Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Mihaela Florea in data de 22 Octombrie, 2009 - 11:49
Duminică a avut loc primul concurs internațional de paella, la care au participat reprezentanți de la opt asociații de imigranți din oraș.
În ciuda frigului de afară, duminică a avut loc, la Castellon, primul concurs internațional de paella. Participanții au fost toți imigranți și s-au întrecut în a prepara cea mai gustoasă porție de mâncare tradițională spaniolă. Concursul a fost organizat de Federația Vecinilor din Castellón și de asociația Ameno. În urma deliberărilor, a fost desemnat câștigător Ionel Iotu, un cetățean român de 42 de ani, originar din Târgoviște, reprezentând asociația AIPE. Românul, bucătar în țară, lucrează de șase ani în construcții, în Spania. Bărbatul a câștigat trofeul ”Cea mai bună paella”, iar ceilalți candidați au primit diplome de participare.| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |