Fernandez-Lasquetty : „În urmă cu 35 de ani, Spania era ca România de azi“

Lasquetty ţine pe biroul său un album cu imagini din România

Lasquetty lucrează în administraţia locală a Comunităţii Madrid. În provincia autonomă de care aparţine capitala Spaniei locuiesc peste 210.000 de compatrioţi, cea mai mare comunitate românească din Peninsula Iberică.

Citeşte şi:

O româncă, director de marketing la un grup hotelier spaniol

La 31 de ani, o româncă este membră a Baroului din Valencia

Românca Raluca Micle, premiată de Universitatea din Valencia

Românca Nicoleta Ionela Turcu, o elevă exemplară

O româncă, la cel mai bun conservator de dans

O tânără româncă administrează un hotel în Pirinei

O româncă, vioara a doua la Filarmonica din Valencia

Ce i-a atras pe români în Spania - slujbele, stilul de viaţă, clima şi toleranţa

Javier Fernandez-­Lasquetty y Blanc (44 de ani) coordonează proiectele care sprijină integrarea imigranţilor, iar de multe dintre ele beneficiază şi compatrioţii noştri.

„Adevărul": Cât de importantă este comunitatea românească pentru Madrid?

Javier Lasquetty: În Comunitatea Madrid trăiesc peste 210.000 de români, ceea ce înseamnă aproximativ 18% din totalul străinilor. Cei mai ­mulţi locuiesc în localităţile Alcala de Henares, Coslada şi Arganda del Rey. Numai în cele trei oraşe trăiesc peste 60.000 de români. Românii au adus multe beneficii Comunităţii Madrid şi sunt primiţi bine de madrileni.

În ultimii ani s-a observat o schimbare în privinţa nivelului social al românilor din Spania?

Românii au avut o evoluţie clară de când au început să ajungă în Comunitatea Madrid şi până azi. Mulţi au reuşit să obţină o poziţie socială mai bună. Prin munca lor şi-au deschis firme şi au prosperat. În Comunitatea Madrid există 6.000 de autonomi şi oameni de afaceri români. Schimbul cultural între români şi spanioli a fost pozitiv pentru ambele părţi. România şi Spania au culturi similare şi cele două limbi sunt asemănătoare, fapt ce favorizează integrarea românilor.

Străinii nu trebuie trataţi ca „victime"


În ce constă ajutorul oferit românilor de către autorităţile madrilene?

Politica de integrare în Comunitatea Madrid se bazează pe ideea că imigranţii sunt persoane care ştiu ce vor şi care sunt capabili să se descurce singuri. Noi nu avem o viziune care să-i victimizeze pe străini, dar considerăm că este util să existe spaţii în care să dispună de activităţi de formare profesională, culturală, sportivă şi în care să fie favorizate întâlniri între români şi spanioli. Comunitatea Madrid finanţează multe proiecte de integrare prezentate de asociaţii de români şi ONG-uri.

Comunitatea Madrid are o sensibilitate specială pentru români şi încercăm să răspundem nevoilor lor. Românii fac parte din comunitatea noastră şi duc vieţi normale, nu trăiesc în ghetouri la marginea societăţii. De asemenea, am demarat o serie de colaborări cu instituţii publice şi private din România şi ne vom implica în renovarea unui orfelinat şi în construirea unui azil de bătrâni.

Care este imaginea pe care o au românii în Madrid? Sunt multe persoane oneste, care muncesc, dar mai există şi infractori...

Clar, de persoane oneste. Imaginea madrilenilor despre români este pozitivă. Românii au demonstrat că sunt muncitori, responsabili şi nu aşteaptă ca alţii să le rezolve problemele. Este adevărat că în ziare sunt publicate ştiri despre unii infractori români, care afectează imaginea întregii comunităţi. Cu toate acestea, numărul madrilenilor care cred că românii sunt infractori este foarte redus.

 

 

 

 

 

Cum se derulează relaţiile între autorităţile române din Spania şi Comunitatea Madrid?

Avem o relaţie excelentă, diplomaţii români au demonstrat multă eficienţă în rezolvarea problemelor administrative cu care se confruntă românii din Spania. Comunitatea Madrid încurajează instituţiile române să promoveze cultura lor maternă în Spania. În acest sens, Horia Barna, directorul Institutului Cultural Român din Madrid, cu care am o relaţie magnifică, face o muncă extraordinară. A organizat numeroase activităţi şi a demonstrat marele nivel pe care cultura română îl are acum şi l-a avut în secolele trecute. Eu sunt unul dintre beneficiarii muncii pe care cei de la Institutul Cultural Român o fac pentru răspândirea culturii române în Spania. În amintesc că, în urmă cu câteva luni, i-am cerut lui Horia informaţii despre România şi mi-a adus un rucsac întreg cu materiale informative, traduse în limba spaniolă.

Care este rolul Centrelor Hispano – Române?

În Comunitatea Madrid există două astfel de centre, unul în Alcala de Henares şi altul în Coslada. În aceste spaţii românii primesc consiliere juridică, participă gratuit la cursuri şi la activităţi menite să-i ajute să se integreze. Unul dintre cele mai importante roluri pe care le au Centrele  Hispano – Române este cel cultural. În centre au loc expoziţii de pictură şi fotografie, lansări şi prezentări de carte. Între românii din Comunitatea Madrid există mulţi artişti foarte buni, care deşi sunt talentaţi au avut puterea să muncească în orice domeniu pentru a-şi câştiga existenţa. Artiştii români îmbogăţesc comunitatea noastră şi o fac mai puternică din punct de vedere cultural.

Care este imaginea pe care o aveţi dumneavoastră despre România?

România era mai puţin dezvoltată în urmă cu trei ani, când a intrat în Uniunea Europeană. Acum are experienţa a ceea ce s-a făcut bine şi a ceea ce s-a făcut rău. Cred că, din nefericire, efectele terorii comuniste care a durat peste 40 de ani, sunt foarte profunde în România, nu numai din punct de vedere economic, ci şi social şi moral. Românii au forţa necesară de a trece peste toată această devastare provocată de comunism. În Spania există români care au capacitatea, talentul şi forţa necesară de a trece peste toate dificultăţile muncind şi cu siguranţă există astfel de persoane şi în România. În urmă cu 30 – 35 de ani, Spania era în aceeaşi situaţia în care se află acum România. Mulţi spanioli erau nevoiţi să imigreze în Europa şi America. Acum ne aflăm în situaţia opusă. Cred că acest lucru se va întâmpla şi cu România.
 

287 vizualizări

Taguri: consilier, imigratie, romani, Spania

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (8)
spanish din barcelona in data de 8 Februarie, 2010 - 10:17

Vedeti mai ziaristilor cum se vorbeste despre romani?Nu ce face presa,numai titluri de scandal.Vedeti bine ca spaniolii sunt civilizati si stiu sa ne vorbeasca de bine.Oamenii cititi,cu educatie stiu cit de bine le vine o mina de ajutor de la noi.Ce-ar fi daca v-ati straduii si voi mai mult in acest sens.E simplu sa sci mereu numai de bine:))

A-ti observat ca la insiruirea de articole relationate este vorba numai de femei romance?Eu cred ca nu e o intimplare,e o realitate.Romanca a gasit aici oportunitati care nu i s-au oferit innainte si stie sa profite de ele.Bafta fetelor,tinti-o tot asa.Profitati la maxim ca societatea de aici v-a eliberat de machismul romanesc.

Marius_dd (neverificat) din castellon in data de 8 Februarie, 2010 - 13:40

da, femeile astea sunt ceva de speriat...Smile

frumos zice omu asta de noi. daca era italian....

spanish din barcelona in data de 8 Februarie, 2010 - 13:45

Que pasa cariño?Nu esti de acord?Spre fericire romancelor ,Spania le ofera un mediu foarte diferit de cel din tara.Nu crezi ca e asa?Asta pt. ca nu esti femeie,sa observi diferenta de trato.Smile)

iulia (neverificat) din Madrid in data de 8 Februarie, 2010 - 15:12

Ai dreptate spanish, asa este cum spui tu. Spania ne ofera un mediu diferit de cel de acasa.

Anonim (neverificat) din spania in data de 8 Februarie, 2010 - 15:46

INTREBARE PT SPANISH (SI PT ALTII CARE VOR SA-MI RASPUNDA):CUM SA LE RASPUND EU POLITISTILOR, DIVERSELOR AUTORITATI PUBLICE, ETC, CARE IMI SPUNE CA AVEM MALA FAMA, CA SUNTEM HOTI, ETC, CA FEMEILE SE PROSTITUEAZA, CA ROMANCELE AU UMPLUT STRAZILE MADRIDULUI, ETC.Chiar mi s-a spus in fata ca noi romancele ne prostituam, droguri, etc.ASTA MI-AU ZIS-O NISTE POLITISTI!!!!!!!

Anonim (neverificat) din spania in data de 8 Februarie, 2010 - 15:46

INTREBARE PT SPANISH (SI PT ALTII CARE VOR SA-MI RASPUNDA):CUM SA LE RASPUND EU POLITISTILOR, DIVERSELOR AUTORITATI PUBLICE, ETC, CARE IMI SPUNE CA AVEM MALA FAMA, CA SUNTEM HOTI, ETC, CA FEMEILE SE PROSTITUEAZA, CA ROMANCELE AU UMPLUT STRAZILE MADRIDULUI, ETC.Chiar mi s-a spus in fata ca noi romancele ne prostituam, droguri, etc.ASTA MI-AU ZIS-O NISTE POLITISTI!!!!!!!

Anonim (neverificat) din spania in data de 8 Februarie, 2010 - 15:48

INTREBARE PT SPANISH (SI PT ALTII CARE VOR SA-MI RASPUNDA):CUM SA LE RASPUND EU POLITISTILOR, DIVERSELOR AUTORITATI PUBLICE, ETC, CARE IMI SPUNE CA AVEM MALA FAMA, CA SUNTEM HOTI, ETC, CA FEMEILE SE PROSTITUEAZA, CA ROMANCELE AU UMPLUT STRAZILE MADRIDULUI, ETC.Chiar mi s-a spus in fata ca noi romancele ne prostituam, droguri, etc.ASTA MI-AU ZIS-O NISTE POLITISTI!!!!!!! cum ar trebui sa reactionez eu???

spanish din barcelona in data de 8 Februarie, 2010 - 18:36

Raspuns:In primul rind no te lo tomes a pecho.Se stie si e proverbiala prostia politistilor din toata lumea.De ce crezi ca cei din Spania ar fi diferiti?SUNT POLITISTI CE NAIBA.Sonrie y dile:Hay buenos y malos,en todas partes....Oameni buni,oameni rai,soferi......padure fara uscaturi....Intreabal surizind daca el si cei ce se pincha in zonele dubioase ale marilor orase au ceva in comun in afara de nationalitate.SI NU UITA SA ZIMBESTI DIN SUFLET,CACI BIETUL OM E SARAC CU DUHUL:))

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 03.09.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Mai dificilă va fi soarta celibatarilor care sunt mult prea pretenţioşi.Sănătate. Luaţi cele mai importante decizii cu privire la starea dv. de sănătate. Neglijenţa vă afectează starea de sănătate, întâi printr-o simplă răceală.Bani. Nemulţumirile financiare vor persista din cauza instabilităţii „bugetului".

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi