Tokyo este primul în clasamentul alcătuit de o companie internaţională de resurse umane. Pe primele zece poziţii ale topului se regăsesc patru oraşe din Japonia, câte două din Norvegia şi Elveţia şi câte unul din Angola şi Danemarca.
Alături de cele două state, Ungaria şi Bulgaria întregesc "careul de aşi" al ţărilor în care preţul băuturilor alcoolice este cel mai scăzut din Uniune
În fiecare an se pot culege doar 48 de kilograme din acest tip de ceai, care este vândut doar persoanelor cu influență din China, cu 520 de euro kilogramul.
E un palat în toată regula! Are 28 de camere, podele din marmură, calorifere suflate cu aur, uşi din lemn masiv de stejar lucrat manual, curte înţesată cu camere video şi un corp întreg destinat personalului de deservire.
După un an şi jumătate de criză imobiliară, în România există numeroase proprietăţi scoase la vânzare pentru un preţ format din şapte cifre.
Piaţa internă de servicii medicale private valorează aproximativ 350 de milioane de euro, reprezentând doar 5% din totalul pieţei de profil din România. În 2010, multe cabinete medicale private se vor închide sau, în cel mai bun caz, vor fi cumpărate de către marii investitori, susţin principalii competitori din sector.
O sculptură a artistului român Constantin Brâncuşi, “Portrait de Madame L.R.”, datată 1914-1917, a fost cumpărată cu peste 37 de milioane de dolari, în februarie 2009. Această sumă face ca opera de artă să se situeze pe locul patru în topul celor mai scumpe lucrări vândute anul acesta.
Guvernul a trimis Comisiei Naţionale pentru Energie (CNE) propunerea pentru creşterea taxelor la curentul electric, începând cu luna ianuarie a anului 2010.
Cele mai scumpe supermarketuri din Spania sunt El Corte Ingles şi Hipercor, în timp ce Alcampo a rămas în continuare cel mai ieftin.
Cele mai mari prețuri se inregistreaza în Sevilla, Malaga și Cadiz, iar în Almeria sunt cele mai scăzute.
http://www.facebook.com/?sk=2361831622#!/group.php?gid=130216787019223

Iubire. Zi cu scurte escapade, adulter, atracţii erotice riscante etc.Sănătate. Veţi fi nevoiţi să adoptaţi o dietă prin care veţi exclude durerile abdominale. Nu vă refuzaţi nici o plăcere interzisă (repercusiunile vor apărea imediat).Bani. Deşi vă consideraţi norocoşi, cei mai mulţi aţi cam ajuns la fundul sacului.


