Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Adrian Dinu in data de 9 Februarie, 2010 - 18:29
Ramon Calderon, fostul președinte al clubului Real Madrid, susține că Alex Ferguson vroia ca fotbalistul portughez să ajungă la FC Barcelona.
Fostul președinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat azi că FC Barcelona a încercat să-l transfere pe fotbalistul Cristiano Ronaldo, înainte ca acesta să ajungă la gruparea madrilenă, anunță ziarul ”As”. Conform declarațiilor lui Ramon Calderon, tehnicianul Alex Ferguson (Manchester United) își dorea mai mult ca Ronaldo să ajungă la Barcelona, decât la Real Madrid. Însă, fotbalistul portughez a fost ferm, spunând că vrea să joace la formația madrilenă. ”Este pentru prima dată când povestesc acest lucru, dar Barcelona a încercat să-l transfere. A fost o situație dificilă, deoarece Manchester o ajuta să-l ia. Se știe foarte bine că Alex Ferguson nu este bun prieten al Realului. Nu vede cu ochi buni pe Real Madrid deoarece este un rival sportiv, în ceea ce privește titlurile și Liga Campionilor”, a declarat fostul președinte madrilen. ”Opțiunea transferului la FC Barcelona era foarte bună, deoarece îi permitea lui Manchester să rezolve problema și priva pe Real Madrid de un mare jucător. Trebuie să spun că jucătorul a fost ferm pe poziție și a decis să nu meargă la alt club, decât la Real Madrid”, a mai afirmat Ramon Calderon. Președintelui Federației îi este teamă să nu fie agresat Fostul conducător al Realului a afirmat că înțelegerea dintre Manchester United și Cristiano Ronaldo, pentru un transfer la gruparea madrilenă, a fost parafată la 8 decembrie 2008. ” Jucătorul, într-un gest de onestitate şi de dorinţa clară de a veni la Madrid, a acceptat o clauză de penalizare de 30 de milioane de euro” În afara meritelor pe care și le-a asumat privind transferul lui Cristiano Ronaldo, Ramon Calderon a mai afirmat că un alt lucru bun realizat pe perioada mandatului său a a fost obținerea dreptului de organizare a finalei Ligii Campionilor din acest an ”după 40 de ani” de absență. Ramon Calderon a mai declarat că Angel Maria Villar, președintele Federației Spaniole de Fotbal, se teme că într-o zi va fi agresat de vreo persoană din cauza ultimelor scandaluri privind arbitrajul din campionatul spaniol. ”Mi-a zis ceea ce gândește și, cum întotdeauna merge neînsoțit se teme că într-o zi poate fi agresat deoarece un fanatic va gândit că echipa sa a pierdut campionatul din cauza lui. Este trist acest lucru”, a mai afirmat Ramon Calderon.| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |