Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Ioana Tudorancescu in data de 9 Ianuarie, 2010 - 14:01
După şapte ani în Spania, o tânără avocată din Turda a reuşit să-şi împlinească visul de a profesa la un birou iberic. În timpul liber, Andreea Rusu oferă consultanţă juridică emigranţilor români, gratuit.
Încă din adolescenţă, Andreea Rusu (31 de ani) a fost o luptătoare, urmărind obiective clare, pe care, treptat, le-a dus la bun sfârşit. A plecat din Turda la 14 ani, la „cel mai bun liceu de informatică din Ardeal“, după cum spune chiar ea, iar la 18 ani a intrat la Facultatea de Drept „Babeş Bolyai“, din Cluj. Ajunsă la Madrid după terminarea facultăţii, a început, odată cu lungul proces de echivalare a diplomei româneşti, să lucreze ca baby sitter şi să înveţe limba spaniolă. Un an mai târziu, şi-a regăsit o parte din familia paternă la Valencia. „Străbunicul meu, Andrei Rusu, îşi trimisese fiii la studii în Franţa, iar unul dintre aceştia s-a refugiat în Spania în timpul celui de-al doilea Război Mondial“, povesteşte Andreea. Noua generaţie Rusu din Valencia a luat legătura cu Andreea şi a ajutat-o să obţină permisul de muncă spaniol. Îşi ajută voluntar compatrioţii Ulterior, românca a lucrat ca asistent de marketing, apoi ca agent imobiliar, iar în 2009 a reuşit să între în Barou. În prezent, veniturile Andreei sunt mai mult decât satisfăcătoare, fata declarându-se mulțumită de banii câștigați. Lucrează la firma „Alfa y Omega Abogados“, împreună cu doi avocaţi spanioli, dar găseşte timp şi pentru a-şi ajuta compatrioţii. Ea a înfiinţat anul trecut Asociaţia pentru Dezvoltare Profesională şi Personală a Populaţiei Emigrante. În cadrul asociaţiei, tânăra avocată oferă consultanţă juridică gratuită pe teme legate de proprietăţi, împrumuturi bancare, omologări de diplome. Andreea are în plan şi realizarea unui curs informativ, în care să explice drepturile şi îndatoririle angajaţilor emigranţi. Invitată să vorbească despre drepturile emigranţilor la diverse programe de televiziune din Valencia şi la Primărie, Andreea şi-a propus să extindă activitatea propriei asociaţiei şi la Castellon. Valencia, o lume diferită „Când am început să lucrez la birou, am fost surprinsă de libertatea de opinie care există în Spania. În România ar fi fost de neconceput. Fiecare trebuia să-şi vadă de hârtiile lui, fără explicaţii, sugestii sau întrebări“, spune românca. În ceea ce priveşte adaptarea sa la o altă cultură, Andreea afirmă: „A fost o chestiune care a implicat ambele părţi. Degeaba aş fi încercat eu să mă integrez, dacă societatea nu ar fi fost dispusă să mă accepte. A-ți părăsi țara la 22 de ani nu este ușor datorită limbii, a mentalității diferite și a luptei permanente pentru a-ți face un loc, un nume, însă, cu ajutorul prietenilor, al familiei și al câtorva persoane care mi-au dat un vot de încredere, precum profesorul Bobos, decan al Facultății de Drept Dimitrie Cantemir din Cluj sau președintele Consiliului pentru Emigrație din Valencia, Jose Maria Felip, am reușit să-mi îndeplinesc visul de a fi avocat în Spania și de a ajuta românii veniți aici”.| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |