Ele spun că femeia se bucură de mai multă libertate şi respect în societatea spaniolă. Deşi se confruntă cu situaţii noi, româncele reuşesc să le depăşească.
„La sosirea în Spania, femeile s-au confruntat cu situaţii noi, cărora au trebuit să le facă faţă. Faptul că au reuşit a condus atât la creşterea respectului de sine, cât şi a atitudinii partenerului de viaţă", spune Vasilica Ştir (foto), de 53 de ani, mediator intercultural la Federaţia Asociaţiilor de Emigranţi Români din Spania (FEDROM).
Schimbarea a venit natural, femeia trecând de la o persoană dependentă economic la una independentă, capabilă să gestioneze economia întregii case. Astfel, ea şi-a asumat un nou statut, recunoscut şi de soţ.
„Româncele îşi schimbă mentalitatea când ajung în Spania. Se fac respectate, pentru că aici primesc noi informaţii, întâlnesc alte concepţii şi renunţă la ideile învechite de acasă", spune Diana Cotorgea (30 de ani), analist financiar în Alcala de Henares.
În sprijinul femeilor care doresc să se dezvolte, FEDROM desfăşoară diverse programe de consiliere, îndreptându-le spre echivalarea studiilor şi recalificarea profesională.
http://www.facebook.com/?sk=2361831622#!/group.php?gid=130216787019223

Iubire. Zi cu scurte escapade, adulter, atracţii erotice riscante etc.Sănătate. Veţi fi nevoiţi să adoptaţi o dietă prin care veţi exclude durerile abdominale. Nu vă refuzaţi nici o plăcere interzisă (repercusiunile vor apărea imediat).Bani. Deşi vă consideraţi norocoşi, cei mai mulţi aţi cam ajuns la fundul sacului.


