FOTO Sara Carbonero, iubita lui Casillas, ştie cu mingea

Casillas şi Sara Carbonero au apărut prima oară împreună ca un cuplu la Madrid Open Foto: Diario Vasco

Iubita portarului naţionalei Spaniei, Iker Casillas, va fi vedeta noului număr al ediţiei spaniole a Cosmopolitan, cu un pictorial în care îşi arată calităţile fotbalistice

Sara Carbonero a ajuns un nume de referinţă în sport, nu doar pentru relaţia ei cu Iker Casillas, portarul lui Real Madrid, ci şi pentru că e prezentatorea principalului buletin de ştiri sportive al postului Telecinco. Totodată, ea ocupă şi funcţia de director adjunct a secţiunii Sport a respectivei televiziuni, notează La Voz Libre despre cea care a apărut pe prima pagină în ultimul număr al Cosmopolitan.

Iubita căpitanului naţionalei Spaniei va avea o dublă misiune în Africa de Sud, la Campionatul Mondial. Sara Carbonero va trebui nu doar să-şi încurajeze iubitul şi Spania, ci se va afla acolo şi în interes de serviciu, fiind trimisul special al Telecinco la Cupa Mondială. Cea aleasă de FHM drept cea mai sexy jurnalistă din lume va fi, cu siguranţă, cea mai atractivă prezenţă la conferinţele de presă.

 

 

 

 

 

 

 

Sara Carbonero şi-a moştenit pasiunea pentru fotbal, din familie. "Toţi cei din familia mea iubeau fotbalul. Mi-au inoculat şi mie această pasiune, dat fiind că la final de săptămână urmăream toţi etapa", a spus prezentatoarea tv în Cosmopolitan, comparând domeniul ei de activitate, televiziunea, cu fotbalul: "Nimănui nu îi place să fie rezervă. Toţi vor prim-planul".

De când presa a aflat de relaţia ei cu Iker Casillas, Sara Carbonero spune că a devenit o obişnuinţă să aibă în permanenţă ziarişti la poarta casei. De altfel, până la turneul de tenis de la Madrid, încheiat acum câteva zile, ei nu au apărut niciodată oficial împreună şi nici nu şi-au recunoscut relaţia.

În pictorialul pentru numărul din iunie al revistei Cosmopolitan, Sara Carbonero a demonstrat că se descurcă şi cu mingea la fel de bine ca în faţa camerelor tv.

 

 

 

 

 

 

(Foto: Cosmopolitan)

 

Urmareşte-ne şi pe:
 

 

845 vizualizări

Taguri: cosmopolitan, foto, Iker Casillas, pictorial, sara carbonero

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 19.08.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Veţi fi suplinit cu succes în momentele de slăbiciune de persoana iubită.Sănătate. Infecţiile se localizează la gât şi urechi (pericolul vine din zona gâtului). Vi se „dăruiesc" numeroase sfaturi şi indicaţii de tratamente naturiste.Bani. După-amiază apare neşansa să fiţi înşelaţi de cei mai buni prieteni.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi