Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Laura Chiva in data de 14 Octombrie, 2009 - 17:48
Un incident mai puţin obişnuit a avut loc, săptămâna trecută, în timpul unui reality-show difuzat de postul MTV.
Citiţi şi : Victoria Beckham, numai piele şi os după ce a renunţat la silicoane Vedete care au probleme din cauza formelor prea generoase GALERIE FOTO Vedete care au stat departe de silicon Una dintre tinerele care participa la emisiunea "Real World / Road Rules Challenge: The Ruins" a trecut prin momente critice când, după ce a trecut o probă a concursului, a simţit o durere extrem de mare în piept. Shauvon Torres, o tânără scriitoare americană, a plonjat, de la o înălţime considerabilă, într-un lac. În momentul impactului cu apa, unul dintre implanturile cu silicon ale tinerei a explodat, deşi aceasta purta o vestă de protecţie. Imediat după accident, femeia a fost transportată de urgenţă la spital, unde doctorii, după ce i-au acordat primele îngrijiri, au anunţat-o că trebuie să se retragă din reality-show. “Shauvon va avea nevoie de operioadă de repaos, nu va mai putea participa la emisiune”, au anunţat doctorii americani. Producătorii emisiunii susţin că astfel de accidente pot apărea oricând, dar nu se aşteptau la aşa ceva. . Imaginile din momentul accidentului un au fost difuzate la tv, însă au apărut în scurt timp pe Youtube.com, iar, în doar două zile, peste un milion de internauţi au urmărit înregistrarea.| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |