Cele mai bine plătite slujbe, pentru care nu se cer studii superioare

Controlorul de trafic aerian are un salariu de peste 70.000 de euro pe an

Ce au în comun fondatorul Microsoft, Bill Gates, și magnatul entertainment-ului, David Geffen? Pe lângă faptul că sunt milionari, niciunul nu a absolvit o universitate.

Deși, acum ceva timp exista un acord convențional ca, pentru a avea succes, trebuia să avem studii universitare, mulți experți din domeniul muncii cred că această maximă a ajuns să fie un mit. Cu toate că o diplomă de facultate mărește posibilitățile de a câștiga mai mulți bani, nu este singura modalitate pentru a găsi o slujbă bine plătită.

Bazându-se pe informații de la Departamentul Muncii, Michael Farr, expert în îndrumare către o cariera profesională, și Laurence Shatkin, expert în statistică, au publicat recent a doua ediție a cărții ”Cele mai bune 300 de slujbe pentru care nu se cere o diplomă de patru ani” (”The 300 Best Jobs That Don´t Require a Four Year Degree”). Printre cele mai bine plătite 25 de slujbe se numără cele din domeniile vânzărilor, educației, a aplicării legilor, a construcțiilor, administrației și transportului, precum și cele din domeniul managementului sau cele de supervizare.

Aici sunt primele locuri de muncă care nu cer absolvirea unei universități, conform cărții lor:

1. Controlor de trafic aerian. Salariu anual: 70.760 de euro.

2. Director de vinotecă: Salariu anual: 46.204 de euro.

3. Director de transporturi. Salariu anual:  46.206 de euro.

4. Supervizor de polițiști și detectivi. Salariu anual: 44.699 de euro.

5. Director de vânzări en gros. Salariu anual: 41.140 de euro.

6. Supervizor de Prevenire contra Incendiilor Forestiere. Salariu anual: 40.880 de euro.

7. Director de pompieri. Salariu anual: 40.856 de euro.

8. Real Estate Agent. Salariu anual: 40.728 de euro.

9. Instalator de lifturi. Salariu anual: 40.719 de euro.

10. Director de vânzări: 40.631 de euro.

11. Asistent de dentist. Salariu anual: 40.470 de euro.

12. Radio-terapeut. Salariu anual: 40.024 de euro.

13. Tehnician de medicină nucleară. Salariu anual: 39.154 de euro.

14. Detectiv particular. Salariu anual: 37.381 de euro.

15. Agent special. Salariu anual: 37.443 de euro

16. Inspector de vamă. Salariu anual: 37.443 de euro.

17. Polițist-detectiv. Salariu anual: 37.443 de euro.

18. Ofițer de poliție. Salariu anual: 37.468 de euro.

19. Pilot comercial. Salariu anual: 37.381 de euro.

20. Director resurse umane. Salariu anual: 36.666 de euro.

Cu toate că o diplomă de facultate nu este o cerință pentru unele ocupații, toate cer formarea (moderată sau intensivă) la locul de muncă. Opțional, ocupațiile precum asistent al unui dentist, terapeut radiolog, tehnician în medicină nucleară și pilot comercial, cer terminarea unei școli tehnice sau profesionale.

 

806 vizualizări

Taguri: salariu, serviciu, studii

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
asociatiaunirea
noparca
vladi
adrianoo_007
IOSIFSTELIAN
Luca_Barca
           
HOROSCOP 15.04.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Sunteţi uimit de fantezia erotică de care dă dovadă persoana iubită.Sănătate. Apar efecte dăunătoare, din exces de zel, ambiţii sau frustrări perene.Bani. Situaţia financiară începe să se îmbunătăţească prin mici „sponsorizări". Nemulţumirile colegilor vi se par exagerate, mai ales că au fost de acord cu schimbările făcute.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi