adevarul.it

17 Mai, 2012 - 15:07

Statul vrea să pună taxă pe fast food şi pe berea cu alcool

Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.

Clienţii băncii Bankia au retras un miliard de euro într-o săptămână

Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.

A crescut numărul reclamaţiilor la serviciile de telefonie şi Internet

de Adelina Gherman in data de 2 Octombrie, 2009 - 10:15

Clienţii au câştigat în faţa companiilor

În primul semestru al anului 2009, în Spania, a crescut cu 28,3% numărul reclamaţiilor, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008. Serviciul care a acumulat cele mai multe plângeri este telefonia mobilă.

Biroul de protecţie a Cosumatorilor din Telecomunicaţii, din cadrul Ministerului Industriei, Transportului şi Comerţului din Spania, a primit 15.864 de reclamaţii în primul semestru al anului 2009, cu 28,3% mai mult decât în 2008 (cu 12.366 de plângeri). În 81,3% dintre cazuri, clienţii au avut câştig de cauză. Pe companii, cele mai multe reclamaţii le-a înregistrat „Ya.com”, la telefonie fixă, acces la Internet şi pachete de date – şi „Yoigo”, la telefonie mobilă. Cele mai puţine au fost pentru „Telefonica”, la telefonie fixă, Internet şi pachete de date - şi „Vodafone”, la telefonie mobilă. Serviciul cu cele mai multe reclamaţii a fost telefonia mobilă (39,7% din total), urmată de telefonia fixă (22,8%) , pachetele de date (19,8%) şi accesul la Internet (16,2%). Reclamaţiile, în cifre: •    Firmele de telefonie fixă cu cele mai multe reclamaţii: Ya.com (7,18 la 10.000 de abonaţi), urmată de Tele2 (6,1), Jazztel (4,47) şi Orange (3,78). •    Companiie de telefonie fixă cu cele mai puţine reclamaţii: Telefonica (1,29 plângeri) şi Ono (2,28). Şi-au îmbunătăţit situaţia Tele2, Jazztel, Orange şi Ono; a scăzut calitatea serviciilor la Ya.com; Telefonica se menţine la acelaşi nivel. •    Firmele de telefonie mobilă cu cele mai multe reclamaţii: Yoigo (1,91), urmată de Orange (1,49) şi Movistar (1,31). •    Cel mai bine situată firmă de telefonie mobilă este Vodafone (0,82 plângeri). La toate companiile, cu excepţia Yoigo, a crescut numărul de reclamaţii faţă de anul trecut. •    În ceea ce priveşte accesul la Internet, cel mai mare număr de plângeri a fost pentru Ya.com (18,78), urmată de Orange (4,79), Tele2 (2,97) şi Jazztel (2,92). •    Cele mai puţine reclamaţii pentru serviciile de Internet au fost la Telefonica (0,44) şi Ono (1,20). Şi-au îmbunătăţit serviciile companiile Tele2, Jazztel, Ono şi Telefónica, în timp ce Ya.com şi Orange au pierdut din calitate. •    Pentru pachetele de date, rezultatele cele mai slabe au fost cele ale Ya.com (18,74 reclamaţii), Orange (8,57), Tele2 (6,13) şi Jazztel (4,02). •    Cele mai bune rezultate pentru pachetele de date aparţin companiilor Telefonica (1,22) şi Ono (2,38). S-au redus reclamaţiile la Ono, Jazztel şi Tele2 - şi au crescut cele ale Ya.com, Orange şi Telefonica, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.  
689 vizualizări

Taguri: internet, reclamatii, servicii, telefonie

Tipareste

Clienţii băncii Bankia au retras un miliard de euro într-o săptămână

Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află. ...
Adaugat la:17 Mai, 2012 - 10:19
mai mult

Spania încearcă să mențină sub control pierderile suferite în sectorul imobilia

Guvernul Spaniei va anunța astăzi numirea Blackrock și a lui Olivier Wyman drept evaluatori independenți ai împrumuturilor imobiliare care se afl...

Cinci motive pentru care investitorii se panichează când vine vorba de Spania

Îngrijorările cu privire la evoluţia economiei spaniole majorează dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile emise de guvern şi creş...

Băncile spaniole se pregătesc pentru un nou efort guvernamental de salvare

Banco Santander SA și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) vor pune deoparte 4,5 miliarde de euro pentru a satisface o nouă cerință a guvernului...

A doua zi de proteste ale "indignaţilor"

Zeci de mii de protestatari continuă manifestaţiile la Madrid duminică, după ce sâmbătă au sărbătorit un an de la constituirea mişcării „...

Iata pe ce ni se duc banii

Biroul statistic al UE a realizat un studiu în care arată pe ce îşi cheltuiesc banii europenii. Procentual din total cheltuieli, românii dau cel ...
Adaugat la:17 Mai, 2012 - 08:28
mai mult

Nadia Comăneci, apreciată de spanioli

Nadia Comăneci a fost invitată la Antena 3 unde a povestit cum s-a simțit la emisiunea umoristică El Hormiguero din Spania. ...

Cum îl afectează pe Ponta leul slab: "Am leasing la maşină"

Victor Ponta păteşte lunar rate în euro pentru o maşină luată în leasing...

Avocatul lui Dorinel Munteanu: “Porumboiu şi Penescu sunt nevoiţi să plătească daune de un miliard de lei vechi”

Antrenorul celor de la Oţelul Galaţi a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti despăgubiri după ce a fost acuzat că nu şi-ar fi apărat corect ...

Un băiat a murit după ce s-a bătut cu un coleg de clasă UPDATE

Un băiat a murit în urma unei altercații cu un coleg de școală. Acesta l-a împins cu capul în ușa clasei. Băiatul a decedar în drum spre spi...
CURS VALUTAR 16.05.2012
Euro 4,44 RON
Dolarul SUA 3,50 RON
Dolarul canadian 3,45 RON
Francul elvetian 3,70 RON
Lira sterlina 5,55 RON
100 Forinti maghiari 1,50 RON
Posturi TV Live

Parlamentarii şi-au luat vacanţă pentru alegeri

Senatorii şi deputaţii nu au nicio şedinţă la Bucureşti toată săptămâna, având program de activitate în teritoriu. Deputaţii vor avea s...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 11:45
mai mult

A început campania electorală

Campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie a început vineri, 11 mai, cu 30 de zile înaintea scrutinului, şi se va încheia sâmbăt...

Româncă însemnată cu fierul încins de proxeneți

Carabinierii din Tivoli au făcut o descoperire macabra: 11 persoane, toate de naționalitate română, au fost arestate pentru proxenetism, reducere ...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 12:16
mai mult

Starea lui Şerban Ionescu s-a agravat. Actorul trebuie transferat de urgenţă la o clinică din Viena

Drama pe care o trăieşte Şerban Ionescu de ceva timp încoace, pare a nu se mai termina. Deşi medicii de la Spitalul S.R.I. fac tot ce le stă în...

Inna: „M-am măritat în urmă cu patru ani“

După ce a ajuns în atenţia presei pentru că a filmat cel mai nou clip al său cu fostul iubit al Madonnei, Inna a şocat din nou printr-o declara...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 11:51
mai mult

Cristian Gog: „Dacă aş susţine că tot ce fac e real, atunci le-aş jigni tuturor inteligenţa“

Vineri seară, la finalul concursului, reporterii ziarului „Adevărul" s-au aflat în culisele de pe platoul „Românii au talent", unde Cristian G...

Atletico îl pierde pe Falcao! Află unde va ajunge „El Tigre“

VIDEO„Dubla" din finala Ligii Europa şi cele 36 de goluri marcate în acest sezon au făcut din vârful columbian o ţintă foarte atractivă pentr...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 09:44
mai mult

Barcelona: Pastor Maldonado a cîştigat MP al Spaniei

Pilotul columbian al echipei Williams Renault, Pastor Maldonado, a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei, fiind urmat de Fernan...

Piesa de teatru ”Lumea magică a lui Oz”

Între 1 martie și 25 aprilie, în fiecare sâmbătă la ora 12.30, la Teatrul Poliorama din Barcelona veți putea vedea această piesă de teatru. P...
Adaugat la:18 Martie, 2010 - 16:41
mai mult

The Time Traveler's Wife (2009) - Soţia călătorului în timp

Bazată pe romanul omonim al autoarei Audrey Niffenegger, drama ”The time traveler's wife” urmărește povestea de iubire dintre un bibliotecar di...
Ultimele fotografii adăugate
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
ionel
NASA
MAGAZIN_BCNLH
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: matrimoniale ( escortguide din Toledo ) Escorte Reale