Cel mai puternic copil din lume înregistrat în Cartea Recordurilor este un un puşti român în vârstă de 5 ani care locuieşte cu părinţii lui în Italia.
Giuliano Stroe a început să se antreneze la îndrumarea tatălui său, fost gimnast, la vârsta de numai doi ani, iar la începutul acestui an a reuşit să intre în Cartea Recordurilor, uimind audienţa prin faptul că a mers în mâini cu o viteză şi mobilitate incredibilă pe distanţa de 10 metri, având între picioare o greutate, informeazã Agerpres.
Puştiul român a devenit o adevărată senzaţie pe internet prin intermediul site-ului Youtube unde performanţele sale uluitoare pentru un copil de vârsta sa au fost privite de sute de mii de persoane.
'El a mers cu mine la sala de sport chiar imediat după ce s-a născut. L-am luat mereu cu mine când eu mergeam la antrenamente', spune Iulian Stroe, tatăl copilului. El adaugă că Giuliano nu este niciodată în pericolul să se rănească în timpul demonstraţiilor şi exerciţiilor pe care le face pentru că nu are voie să se antreneze nesupravegheat.
'Şi eu m-am antrenat din greu toată viaţa. El este totuşi doar un copil şi atunci când oboseşte, mergem să ne jucăm', spune tatăl, care mai are alţi trei copiii mai mici decât Giuliano.
În ciuda faimei de care se bucură, Giuliano spune că nu i s-a urcat la cap toată atenţia şi că, atunci când nu ridică greutăţi, se distrează la fel ca alţi copii de vârsta lui: desenând, uitându-se la desene animate sau jucându-se în parc.
Totuşi, pare să fie atras de lumina reflectoarelor, adăugând că îi place să fie filmat şi este foarte bucuros când lumea îl aplaudă.
VIDEO
http://www.facebook.com/?sk=2361831622#!/group.php?gid=130216787019223

Iubire. Zi cu scurte escapade, adulter, atracţii erotice riscante etc.Sănătate. Veţi fi nevoiţi să adoptaţi o dietă prin care veţi exclude durerile abdominale. Nu vă refuzaţi nici o plăcere interzisă (repercusiunile vor apărea imediat).Bani. Deşi vă consideraţi norocoşi, cei mai mulţi aţi cam ajuns la fundul sacului.


