Brazilia a legalizat consumul de droguri

Drogul ayahuasca se prepară sub formă de ceai

Indiferent de vârstă membrii a două grupări religioase din Brazilia vor putea folosi în timpul procesiunilor religioase un halucinogen aprobat de autorităţi.

După doi ani de dezbateri şi controverse autorităţile braziliene au fost nevoite să legifereze utilizarea unui halucinogen pentru ritualuri religioase. Drogul numit ayahuasca, sau daime hoasca era folosit de către indienii din Amazon în ritualul de elogiere a morţilor.

Sectele religioase braziliene au păstrat această tradiţie în ritualurile lor, în care comunitatea de adepţi trebuie să intre în transă în timp ce liderul spiritual face anumite incantaţii. Legea prin care drogul a fost aprobat şi poate fi procurat la liber a apărut în  Monitorul Oficial Brazilian, dar prevede şi anumite restricţii pe care populaţia le ignoră în totalitate.

Potrivit datelor publicate de ziarul El Pais, drogul vegetal poate fi folosit de bărbaţi, femei, tineri şi chiar copii, doar în timpul procesiunii religioase. Consumatorii drogului nu au voie să părăsească procesiunea decât după ce efectul a dispărut în totalitate. Interdicţiile au fost publicate în lege pentru că au existat cazuri în care consumatorii s-au otrăvit cu acest medicament sau au ajuns la sinucidere .

Cele două grupări religioase din Brazilia, care fac uz de planta halucinogenă consumată sub forma unui ceai concentrat sunt Daime Santo şi Uniunea del  Vegetal. Prima are peste 5. 000 de adepţi şi este prezentă în SUA, Spania, Marea Britanie şi Canada. Uniunea del Vegetal are 15. 000 de credincioşi numai în Brazilia. 

Guvernul a impus un control medical obligatoriu tuturor sectanţilor pentru a preveni eventualele colapsuri cardiace. Solicitantul trebuie să fie perfect sănătos sau bolnavul este oficial menţionat în comunitate şi nu primeşte doza de ceai halucinogen. Autorităţile braziliene supraveghează cu stricteţe cele două grupări religioase, care ar putea inspira şi alte comunităţi să abordeze asemenea practici.

Citeşte şi:

Barcelona: Droguri și viagra gratis... în piață

 

46 vizualizări

Taguri: droguri, halucinogene, procesiuni religioase

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
adrianoo_007
asociatiaunirea
IOSIFSTELIAN
vladi
Luca_Barca
luiza_super
           
HOROSCOP 13.03.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Vă îndrăgostiţi şi uitaţi de persoanele care vă aşteaptă acasă. Sănătate. Se pot croniciza mai ales acele boli pe care nu le-aţi luat în seamă. Bani. Veţi putea recupera o sumă de bani. Condiţia esenţială este să vă aliaţi cu o rudă care are ide.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi