Un spaniol va face înconjurul lumii pe cal

Ruben Gama, călare pe calul ce îl va însoţi în această aventură

Ruben Gama s-a pregătit timp de nouă ani pentru această aventură. La împlinirea vârstei de 30 de ani, tânărul spaniol va iniţia o călătorie în jurul lumii.

Principalul scop al iniţiativei lui Ruben Gama este de a demonstra tuturor că se poate trăi decent şi fără confortul din zilele noastre, departe de lumea materialistă.

Spaniolul va împlini vârsta de 30 de ani la 28 august şi din acel moment va lupta pentru a-şi îndeplini visul. În aceeaşi zi şi, chiar mai mult, exact la 10.30, ora naşterii sale, Ruben va pleca, însoţit de calul său, pentru a face înconjurul lumii.

Tânărul va porni la drum din localitatea Elche (Alicante), fără prea multe mijloace economice, în cel mai pur stil al personajului Phileas Fogg al lui Jules Verne. Ruben a calculat că va avea nevoie de patru ani pentru a străbate cinci continente.

Pentru această aventură, Gama va părăsi locul său de muncă, unde lucra ca agent de export şi se va îndepărta de familie şi prieteni.

„Sunt obişnuit. De mic am tot schimbat oraşele în care am locuit: Elche, Algeciras, Marbella şi alte câteva oraşe din Anglia”, a declarat încrezător Ruben, reporterilor de la 20minutos.es.

„Vreau să arăt lumii că este posibil un trai care să nu ia în calcul materialismul şi consumismul care ne înconjoară, că se poate trăi în perfectă consonanţă cu natura şi ... urmând un alt ritm; că este posibilă şi o altă cale, pentru a nu distruge această planetă”, a mai explicat Gama.

 

91 vizualizări

Taguri: aventura, cal, lume, materialism

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
cicinic
Pontzonel
conta40
adriancozma
claunorte
vero
           
HOROSCOP 09.02.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Relaţiile profesionale devin stresante. Sunteţi din ce în ce mai irascibili şi vă întrebaţi ce au toţi cu dv.Iubire. Sunteţi surprinşi colecţionând aventuri sentimentale ca activităţi recreative. Sănătate. Pentru cei mai mulţi, rămân la fel de periculoase problemele reumatismale. Bani. E necesar să faceţi unele investiţii pentru care aveţi nevoie de fonduri noi.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi