adevarul.it

3 Martie, 2014 - 13:31

Noul premier din Crimeea, Serghei Aksenov, este moldovean cunoscut drept interlop

Serghei Aksenov, noul premier al Peninsulei Crimeea, unde tendinţele separatiste ameninţă să ducă la scindarea Ucrainei, este originar din Republica Moldova. În tulburii ani 90, după căderea URSS, Aksenov a fost şef de brigadă într-o grupare infracţională, susţine Serghei Kuniţîn, reprezentantul preşedintelui Ucrainei în Crimeea, citat de Radio Svoboda (departamentul Radio Europa Liberă care emite în limba rusă).

Spitalele din toată țara sunt controlate la capitolul curățenie

Spitalele de stat din România sunt luate la puricat din punct de vedere al normelor igienico-sanitare. Controalele au început luni, 3 martie, şi vor dura până în luna mai. În urma acţiunii, inspectorii ar putea aplica o serie de amenzi usturătoare unora dintre managerii de unităţi sanitare.

Faţa nevăzută a oraşului Soci, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă

Doi jurnalişti olandezi care au documentat viaţa locuitorilor din Soci şi Caucazul de Nord au primit interdicţie de a participa la Jocurile Olimpice de Iarnă, după ce şi-au publicat rezultatele proiectului lor.

Reţea de prostituţie condusă de români, destructurată, în Spania

Poliţiştii din Spania au reuşit să depisteze o reţea de proxeneţi români care exploatau femei românce, în bordelurile de la graniţa Spaniei cu Franţa. Au fost arestate 19 persoane.

O minoră româncă, salvată de Poliţie din ghearele unor proxeneţi de aceeaşi naţionalitate

Poliţia Naţională din Vigo (Galicia) a arestat un bărbat şi o femeie, ambii de naţionalitate română, ca presupuşi autori ai infracţiunii de trafic de carne vie şi exploatare sexuală.

Şocant! O copilă de 14 ani, româncă, obligată de mama sa să se prostitueze pe stradă

Mama şi fraţii fetei erau liderii unei grupări de proxeneţi autointitulate "brigada neagră", care voia să controleze zonele din Madrid pe care le deţinuse, până anul trecut, Ion Clămparu.

Prostituatele din Iași primesc note pentru prestațiile lor

Femeile care practică cea mai veche meserie în capitala Moldovei sunt evaluate printr-un catalog virtual unde clienții dau note prestațiilor și le recomandă – sau nu, altor doritori.

Spania vrea să înăsprească, în sfârşit, legile împotriva prostituţiei

Deşi, momentan, în Spania nu este reglementată din punct de vedere legal, prostituţia - în special cea stradală - le dă mari bătăi de cap autorităţilor spaniole, motiv pentru a "lua în calcul" înăsprirea luptei împotriva acesteia.

A fost forţată să se culce cu 30 de bărbaţi pe zi!

Doi români stabiliţi în Birmingham au ajuns în spatele gratiilor după ce au exploatat sexual o tânără pe care au păcălit-o să meargă în Anglia cu promisiunea că-i vor găsi un loc de muncă. Timp de şapte săptămâni, fata a fost violată de aproximativ 2.000 de bărbaţi.

Adaugat la:25 Martie, 2012 - 14:57
A fost forţată să se culce cu 30 de bărbaţi pe zi!

Opt românce, exploatate sexual de compatrioţi, eliberate de poliţişti

Agenţii Poliţiei Naţionale au eliberat, în Utrera (Sevilla) opt femei care erau exploatate sexual de către o reţea care se ocupa cu traficul de carne vie şi care opera în provincia Sevilla, în localitatea amintită.

A doua zi a procesului împotriva lui Clămparu: Femeile, lovite cu picioare în burtă pentru a avorta

Una din tinerele românce aduse în Spania în 2000 de banda de proxeneţi condusă de Ioan Clămparu, alias "Cap de Porc", pentru a le obliga să se prostitueze în Casa de Campo (Madrid), a povestit Poliţiei că după ce a rămas însărcinată, aceştia au lovit-o cu picioarele în burtă până a început să sângereze.

Astăzi, prima zi din procesul lui Cap de Porc: Clămparu a refuzat să declare

Ion Clămparu, alias "Cap de Porc", acuzat că a obligat mai multe tinere românce să se prostitueze după ce le ademenea în Spania sub falsa promisiune a unui loc de muncă, a ajuns, la un moment dat, să controleze peste 100 de fete care munceau ca prostituate în parcul Casa de Campo din Madrid.

De luni, liceenii intră în febra simulărilor pentru Bacalaureatul din vară

Elevii claselor a XI-a şi a XII-a intră începând de luni, 3 martie, în febra simulărilor examenului de Bacalaureat din această vară, care vor ...
Adaugat la:28 Februarie, 2014 - 10:32
mai mult

Corupția a făcut ravagii în arbitraj: niciun român la turneele finale

În mandatul lui Mircea Sandu, arbitrajul a devenit una dintre problemele arzătoare din fotbalul românesc. An de an, clasamentul Ligii I a fost infl...

Sorin Onișor, „fotograful satului românesc” participă la Photo Romania Festival

Photo Romania Festival, ajuns la a IV-a ediţie şi considerat de britanicii de la „The Telegraph“ drept „cel mai important festival de fotograf...

Vadim Tudor riscă să fie executat silit

Corneliu Vadim Tudor a ajuns la sapă de lemn. Nu mai are bani nici să-şi achite facturile, aşa se face că a strâns la gaze o sumă uriaşă. Jud...

Ianukovici, escortat de avioane militare supersonice în orașul rus Rostov-on-Don

Victor Ianukovici, preşedintele demis al Ucrainei, a aterizat pe teritoriul Rusiei, joi, în oraşul Rostov-on-Don, situat în sudul ţării, în apr...

Premierul Spaniei promite reduceri de taxe și stimularea angajărilor

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a promis marţi, în discursul anual privind starea naţiunii, reduceri de taxe pentru 12 milioane de spanioli şi s...
Adaugat la:26 Februarie, 2014 - 12:51
mai mult

Chitaristul Paco de Lucia a murit

Chitaristul spaniol Paco de Lucia a murit în Mexic, la vârsta de 66 de ani, a anunţat, miercuri, primăria din Algeciras (Spania), oraşul natal al...

Almeea Ghighilicea, olimpică la limba română după cinci ani de școală în Spania

Mirajul spaniol se spulberă pe zi ce trece. Criza a lovit crunt în construcţii şi agricultură, iar românii încep să se întoarcă. Dar nu în...

Spania reia vizitele de probă în peștera de la Altamira

Ministerul spaniol al Culturii va relua vizitele de probă în peștera de la Altamira, din localitatea Santillana del Mar, aflată în comunitatea au...

Moody's a îmbunătățit calificativul Spaniei

Moody's a urcat cu o treaptă ratingul de credit al Spaniei, la "Baa2", cu perspectivă pozitivă, datorită reformelor structurale, creşterii produc...
Posturi TV Live
NeptunTV

Exportul de energie din România în Basarabia, pus în pericol de fostul guvern ucrainean

Exportul de energie electrică din România către Repulica Moldova, planificat să înceapă anul viitor prin linia de înaltă tensiune Isaccea-Vulc...
Adaugat la:28 Februarie, 2014 - 10:50
mai mult

Ianukovici, escortat de avioane militare supersonice în orașul rus Rostov-on-Don

Victor Ianukovici, preşedintele demis al Ucrainei, a aterizat pe teritoriul Rusiei, joi, în oraşul Rostov-on-Don, situat în sudul ţării, în apr...

Michael Fassbender, iubitul Mădălinei Ghenea, va merge la gala Oscar 2014 însoțit de mama sa

Actorii Michael Fassbender, Bradley Cooper şi Jared Leto îşi vor abandona iubitele pentru o seară şi vor merge însoţiţi de mamele lor la gala ...
Adaugat la:28 Februarie, 2014 - 13:47
mai mult

Mila Kunis și Ashton Kutcher s-au logodit

Actorul Ashton Kutcher, care a divorţat de Demi Moore în noiembrie 2013, s-a logodit cu actriţa Mila Kunis, după o relaţie de doi ani, conform si...

De luni, liceenii intră în febra simulărilor pentru Bacalaureatul din vară

Elevii claselor a XI-a şi a XII-a intră începând de luni, 3 martie, în febra simulărilor examenului de Bacalaureat din această vară, care vor ...
Adaugat la:28 Februarie, 2014 - 10:32
mai mult

Reguli dure antifumat au fost aprobate de Uniunea Europeană. Din mai, fără țigări mentolate

Parlamentul European a votat legislaţia antifumat. Aceasta va fi introdusă în curând în Uniunea Europeană, în încercarea de a reduce numărul ...

Schalke - Real Madrid 1-6: nemții au „murit” în picioare

Echipa de pe locul 4 în Bundesliga n-a avut nicio şansă în faţa liderului din Spania. Totuşi, nemţii au predat două lecţii impresionante. În...
Adaugat la:27 Februarie, 2014 - 11:11
mai mult

Surpriză pentru fani la Steaua - Dinamo. Vezi cine va da lovitura de start!

Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, a fost invitată de oficialii Stelei pe stadionul Ghencea pentru a da lovitura de start ...

Sorin Onișor, „fotograful satului românesc” participă la Photo Romania Festival

Photo Romania Festival, ajuns la a IV-a ediţie şi considerat de britanicii de la „The Telegraph“ drept „cel mai important festival de fotograf...
Adaugat la:28 Februarie, 2014 - 11:14
mai mult

Postul Paștelui: Vezi ce ai voie să mănânci, timp de 40 de zile

Postul Paştelui începe pe 3 martie. Este cel mai lung, dar şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de peste an, astfel că în primele două zil...
Ultimele fotografii adăugate
Paula Calistru
MAGAZIN ALIMENTAR CASTELLDEFELS
vili36
MAGAZIN_BCNLH
tamaduitoarea ana maria
ALIMENTARA
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( Mihai.C din Madrid ) Job part-time
Categorie: servicii ( Mihai.C ) Activitate part-time online