adevarul.it

28 Aprilie, 2014 - 07:53

Spania a înregistrat cea mai mare creștere economică din ultimii șase ani în primul trimestru

Spania a înregistrat în primul trimestru o creştere economică de 0,4%, potrivit estimării băncii centrale, cea mai rapidă din ultimii şase ani şi dublă faţă de trimestrul anterior, dar şomajul extrem de ridicat umbreşte perspectivele de redresare, informează Mediafax.

Viața Cameliei Șucu în cei șapte ani de după divorțul deceniului în business

În 7 ani, Camelia Şucu a investit peste 75% din cei 37,5 milioane de euro încasaţi după divorţul de Dan Şucu. O numerologie care spune doar povestea de suprafaţă a celei supranumită ”Doamna Cash”.

Crin Antonescu: Victor Ponta a amenințat cu pușcăria

de Radu Eremia in data de 18 Aprilie, 2014 - 14:15

Preşedintele PNL, Crin Antonescu. FOTO: Arhivă Adevărul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară în cadrul unei emisiuni de televiziune că prim-ministrul Victor Ponta a ameninţat cu puşcăria în momentele în care liderul de la Palatul Victoria a fost „enervat”, acest tip de manifestări având loc şi în cursul diferitor şedinţe ale USL.

„Obsesia lor şi bătălia pe care au angajat-o pentru controlul asupra justiţiei, nu în sensul de a-i lăsa justiţia în pace pe toţi politicienii, cum era până pe vremea lui Năstase, ci de a transforma justiţia în armă letală pentru adversarul politic: asta se joacă în Săptămâna Mare, asta e psihodrama politică jucată în România la începutul acestei săptămâni, bătălia pe justiţie. Băsescu să controleze cât a controlat, cât mai mult, iar Ponta să preia tot ce a avut Băsescu şi să folosească oarecum”, a declarat Antonescu la Realitatea TV, fiind citat de agenţia Mediafax.

Fostul preşedinte al Senatului a precizat că aceasta este convingerea sa întemeiată pe nişte fapte menţionând că: „Eu pur şi simplu vă explic în această noapte mare, pentru că avem mai multă tihnă, cum s-a construit şi pentru mine şi pentru colegii mei, decizia de a spune stop. În momentul în care am auzit în gura unui om politic primele ameninţări cu puşcăria pentru că s-a enervat pe cineva, şi acel nu era Traian Băsescu, ci era partenerul nostru”, a punctat Crin Antonescu confirmând în momentul în care a fost întrebat dacă Victor Ponta a fost cel care a ameninţat cu puşcăria.

„Da, da, da (...) nu pe mine, pe X, pentru că pur şi simplu s-a supărat pe el”, a adăugat preşedintele liberalilor. „A făcut asta şi în Parlamentul României, nu la microfon”, precizat Antonescu joi seară.

Totodată, liderul PNL a răspuns afirmativ în momentul în care a întrebat dacă şi în şedinţele USL a ameninţat cu puşcăria, punctând faptul că liderul de la Palatul Victoria nu poate „ţipa” în momentul în care cei din PSD sunt chemaţi la DNA.

Cu toate acestea, Crin Antonescu a afirmat că nu este convins de faptul că ameninţările lui Ponta se vor materializa. „Eu nu spun neapărat că din aceste ameninţări (cu puşcăria, n.r.) asta ar şi face. Poate că s-a enervat, poate că şi-a pierdut cumpătul, dar este inacceptabil şi când te enervezi şi îţi pierzi cumpătul – mi se întâmplă şi mie. Poţi să vorbeşti urât, ceea ce este inacceptabil, greu de acceptat pentru un politician, poţi să fii nepoliticos, dar nu ameninţi cu puşcăria”.

Tipareste
Tweet

Start în campania pentru europarlamentare. Ce interdicții cu candidații

Vineri, la ora 24.00, a început oficial campania pentru alegerile europarlamentare. Pe parcursul celor 30 de zile, 14 partide, o alianţă electoral�...
Adaugat la:25 Aprilie, 2014 - 10:15
mai mult

Antena 1 înrolează cel mai bun om din PRO TV, Mona Segall

Antena Group a confirmat că începe colaborarea cu unul dintre cei mai valoroşi producători ai postului rival, Pro TV, Mona Segall, „artizanul“...

Vladimir Putin:„Sancțiunile au în special repercusiuni asupra celor care le impun”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut, joi, că sancţiunile aplicate de Occident au afectat economia Moscovei, însă prejudiciul nu a f...

Gabriel Oprea, delegat de Ponta să preia frâiele Guvernului pe durata campaniei electorale

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, în cadrul comandamentului de inundaţii, că ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, va asigura ...

Cum a fost eliminată Simona Halep de Kuznețova într-un meci pe care îl avea în mână

Constănţeanca de 22 de ani a intrat în competiţie, direct în al doilea tur, însă a fost eliminată la capătul unei partide în care a ratat, i...

Românii rămân comunitatea cea mai numeroasă de imigranți din Spania

Românii rămân comunitatea de imigranţi cea mai numeroasă din Spania, cu 795.500 de membri, deşi numărul acestora a scăzut cu 8,6%, pe fondul d...
Adaugat la:23 Aprilie, 2014 - 13:39
mai mult

"Robin Hood" al Spaniei a împrumutat 500.000 de euro de la bănci pe care a refuzat să-i returneze

Activistul spaniol Enric Duran a împrumutat aproximativ jumătate de milion de euro de la mai multe bănci pentru a investi în mişcările sociale c...

Spania este cea mai tolerantă ţară în privinţa homosexualităţii

Spania este cea mai tolerantă ţară în ceea ce priveşte homosexualitatea, potrivit unui studiu realizat în 40 de ţări asupra ceea ce este consi...

Alcalá de Henares: În orașul lui Cervantes, trăiesc 22.000 de români

Cei aproximativ 22.000 de români stabiliți în vechiul oraș spaniol Alcalá de Henares (Comunitatea Madrid), unde s-a născut Miguel de Cervantes �...

Spania: Peste 76.000 de români sunt așteptați la vot la alegerile europarlamentare din 25 mai

Din cei 336.586 de cetățeni comunitari care s-au înscris în registrul electoral spaniol, manifestându-și astfel dorința de a vota listele parti...
Posturi TV Live
NeptunTV

Crin Antonescu: Victor Ponta a amenințat cu pușcăria

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară în cadrul unei emisiuni de televiziune că prim-ministrul Victor Ponta a ameninţat cu puşc...
Adaugat la:18 Aprilie, 2014 - 14:15
mai mult

Putin îl acuză pe secretarul general al NATO că a înregistrat în secret o conversație privată

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat joi acuze grave la adresa secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, despre care a spus că a...

Românii bat tradițiile cu superstițiile, de Paște

Adevărul vă prezintă obiceiurile şi tradiţiile de Paşte şi din Săptămâna Mare care se păstrează în sate din fiecare regiune a ţării de ...
Adaugat la:17 Aprilie, 2014 - 16:31
mai mult

O româncă de doar 14 ani a înnebunit admiratorii virtuali

A adunat, la doar o saptamana de la lansare, 300.000 de vizualizari pe Youtube, pentru piesa de debut «I believe in miracles»...

Cum s-a schimbat poporul român în ultimul secol: de la spiritul de turmă la complexul de inferioritate

La 70 de ani de la apariţia primului studiu privind psihologia poporului român, în care spiritul de turmă ne caracteriza, specialiştii Universit�...
Adaugat la:9 Aprilie, 2014 - 09:42
mai mult

Preoții care ne-au trădat, au făcut pact cu Securitatea și l-au vândut până și pe Dumnezeu

Arhivele Securităţii au scos la iveală faptul că printre turnătorii regimului comunist s-au numărat şi înalţi prelaţi sau simpli preoţi. O ...

Cum au ajuns Atletico și Liverpool să conducă primele două campionate din Europa

Aproape de finalul sezonului, Atletico Madrid şi FC Liverpool sunt principalele favorite la titlu în primele două campionate europene, ca valoare, ...
Adaugat la:15 Aprilie, 2014 - 11:11
mai mult

Amintiri din epoca de aur a fotbalului românesc

“Puţini ştiu că la golul pe care l-am marcat în poarta lui Zoff a fost o schemă, pe care o lucrasem mult la antrenamente”, povesteşte Loţi ...

Gabriel Garcia Marquez a murit. Scriitorul, câștigător al premiului Nobel pentru literatură, avea 87 de ani

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez a murit joi la vârsta de 87 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei sale, citate de BBC. Laureatul...
Adaugat la:18 Aprilie, 2014 - 10:55
mai mult

We Singing Colors, o trupă „altfel”

Andrei Haţegan (The Amsterdams), Roxana Niculae şi Vlad Ionescu povestesc cum s-a născut proiectul We Singing Colors şi vorbesc despre albumul „...
Ultimele fotografii adăugate
Paula Calistru
MAGAZIN ALIMENTAR CASTELLDEFELS
vili36
MAGAZIN_BCNLH
tamaduitoarea ana maria
ALIMENTARA
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( Mihai.C din Madrid ) Cautam urgent operatori online
Categorie: servicii ( Mihai.C din Madrid ) Job part-time