Analiza campaniei electorale a lui Klaus Iohannis: „Nu este un personaj contrafăcut”

Un specialist în ştiinţele comunicării, un psiholog şi un specialist în marketing au analizat pentru ”Adevărul” felul în care Klaus Iohannis, candidatul ACL pentru alegeri prezidenţiale 2014, s-a comportat în campania pentru turul întâi de scrutin.

O prezenţă politică şi publică total diferită faţă de ipostazele în care s-au obişnuit românii să-i vadă de politicieni, aşa caracterizează specialiştii în comunicare şi marketing modul în care şi-a făcut campanie candidatul ACL pentru alegeri prezidenţiale 2014.    

”Cred că prezenţa lui Klaus Iohannis pe scena politică şi implicit pe scena publică românească este foarte diferită de a celorlalţi candidaţi, iar din unghiul comunicării am putea defini prezenţa, şi chiar trebuie să facem asta, prin trei dimensiuni: non-verbală, ceea ce se vede, paraverbală, ceea ce se aude, tot ce ţine de caracteristicile vocii, şi evident verbală, ceea ce ne transmite la nivelul conţinutului Klaus Iohannis”, spune Minodora Sălcudean, specialist în ştiinţele comunicării şi lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Departamentul de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice, Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu.   

Specialistul a analizat în detaliu, pentru ”Adevărul”, toate cele trei dimensiuni.   

”Referitor la non-verbal, această dimensiune pe care mulţi specialişti tind să o rezume la gestică şi mimică este mult mai complexă şi mult mai amplă, ea de fapt reflectă capacitatea cuiva de a transmite semnificaţii şi de a genera, de a configura imagini vizuale, în primul rând prin limbaj gestual, prin expresii şi microexpresii faciale, prin proxemică şi gestionarea spaţiului, prin vestimentaţie, chiar şi prin felul în care se tunde, amănunte de genul acesta care spun o poveste vizuală despre cineva.   

Povestea lui discursiv-vizuală este destul de atipică pentru spaţiul public românesc şi mai ales pentru cel dâmboviţean. Gesturi reţinute, le vedem cu toţii, un bun control al mâinilor şi o temperată dinamică a palmelor şi antebraţelor. El nu este un om expansiv atunci când comunică, la el mişcarea vine din zona mâinilor şi palmelor şi antebraţelor, are o postură bună, aş spune, chiar foarte bună, există un aliniament bun al capului, gâtului, umerilor şi trunchiului, un aliniament care transmite prestanţă şi credibilitate, asta e strict la nivel vizual, ceea ce vedem la nivelul unei apariţii publice. În acelaşi timp, gesturile lui făcute cu ajutorul palmelor şi antebraţelor mai ales transmit şi calm, şi control, o anumită distanţă profesională şi ideea de echilibru şi de echidistanţă.   

Din punct de vedere al expresiilor şi microexpresiilor faciale lucrurile sunt şi mai clare în ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis. Poate ştiţi gluma aceea care circulă pe internet, Klaus Iohannis în 6 expresii, toate reprezintă de fapt aceeaşi imagine cu Klaus Iohannis, e un argument să spunem pe care contracandidaţii lui l-au speculat în atacurile la adresa lui Klaus Iohannis, şi anume faptul că el are o mimică aproape inexpresivă, cred că la asta se rezumă. Zâmbetul este minimal iar contactul vizual este activ şi prezent, ceea ce denotă din punctul de vedere al specialistului în comunicare faptul că atunci când este în situaţia de interviu, de exemplu, el îşi ascultă activ interlocutorul, ascultă întrebarea, se concentrează asupra întrebării, asta arată felul în care el priveşte şi eu cred că este un lucru mai mult decât pozitiv în comunicare acest lucru.   

Aş insista puţin asupra zâmbetului, pentru că acesta poate fi văzut ca o problemă în ceea ce numim noi expresii faciale. Expresiile faciale pot fi uşor decodate şi sunt decodate de interlocutori, iar microexpresiile faciale sunt de regulă decodate de către specialiştii în comunicare. Diferenţa este că expresiile faciale pot fi controlate iar microexpresiile faciale nu le putem controla, asta înseamnă ridicatul sprâncenei, muşcatul buzei, clipitul într-un anume fel. În situaţii de comunicare în care avem disconfort simţim foarte acut lucrul acesta şi atunci nu ne putem controla microexpresiile faciale. Revenind la zâmbet eu cred că la Klaus Iohannis are mai degrabă calitatea unei microexpresii faciale şi îmi vine acum în minte întrebarea unui jurnalist de la Hotnews, ”Veţi coabita cu Victor Ponta?”, e o întrebare care i-a cauzat un anumit disconfort pentru că în momentul acela a zâmbit, în momentul în care a răspuns, şi a spus ”Nu”. Există în acest moment o incongruenţă între ceea ce negi şi ceea ce transmiţi la nivel non-verbal. Cred că nu ar fi rău ca zâmbetul să devină totuşi nu excesiv folosit şi nu abuziv folosit, asta e clar, dar totuşi într-un fel controlat în situaţiile de comunicare. E un sfat pe care eu i l-aş da, în momentul în care este într-o situaţie de discurs public sau într-o situaţie de interviu poate că ar trebui sfătuit să transforme dintr-o microexpresie zâmbetul într-o expresie convingătoare, expresie facială. În Occident zâmbetul profesional se educă, ştim cu toţii, până şi casieriţa de la magazin ne zâmbeşte profesional, ne întreabă dacă a fost totul în regulă şi zâmbeşte, se poate educa şi se poate gestiona foarte bine în anumite situaţii.  

Pe plan paraverbal - paraverbalul ţine de tot ceea ce înseamnă voce şi caracteristicile vocii, nuanţele din vocea noastră, inflexiunile, accentele, ritmul vocii, pauzele, tăcerile, toate lucrurile astea ţin de dimensiunea paraverbală a comunicării. La Klaus Iohannis ceea ce face diferenţa faţă de ceilalţi candidaţi este accentul în primul rând, asta auzim cu toţii, el este vorbitor nativ de germană şi în limba română, faptul că este vorbitor nativ de germană, accentul este perceptibil pentru toată lumea şi e posibil ca acest lucru să fie un atu, ar trebui să fie convertit într-un atu. Altfel, în ceea ce priveşte tonul, la Klaus Iohannis este neutru, aproape alb, tonul vocii, iar ritmul este specific zonei din care provine, adică specific Ardealului, chiar aş spune că ritmul vocii lui este o amprentă zonală, amprentă locală, care de asemenea îl diferenţiază de ceilalţi candidaţi.   

Referitor la palierul verbal al comunicării eu sunt înclinată şi cred că aşa e firesc să atribuim o mai mare importanţă conţinutului comunicării, cu toate că experţii, mai ales cei de peste ocean, ne învaţă că dimensiunile prevalente într-o situaţie de comunicare sunt cea non-verbală şi cea paraverbală. Cu toate acestea, e foarte important ce spune omul, ce transmite la nivelul conţinutului, şi aici mă gândesc şi am urmărit ce strategii retorico-pragmatice a folosit şi foloseşte Klaus Iohannis.   

Dacă ar fi să identific câteva aş spune că vorbeşte în enunţuri simple, uneori simpliste, foloseşte o topică directă şi un lexic accesibil. Dacă ne gândim iarăşi, pentru că nu putem să nu contextualizăm, că este un vorbitor nativ de limbă germană, acest mod enunţiativ eu cred că are două avatnaje principale: îl face înţeles de categorii largi şi diverse de oameni şi îi asigură un bun control al corectitudinii gramaticale, mi se pare mare lucru într-o Românie în care oamenii vorbesc cu ”decât” şi eludează prepoziţia pentru acuzativ ”pe” să te exprimi corect în limba română, iar în ceea ce-l priveşte pe Klaus ohannis reuşeşte performanţa asta simplificând enunţurile, este şi în stilul lui de fapt, îl şi reprezintă, nu este nimic nenatural în acest mod enunţiativ, nu se străduieşte şi cu toate astea reuşeşte două performanţe: atinge şi categorii largi şi diverse de oameni şi nici nu greşeşte flagrant din punct de vedere gramatical. Sigur, s-a mai întâmplat să înventeze cuvinte sau să aibă anumite ezitări, dar sunt absolut fireşti în condiţiile în care limba lui maternă este germana.  

Ce mai face şi ce mai reuşeşte de fapt prin acest mod de enunţare simplu şi punctual şi accesibil, evită capcana populismului ieftin, refuză derapajele în suburban şi în trivial, evident, nu-i sunt caracteristice, mizează pe civilitatea dialogului, un lucru rar întâlnit în spaţiul public românesc. Civilitatea dialogului, după mine, nu înseamnă doar felul în care te exprimi, ci înseamnă şi felul în care îl asculţi pe celălalt, asculţi întrebarea până la capăt, ai răbdare să asculţi argumentele celuilalt şi evident apoi vii cu contraargumentele tale. Refuză atacurile la persoană, răspunde punctual, precis, cu argumente de ordin obiectiv şi o altă chestiune legată evident de aceasta e faptul că nu cade în capcana speculaţiilor.   

Am putea spune că există o marcă discursivă Klaus Iohannis care îl diferenţiază net de ceilalţi contracandidaţi şi eu cred că acesată marcă discursivă este născută şi potenţată de o dublă formaţie în cazul lui Klaus Iohannis, de acolo vine această marcă discursivă. Odată e vorba de educaţia germană şi în al doilea rând de instruirea în ştiinţele exacte. Simplitatea şi accesibilitatea pe care le invocam anterior îl ajută să nu aibă abateri inutile în discurs, nu se pierde în amănunte, nu se pierde în detalii de prisos. Este un discurs fără balast la nivelul conţinutului, un discurs care nu derapează spre teatral şi spectaculos cum se îmtâmplă în cazul altor contracandidaţi, este simplu, scurt, precis şi punctual.   

„Ca o concluzie, prin cele trei dimensiuni, verbal, non-verbal şi paraverbal, eu cred că povestea discursivă transmisă de Klaus Iohannis face apel şi la imaginarul nostru colectiv unde ”reprezentarea” omului german este inevitabil asociată cu trăsături precum corectitudinea, exactitatea, pragmatismul, seriozitatea şi de ce nu, în final, credibilitatea. E foarte simplu să-l ataci pe Klaus Iohannis strict din perspectiva conţinutului verbal spunând că este simplu, pe mine mă interesează, ca specialist în ştiinţele comunicării, dacă există o congruenţă între ceea ce se întâmplă la nivel non-verbal, paraverbal şi verbal, şi la Klaus Iohannis există. Povestea este coerentă, ceea ce transmite pe cele trei dimensiuni este coerent, ceea ce ne spune că asta este structura lui interioară iar el nu este un personaj contrafăcut, nu este un personaj politic construit pentru campania electorală, ceea ce este în interior se reflectă automat în afară”, explică Minodora Sălcudean.   

Specialistul a analizat şi principalul afiş al candidatului ACL pentru alegeri prezidenţiale 2014. ” Are un afiş foarte bun Klaus Iohannis, cel în care i se văd mâinile, este important deoarece mâinile sunt extensiile fiinţei noastre sociale, mâinile în comunicare trebuie să completeze ceea ce transmiţi verbal, mâinile transmit încredere, mâinile ar trebui să fie la vedere, prin urmare o imagine a unui candidat în care se văd mâinile, sigur nu în ipostaze standardizate, pentru că ştim cu toţii, sunt afişe cu imagini în care mâinile se văd fie încrucişate fie în anumite poziţii care sunt standardizate, felul în care foloseşte imaginea în cadrul unui afiş electoral, cel cu degetul arătător spre România lucrului bine făcut mi se pare iarăşi că întregeşte şi completează foarte fericit povestea lui electorală, vorbeşte despre el, despre felul în care vede diferiit lucrurile de ceilalţi candidaţi.   

Acest gen de afiş completează imaginea de lider autentic al unei comunităţi considerate ca fiind prospere. El este perceput ca un primar care a reuşit în Sibiu, această imagine poate fi extrapolată de fapt la nivelul întregii Românii şi asta se şi face de fapt prin imaginea afişului. Cromatica este bine aleasă, nuanţa aceea de albastru transmite încredere, cămaşa albă, faptul că lipseşte cravata, sunt iarăşi amănunte care ne vorbesc despre apropiere faţă de oameni, un soi de apropiere neconvenţională, sunt aici, sunt cu voi, vă sunt solidar, punem umărul şi muncim împreună, cam asta este în metalimbaj ceea ce ne poate transmite afişul”, explică Minodora Sălcudean.   

Cât priveşte sloganurile folosite în campanie, specialistul sibian este de părere că mult mai potrivit a fost cel folosit în penultima campanie pentru Primăria Sibiu. ”Mi s-a părut că sloganul folosit la Primăria Sibiu în 2008, ”Pentru ca treaba să meargă ceas”, a fost cel mai inspirat, transmite exact ideea de exactitate, de precizie, în ultimă instanţă de lucru bine făcut.   

Apoi a mai folosit acel ”Da, se poate”, s-ar putea ca foarte mulţi oameni să nu fi făcut legătura, pentru că nu cunosc asta, eu am făcut imediat legătura cu campania lui Obama, ”Yes, we can”, mi s-a părut o chestiune aproape mimetică, nu aş califica-o altfel, dar neinspirată, hai să fim totuşi originali, de fapt poţi găsi echivalente dar să nu ne inspirăm în felul acesta din altă parte pentru că nu este potrivit. ”Da, se poate”, mi s-a părut un slogan nepotrivit, şi despre ”România lucrului bine făcut s-a comentat, am văzut pe internet, deşi mi se pare asocierea forţată, e vorba de un enunţ care a fost folosit într-o reclamă la bere, şi gurile rele au făcut asocierea cu campania respectivă, eu personal nu agreez ideea de slogan care să sune rimat, cred că aici ar fi putut să producă mai mult decât au produs la nivel de sloganuri, mi se pare cel mai inspirat până acum cel din campania pentru Primăria Sibiu”, spune Minodora Sălcudean.   

Un plus, adaugă specialistul, este modul în care imaginea candidatului ACL a fost gestionată în social media. Pagina oficială de Facebook a acestuia, lansată abia la sfârşitul lunii mai, a strâns deja peste 400.000 de fani.   

”Felul în care a gestionat Facebook-ul este foarte important, la fel faptul că există un site bine făcut, m-am uitat peste el, este un site care nu are greşeli, am văzut greşeli pe alte site-uri de campanie, am pretenţia de la un candidat la prezidenţiale, şi mai ales la vorbitorii de limbă română, să ştie că se spune ”preşedinţie” în limba română, pentru că m-am săturat să aud ”preşedenţie”, am văzut inclusiv pe site-uri de campanie gafa asta, măcar să vorbim corect şi să ne exprimăm corect în limba română şi să ştim că există cuvântul ăsta în limba română şi ăsta e corect. E un site bine scris, corect scris în limba română, se remarcă întreaga lui acţiune pe social media prin decenţă, eu cred că ăsta este cuvântul care poate să califice, mă refer la mesajul transmis prin social media şi prin site-ul de campanie. Consider că este o campanie pe social media de bun simţ, decentă, care evită agresivitatea şi derapajele iarăşi în trivial şi în suburban şi în atacuri la persoană gratuite”, adaugă Minodora Sălcudean.   

Specialist în marketing: ”Nu minte, nu promite, vorbeşte puţin dar bine”  

Cât priveşte strategiile de marketing, specialiştii spun că Iohannis a folosit tipul de mesaj nemţesc, prezent şi în actuala campanie electorală din Germania.   

”Ca şi mesaj este exact mesajul nemţesc, va prinde foarte clar pe Transilvania, Iohannis va câştiga foarte mult pe Transilvania şi chiar pe Bucureşti pentru că Bucureştiul încă percepe Sibiul aşa cum ar trebui, cel puţin la modul teoretic. La alegerile de anul ăsta nu s-a făcut marketing politic, s-a făcut TV simulare politică. S-a încercat pe alocuri o copiere a modelului lui Obama, să mergi cu autocarul, să fii foarte prietenos în faţa alegătorului. Klaus Iohannis nu are nevoie de marketing, pe el nu-l prinde marketingul politic, pe el îl prind faţa, faptele.   

Pe ce a mers şi pe ce merge Klaus Iohannis este imaginea lui solidă, în mesaj politic este un tip foarte direct, foarte dur. Este o campanie pe care şi-a dus-o cu responsabilitate, este singurul care şi-a dus campania cu responsabilitate, nu a venit cu împodobeli, cu motive naţionale, să ne spună că vine Angela Merkel în România sau preşedintele german sau preşedintele austriac, să vină să ne aducă nouă, dacă se poate, marile companii pierdute oricum din cauza infrastructurii. A ştiut să vorbească, nu a promis, şi ăsta este de fapt modelul unui politician european.   

„Iohannis nu minte, nu promite, vorbeşte puţin, dar bine, ăsta este apanajul saxonilor, dacă situaţia este neagră vin şi spun că situaţia este neagră. Dezavantajul lui cel mai mare e că nu a fost prezent pe eşichierul politic, că nu a fost prezent la Bucureşti permanent, dar în acelaşi timp ar putea fi avantajul primului venit. Cât priveşte greşelile din campanie, au fost momente când a răbufnit, astea sunt gafele lui, s-a enervat, dar ardeleanul te lasă o dată, de două ori, de trei ori, după care răbufneşte. Dar până să răbufnească, trebuie să primească foarte mulţi pumni şi palme foarte dure”, a explicat pentru ”Adevărul” Laurenţiu Sever Lup, specialist în marketing, publicitate şi brand.    

Cât priveşte sloganul, specialistul spune că aici sunt plusuri şi minusuri. ”În clipa în care ai pus Werner Iohannis trebuia să vii cu aşa ceva (”România lucrului bine făcut, n.r.), pentru că neamţul face lucrurile bine, lucrurile straşnice, neamţul ştie să facă maşini, să fie corect, la timp. Să pui un nume nemţesc şi să vii cu sloganul ăsta e mănuşa. Unde ar putea fi de condamnat e la mesajul acela ”Nu hoţie”, e foarte greu să vii cu un astfel de mesaj şi pe data de 18 să te prezinţi la procesul cu ANI, pentru că dacă ai probleme aici s-ar putea electoratul din Sibiu deja să te penalizeze”, adaugă specialistul, care este de părere că strategia de non-combat folosită de Iohannis poate fi un avatnaj. ”Nu pierde. Aici vorbim într-adevăr de strategie, şi el a încercat o chestie care este specifică Ardealului, sută la sută. Nu-l jignesc pe adversar, mi-e concurent, merg pe un principiu în care ar trebui să-mi arăt performanţele şi cred că şi-a arătat performaneţele. Ăsta este meritul lui, că ştie să tacă, nu vorbeşte prea mult”, adaugă Laurenţiu Sever Lup.   

Ce spune psihologul: ”Maturitate şi echilibru”  

Sigur pe el, echilibrat şi raţional, aşa sună profilul psihologic al candidatului Klaus Iohannis, realizat pentru ”Adevărul” de către Oana Vasiu, psiholog clinician, master în psihoterapie analitică.   

”În această campanie electorală, domnul Klaus Iohannis a dat dovadă de maturitate şi echilibru, fiind precaut, metodic, bine organizat, analitic şi raţional în abordarea subiectelor dezbătute.   

„Răspunde întrebărilor şi îşi comunică ideile în mod calm, coerent şi consistent, evidenţiindu-şi mesajul şi fiind orientat către găsirea soluţiilor potrivite pentru îndeplinirea scopurilor. Are o stimă de sine ridicată, experienţă şi calităţi de bun negociator, strateg şi diplomat, transmiţând astfel siguranţa de sine, încredere şi capacitate de a gestiona situaţiile apărute, iniţiativă şi abilităţi de a delega responsabilităţi şi de a-i conduce pe ceilalţi către obtinerea rezultatelor scontate”, a explicat Oana Vasiu.