VIDEO Înregistrarea unui grav accident în lanţ, dată ca exemplu şoferilor din Taiwan

Accidentul a avut loc la sfârşitul anului trecut

Poliţia taiwaneză a dat publicităţii recent înregistrările video de pe camerele de supraveghere ale unui autobuz implicat, la sfârşitul anului trecut, într-un grav accident petrecut pe o autostradă din regiunea Changua.

Citeşte şi:

Arestată pentru că a condus 30 de kilometri pe contrasens

Un francez beat a condus în sens contrar pe o autostradă din Cataluña

Camerele de supraveghere, amplasate la bordul autovehiculului şi în spatele acestuia, suprind foarte clar momentul în care autobuzul nu reuşeşte să evite o altă maşină care încetineşte în faţa sa.

Autocarul aparţinând firmei United Bus Company (Ubus), deşi un circula cu viteză, nu a mai putut fi oprit de către şofer şi, după ce a lovit un parapete, a zdobit alte 13 maşini aflate pe autostradă. În urma coliziunii în lanţ patru persoane – trei femei şi un bărbat – şi-au pierdut viaţa, iar alte 8 au fost rănite.

Atenţionare

Motivul pentru care autorităţile au dat publicităţii această înregistrare, chiar înainte de a se stabili definitiv cui aparţine vina pentru producerea accidentului, este acela de a reaminti conducătorilor auto că, pe o autostradă aglomerată, orice clipă de neatenţie poate costa foarte scump. Acesta este şi motivul pentru care, deşi autobuzul circula cu o viteză relativ redusă, pagubele şi numărul victimelor a fost atât de mare.
 

589 vizualizări

Taguri: accident, autostrada, inregistrare, victime, video

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
adrianoo_007
asociatiaunirea
IOSIFSTELIAN
vladi
Luca_Barca
luiza_super
           
HOROSCOP 23.03.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Problemele sentimentale se axează pe neînţelegerile cu partenerul de cuplu. Primiţi vizite de mulţumire.Sănătate. Veţi constata că nu vă mai încap hainele de anul trecut. Diete severe.Bani. Investiţiile financiare făcute fără capital „străin" vor fi de bun augur.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi