De pe maidan, în faţa televizorului

„Când eram mic, eu fugem pe maidan! Acum, fiul meu nu s-ar mai ridica din faţa televizorului”, povesteşte un părinte despre copilul lui, în vârstă de şapte ani. Din păcate, statul în faţa televizorului sau la calculator a luat amploare în rândul copiilor din România, şi nu numai. Dacă, la început, consecinţele nu sunt vizibile, copiii de astăzi vor întâmpina probleme grave, când se vor transforma în adulţii de mâini.

„Desenele animate nu mai sunt ce erau altădată”, „Prea multă violenţă la televizor”, „Copilul meu preferă să stea în faţa ecranului, decât să iasă la joacă” – acestea sunt cuvintele pe care mulţi părinţi le rostesc când sunt întrebaţi de obiceiurile şi preferinţele copiilor lor. „Pe vremea mea, veneam de la şcoală, făceam repede ce teme aveam de făcut şi, apoi, fugeam pe maidan”, povesteşte Alex R., (34 de ani), tatăl lui Andrei (7 ani), despre care se plânge că, imediat cum ajunge acasă, nici nu apucă să se schimbe, că deschide televizorul: „Dacă nu îl atenţionează nimeni, îl uită Dumnezeu cu orele acolo”. În prezent, fiecare familie are câte un televizor. Mai mult de atât, există numeroase case în care există câte un televizor în aproape fiecare cameră. Astfel, fie că sunt de acord părinţii - sau nu, copiii ajung să petreacă aproape trei ore, zilnic, în faţa televizorului. Iar, despre ceea ce transmit posturile TV, toată lumea ştie că nu este este tocmai educativ. Ba dimpotrivă. Un raport Unicef România aduce în atenţia publicului problema impactului violenţei mediatice asupra copiilor. Cât de multă violenţă transmit posturile TV? Din analiza efectuată pe canalele TVR1, ProTV, Acasă, Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, Prima TV, OTV, Cartoon Network şi Minimax reiese că, în medie, numărul actelor de violenţă care pot fi urmărite într-o oră de transmisie variază de la 9 la TVR1, la peste 23 la ProTV. Pentru canalele de desene animate, aceste valori sunt şi mai mari, spre exemplu, 20 de acte de violenţă pentru postul Minimax. În cazul canalelor de desene animate, durata medie a unui act violenţă este de 15 secunde la Cartoon Network şi 10 secunde la Minimax. De asemenea, violenţa verbală reprezintă 44% din actele de violenţă, iar cea fizică se situează pe locul al doilea, cu 33,6% din totalul actelor prezentate, indică raportul Unicef realizat în colaborare cu CNA şi Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare din cadrul Universităţii din Bucureşti. Copiii devin indiferenţi la actele de violenţă "Prea multă televiziune creează imunitate şi indiferenţă faţă de ororile violenţei. Urmărind în exces personajele de televiziune ucigând şi rănind, copiii îşi pierd capacitatea de a discerne între violenţa din viaţa reală şi cea simulată pe ecran", a declarat reprezentantul Unicef în România, Edmond McLoughney. Cum imitaţia stă cumva în firea omului, copiii sunt primii dispuşi să pună în aplicare scenele violente văzute la televizor, iar cearta între doi copii, îmbrâncelile, stricarea jucăriilor, ţipetele şi comportamentul capricios iau amploare odată cu trecerea anilor. Pericolul ADHD Tot mai mulţi copii suferă de deficit de atenţie şi hiperactivitate cunoscută sub numele de ADHD (“Attention Deficit Hyperactivity Disorder”), potrivit sociologului Monica Suciu. Telefagia (n.r. - mania de a consacra prea mult timp emisiunilor de televiziune), conţinutul programelor TV, dar şi impactul calculatorului sunt consideraţi cei mai importanţi factori pentru apariţia acestui simptom. Specialiştii spun despre aceşti copii, că nu pot urmări o discuţie oarecare, mintea lor fiind repede furată de ,,altceva”, sau, pur şi simplu, nu se pot concentra asupra unui subiect sau activitate. Prin urmare, scăderea atenţiei, lipsa răbdării şi a motivaţiei sunt doar câteva din caracteristicile ADHD-ului. Insuccesul profesional, instabilitatea în alegerea obiectivelor, relaţiile personale superficiale, irascibilitatea crescută, lipsa de performanţă sunt numai câteva din urmările negative, pe care le resimte omul modern ca urmare a expunerii excesive la sursele mediatice video. Copiii nu îşi pun întrebări, ei sunt absorbiţi de fluxul de imagini Totodată, “experienţa TV nu este interactivă, ci pasivă. Copilul nu este provocat să-şi pună întrebări, să se implice în conversaţie, de aceea comunicarea prin intermediul televizorului este una monologică şi impersonală, iar cei mici au nevoie de dialog”, potrivit unui studiu al sociologului Monica Suciu. În faţa televizorului, copiii nu îşi pun întrebări, nu caută soluţii şi nu vorbesc, ei fiind absorbiţi de fluxul de imagini şi sunete. Obezitatea şi hipertensiunea nu mai sunt “probleme de oameni mari” Un studiu efectuat pe aproximativ 100 de copii între trei şi opt ani, publicat în ediţia din august 2009 a revistei de specialitate “Archives of Pediatrics and Adolescent Medicine”, a explicat şi consecinţele telefagiei asupra sănătăţii copiilor. Dezvoltarea psihomotorie deficitară, tulburările oftalmologice şi ale somnului, predispoziţia la obezitate, dar şi pericolul hipertensiunii sunt numai câteva din problemele de sănătate care apar la copiii care stau prea multe ore în faţa ecranului TV şi al calculatorului.