Ţiriac, în presa spaniolă: "Duc o viaţă de vagabond, de ţigan"

de Mihai Mateaş in data de 9 Martie, 2011 - 13:19

Cu nici două luni înainte de startul celei de-a zecea ediţii a Open-ului de la Madrid, Ion Ţiriac povesteşte, într-un interviu acordat presei spaniole, despre începuturile sale în afaceri, despre tenisul actual şi de ce nu mai vrea niciodată să se însoare.

"Acest român de 71 de ani a început să muncească la 14 ani, într-o fabrică de camioane. A fost celebru în sportul cu racheta, alături de Năstase. Astăzi este un multimilionare cu afaceri în sectorul bancar, al asigurărilor... Nimic nu-i rezistă", scrie Intereconomia, care a realizat un interviu cu Ion Ţiriac, la mai puţin de două luni până la startul Madrid Open, turneul de tenis patronat de român în capitala Spaniei, ajuns la cea de-a zecea ediţie. "Turneul meu este mai bun ca orice Grand Slam" Românul are ambiţii mari cu turneul madrilen, despre care spune că are "mai multă calitate" ca orice turneu de Grand Slam. "Turneul a început în 2002. Atunci, lumea era prea puţin conştientă de anvergura la care va ajunge. Acum, Madrid Open a devenit evenimentul care a progresat cel mai mult în ultimii zece ani,  mai mult decât orice altă competiţie sportivă. Sper ca, în câţiva ani, turneul să devină unul de două săptămâni, unde fiecare jucător să joace o zi şi una nu. Astfel nu se va mai ajunge la situaţii precum cea din 2009, în care Nadal a jucat o semifinală de patru ore cu Djokovici şi a doua zi, dimineaţa, a jucat finala cu Federer. Dar nu vreau un Grand Slam, le respect mult, dar sunt competiţii ale trecutului", a spus Ţiriac, adăugând ce planuri are: "Ceea ce vreau eu este ca jucătorii cei mai buni din lume să joace contra celor mai buni. Într-un Mare Şlem sunt 128 de jucători. Această proporţie face ca, din punct de vedere sportiv, valoarea minimă a fiecărei partide să fie de 64. Şi câştigătorul se află după două săptămâni de meciuri. Sunt turnee care au tradiţie, dar ceea ce vreau eu este ca în tenis să se producă aceleaşi schimbări ca şi în celelalte discipline sportive, în general. Asta se va întâmpla atunci când cei mai buni vor juca cu cei mai buni, cum am zis adineauri. Open-ul de la Madrid are mai multă calitate sportivă decât un Grand Slam. Joacă cei mai buni 48 de tenismeni din lume. Asta face ca la fiecare confruntare nivelul de joc să fie, a priori, mai înalt. Pentru că fiecare meci are o valoare minimă de 24. Mie mi-ar plăcea chiar să vină şi mai puţini, 32, dar nu cred că ATP va accepta asta". "Banii sunt importanţi doar atunci când nu îi ai. Ca şi sănătatea" Întrebat de ce a ales Madridul pentru acest Open, Ţiriac are un răspuns clar: Spania a avut mereu sportivi de elită în tenis, dar nu şi un turneu pe măsură. "De ce am ales Madrid? Motivul cel mai logic este că Spania, şi în ciuda tuturor meritelor sale, a avut în ultimii 40 de ani mai mulţi jucători decât restul lumii. În Spania tenisul avea nevoie de aşa ceva şi Madrid era o capitală europeană care nu avea un turneu de tenis important. Era locul perfect. În primul an, publicul a răspuns fantastic. Dar, pe lângă public, te interesează mult şi suportul primit: televiziune, parteneri... Tenisul de azi e industrial şi de mulţi, mulţi bani. Un turneu ca şi cel de la Madrid nu se poate copia. Am implantat un turneu lider de piaţă şi lider în noua eră a sportului", a explicat Ion Ţiriac. Întrebat despre averea sa, românul susţine că în acest moment este mai interesat de a lăsa ceva în urma sa în sport, decât de bani. "Eu am o teorie: banii, ca şi sănătatea, devin importanţi doar atunci când nu îi ai. Când nu ai bani te gândeşti ce le vei da de mâncare copiilor. Cred că banii sunt importanţi, dar nu sunt vitali pentru mine în acest moment. Eu am lăsat multe în urma mea, în sport. Nu ca Samaranch sau Ecclestone, dar am scris şi eu suficiente pagini în cartea marketingului sportiv. Am început să muncesc de la 14 ani, într-o fabrică de camioane. Şi asta fac şi azi. Mă trezesc la şase în fiecare dimineaţă şi muncesc. Nu îmi place să joc golf. În plus, chiar dacă m-ar interesa, nu aş putea să-l practic 12 ore pe zi", povesteşte miliardarul român. "Ca să nu am momente de prostie, mă înconjor de oameni mai deştepţi ca mine" Ţiriac a explicat cum l-a afectat criza şi a făcut o comparaţie între Spania şi România şi felul în care recesiunea a afectat ambele ţări. "Am creat banca Ţiriac în 1990. Cum m-a afectat criza? Criza nu este doar o chestiune de bănci. Mereu am spus că sunt foarte inteligent şi îmi dau seama când mă pot comporta ca un prost. Pentru a evita asta, ceea ce fac este să mă sfătuiesc şi să mă înconjor de oameni mai inteligenţi decât mine. Timp de 13 ani am urcat banca asta la un nivel care este dificil de depăşit. Criza a afectat pe toată lumea. România se poate compara cu Spania, din acest punct de vedere. Spania a fost superstarul Europei timp de zece ani. Nicio ţară din Europa nu a progresat atât de mult cât Spania în aceşti zece ani. Chiar dacă nu e Franţa sau Germania şi nu are atâtea multinaţionale, Spania va ieşi mai devreme sau mai târziu din criză. În ceea ce priveşte România, din 2000 încoace a crescut anual cu 6%-8%. Era cum era Spania acum 25 de ani: avea loc destul de a progresa. Odată cu criza, Spania a căzut de la etajul 100. Germania a căzut de la etajul trei, iar România ... ca şi Spania. Aşa cum şi Spania o va face, şi România se va ridica, păstrând proporţiile. Avem jumătate din populaţia Spaniei şi a suprafeţei sale. România are democraţie doar de 20 de ani. Acum trebuie investit pentru a ieşi din criză. Avem de toate. Resurse naturale, un turism încă neexploatat, avem mare... Dar progresul este prea lent pentru gustul meu", a spus românul. "Nu ştiu cum se face lista Forbes. Dar probabil mi-au calculat foarte prost averea, pentru că nu ştii câţi bani ai cu exactitate decât atunci când vrei să vinzi totul". "În comunism, noi, românii, eram privaţi de drepturi pe care voi, spaniolii, le-aţi avut dintotdeauna" Întrebat despre comunismul din România dinainte de 1989, Ţiriac recunoaşte că el, ca sportiv, a fost un privilegiat, spre deosebire de alţi români. "Eu am copilărit în comunism. Sunt atât de bătrân încât m-am născut înainte de Al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc de comunism din şcoală, o societate totalitară, fără drepturi fundamentale. Drepturi pe care dumneavoastră nu le puteţi aprecia, pentru că le-aţi avut dintotdeauna. Mă refer la libera circulaţie: nu puteam ieşi din ţară. Şi dreptul la informaţie. De aceea spun mereu că, în timpul comunismului, atât eu, cât şi Năstase, am fost privilegiaţi, pentru că jucând tenis ne lăsau să ieşim. Cu comunismul, niciodată nu ştiam ce va fi a doua zi. Dar e la fel de adevărat că de foame nu murea nimeni. Ceea ce este clar, însă, e că un sistem totalitar nu poate funcţiona. Încet-încet ne îndreptăm spre ceva diferit: o democraţie de tip american sau elveţian sau spaniol", crede Ion Ţiriac. "Tenisul îţi oferă o educaţie pe care nu ţi-o dau nici Oxfordul sau Harvardul" Fostul mare tenisman are câteva sfaturi pentru sportivii din prezent: "Nu vă cheltuiţi banii câştigaţi aiurea, gândiţi-vă că viaţa de sportiv e scurtă!", şi le dă apoi exemplul său. "Ziua în care am devenit bogat a fost ziua în care am intrat într-un restaurant şi nu m-am uitat la preţuri. În vremea mea, mergeam cu Năstase la turneele de tenis. Aveam o geantă cu 30-40 de kilograme de mâncare, pentru a nu cheltui cei trei dolari care ni-i dădeau pe zi pentru mâncare. Astăzi, câştigătorul Openului Madrid, organizat de mine, câştigă un milion de euro, ca la Roland Garros sau Wimbledon. Când eu cu Năstase am câştigat Roland Garros, am primit 100 de dolari. Este legea ofertei şi a cererii. Dacă piaţa poate plăti, nu mai ai ce spune. De aceea spun că banii sunt importanţi doar când nu îi ai. Eu mereu îi sfătuiesc pe sportivi să fie activi şi să muncească 10-12 ani, să pună toţi banii în bancă şi să trăiască cu cei 3-5% dobândă. Pentru că să joci la loterie cu banii care ţi-ar putea asigura un viitor îndestulat după retragere nu merită. În plus, sportul îţi oferă o educaţie pe care nu ţi-o dau nici Harvard, nici Oxford. În timpul anilor ca sportiv cunoşti toată lumea. Pe preşedintele S.U.A., pe cel al Rusiei, Franţei, Spaniei. Asta până când nu mai eşti numărul unu, pentru că vine altul, care serveşte mai puternic, sare mai mult, aleargă mai rapid...", susţine miliardarul, explicând cum respectul câştigat ca sportiv l-a ajutat ulterior în afaceri: "După retragerea din viaţa activă de sportiv, dacă ţi-ai câştigat respectul oamenilor, urmează o a doua viaţă. Poţi alege ce să faci: să fii antrenor, prezentator tv... Tachini a început să facă haine, Ţiriac a făcut bănci... Dragostea fanilor se consumă rapid, dar cu respectul ai toate posibilităţile din lume, pentru că toate contactele din viaţa sportivă funcţionează". "Nu mă mai însor niciodată. O femeie are nevoie de stabilitate, or eu duc o viaţă de ţigan vagabond" Întrebat despre viaţa de familie, Ţiriac susţine că, din păcate, nu a cunoscut prea mult timp ce înseamnă asta, fiind mereu pe drumuri, dintr-o ţară în alta şi dintr-un hotel în altul. "M-am căsătorit la 21 de ani şi am divorţat la 27. Nu prea am trăit mult timp ideea de familie. Încă am o relaţie excelentă cu fosta soţie. Am trei copii cu două femei. Dar niciodată nu mă voi mai căsători, pentru că la viaţa pe care o duc, aproape de vagabond, de ţigan, dintr-o ţară în alta, nu pot garanta o familie. De acum 15 ani călătoresc ca un nebun. Cred că sunt doar două săptămâni pe an în care dorm în aceeaşi casă. Mă trezesc la ora 6 dimineaţa şi nu pot garanta că voi fi înapoi la 5 după amiaza. O femeie are nevoie de mai multă stabilitate", crede românul. "În telefonul ăsta, pe care îl vezi aici, pe masă, am mai multă tehnologie decât avea Gagarin la dispoziţie pe Sputnik. Nu ştiu încotro merge lumea asta. Nu mi-ar plăcea să trăiesc până în 2050" Referitor la extinderea afacerilor pe care le deţine, Ţiriac a spus că nu mai are de gând să intre în noi domenii de activitate, mulţumindu-se cu ceea ce are în prezent. În schimb, unul din copiii săi are intenţia de a-i urma paşii în domeniul afacerilor. "Eu mereu le spun copiilor mei că responsabilitatea lor este să fie mereu cu picioarele pe pământ. În momentul în care îţi pierzi această filosofie de viaţă, nu contează câţi bani ai-poţi fi Gates, Buffet sau Slim-, pierzi contactul cu realitatea şi ori înnebuneşti, ori eşti pierdut. De aceea spun că trebuie să ştii ce vrei de la viaţă. Copiii mei au enormul privilegiu de a alege ce fac în viaţă. Dacă vor să fie avocaţi, vor fi avocaţi, dacă vor să fie artişti, vor fi artişti... Spre deosebire de mine, ei au mai multe şanse de a-şi alege viaţa. Eu am schimbat hocheiul pe tenis după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Innsbruck 1964, pentru că mi-am dat seama că, fiind tenisman, voi călători mai mult şi voi avea mai multe şanse să fac bani şi să-mi ajut familia. Nu ştiu ce alte afaceri aş mai vrea să am. Vreau să îmi consolidez ceea ce am acum, în această perioadă dificilă. Fiul meu cel mare ar vrea să facă o companie de tehnologie, cu oameni tineri. În telefonul ăsta, pe care îl vezi aici, pe masă, am mai multă tehnologie decât avea Gagarin la dispoziţie pe Sputnik. Nu ştiu încotro merge lumea asta. Nu mi-ar plăcea să trăiesc până în 2050", susţine Ion Ţiriac. "Tenisul din ziua de azi mă plictiseşte: e mult prea rapid, şi-a pierdut esenţa" Fost antrenor al unor tenismeni celebri din istoria sportului cu rachetă, Ţiriac susţine că acea perioadă a apus. "Am avut ochi la jucători, dar perioada asta s-a terminat. Trebuie să recunosc că aveam talent ca antrenor. Am început cu Năstase, apoi cu Vilas, Laconte, Panatta, Becker, Ivanisevici, Saffin... Toţi sunt ai mei... Într-un an am avut trei jucători în semifinale. Ştiu că sunt foarte arogant, dar acesta este adevărul şi, cu tot respectul faţă de antrenorii actuali, pentru mine un bun tehnician este cel care ia un băiat de 14 ani şi îl transformă în numărul 1 mondial. Eu am făcut asta cu patru tenismeni. Dacă mai e cineva în stare să facă asta, eu îl respect", afirmă Ţiriac, explicând apoi că tenisul din ziua de azi îl plictiseşte: "Tenisul este un sport de mare prestigiu. Poate după fotbal, dar nu cred că mai este un alt sport cu atâta repercusiune globală. Tenisul s-a schimbat mult odată cu materialele folosite. Jucătorul de tenis s-a schimbat şi el mult. A crescut cu 10-20% în forţă. Jocul este aproape cu 70% mai rapid ca pe vremea mea. Cred că un joc mai lent era unul mai tehnic. E păcat că nu se joacă şi acum mai lent, pentru ca tenisul să revină la esenţă. Regula mi-o confirmă Federer, care este un mare talent. Nadal are o ambiţie ieşită din comun şi în cap are doar tenis. Şi de aceea îl admir şi îl apreciez. Nadal este un tenisman cum nu găseşti în fiecare zi şi cum nu găseşti la supermarket". "Spania a avut în ultimii 20 de ani jucători enormi. Santana este cel care a pus Spania pe harta lumii. Apoi au venit Gimeno, Orants, Bruguera, Corretja, Moya..."   Urmareste-ne si pe: