, pentru tragerea din ajunul Anului Nou, dar unul dintre ei nu a avut bani. Totuşi, celalalt a jucat un bilet de 10 euro cu aceleaşi numere stabilite de comun acord de Crăciun.

De data aceasta, numerele s-au dovedit a fi norocoase.

Bărbatul nu a spus nimănui despre izbândă, însă i-a cerut prietenului său cinci euro, partea acestuia din preţul biletului câştigător. După ce a primit cei cinci euro, şi-a anunţat amicul că au câştigat împreună 10 milioane de euro.

“Este normal să împărţim banii pentru că suntem prieteni de 22 de ani”, a declarat câştigătorul marelui pot. Cele două familii au vrut să-şi păstreze anonimatul şi nu au vrut să vorbească despre planurile lor, însă pentru început vor să meargă împreună într-o mică vacanţă.

 

1369 vizualizări

Taguri: 10 milioane de euro, bani, franta, loto, pietenie

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (4)
Anonim (neverificat) din Prahova in data de 13 Ianuarie, 2011 - 13:20

mi se pare extraordinar ce a facut baiatul asta.
felicitari lui si mult spor in cheltuirea banilor.

marian marcel (neverificat) din Oradea in data de 13 Ianuarie, 2011 - 19:01

Gest care innobileaza faptura umana.Se vede ca exista oameni senzationali chiar si in Franta.Extraordinar!

Anonim (neverificat) din Bucuresti in data de 14 Ianuarie, 2011 - 00:16

Daca vrei sa vezi o tara binecuvantata din toate punctele de vedere dute in Franta si sunt sigur 100% ca vei intalnii nenumarati oameni nobili si senzationali cum l°ai descris tu pe fericitul castigator . Bafta

Anonim (neverificat) din ESPANA in data de 14 Ianuarie, 2011 - 18:17

DACA E O POVESTE INVENTATA DE LOTERIE? EU NU PREA CRED CA POATE FI ADEVARAT. ORCUM, IN ROMANIA NU VA EXISTA NICIODATA ASA CEVA.

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
cristyro
MAGAZIN_BCNLH
ALIMENTARA
luna
ticuta2IV1940
florintoma
 
           
HOROSCOP 17.01.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Relaţia cu persoana iubită e mai tensionată. De sfaturile şi sugestiile dv. are nevoie azi nu numai persoana iubită.Sănătate. Scăpaţi de tulburările de până acum, dar perioada de refacere se prelungeşte. Bani. E posibil să nu vă achitaţi datoriile şi să fie necesar să apelaţi la ajutoare.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi