adevarul.it

17 Mai, 2012 - 15:09

Statul vrea să pună taxă pe fast food şi pe berea cu alcool

Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.

Clienţii băncii Bankia au retras un miliard de euro într-o săptămână

Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.

Căsătoria în Spania - certificatul de căsătorie

Oficierea căsătoriei la un consulat al României; Oficierea căsătoriei la o primărie spaniolă; Înscrierea certificatului de căsătorie spaniol;

În Spania, este permisă oficierea căsătoriilor atât la consulatele române, cât și la primăriile spaniole, cu mențiunea că primele eliberează certificate  de căsătorie românești, iar ultimele, spaniole.
Căsătoria care se încheie în fața consulului român este supusă condițiilor de fond și de formă ale legii române, indiferent dacă este o căsătorie între doi cetățeni români sau o căsătorie între un cetățean român și un cetățean străin.

1.  Acte necesare pentru încheierea căsătoriei la consulat:

·    Declarația de căsătorie, se face personal de către viitorii soți, în scris, la consulat. Din declarație trebuie să rezulte: voința de a se căsători; faptul că îndeplinesc condițiile prevăzute de art.4-10 din Codul familiei, cu privire la lipsa impedimentelor la căsătorie; declarația că au luat la cunoștință reciproc de starea lor de sănătate; numele purtat în timpul căsătoriei;

·    Pașapoartele și cărțile de identitate valabile, originale și fotocopii;

·    certificatele de naștere, originale și fotocopii;
 
·    declarație personală, semnată în fața consulului privind situația căsătoriilor anterioare, însoțită, când este cazul, de: sentința de divorț, rămasă definitivă și irevocabilă (copie) sau certificatul de deces al fostului soț (copie);

·    certificate medicale (prenupțiale), originale, în care să se precizeze dacă viitorii soți sunt sau nu apți pentru a încheia căsătoria; aceste certificate sunt valabile 14 zile de la data emiterii.
·    taxa consulară: 170 euro

Soțul străin va prezenta în plus:
·    certificatul de celibat, eliberat de autoritățile competente ale statului al cărui cetățean este sau de către misiunea diplomatică ori oficiul consular competent al acelui stat în Spania.

·    certificatul de cutumă, privind îndeplinirea condițiilor de fond și de formă cerute de legea sa națională pentru încheierea căsătoriei, eliberat de autoritățile competente ale statului al cărui cetățean este, de către misiunea diplomatică sau oficiul consular competent al acelui stat în Spania.
Precizări:
·    în ziua primirii declarației de căsătorie, consulul va dispune afișarea acesteia în holul ambasadei, astfel încât orice persoană să poată face opunere la căsătorie în termen de 10 zile. Opoziția se face în scris, precizând motivul care împiedică încheierea căsătoriei și dovezile pe care se sprijină.

·    actele prezentate de solicitanți, care sunt redactate într-o limbă străină, vor fi însoțite de traducerea corespunzătoare în limba română.

·    termenul legal în care se poate încheia căsătoria este de 10 zile de la data când a fost înregistrată declarația de căsătorie. După expirarea termenului de 10 zile, căsătoria se poate încheia numai până la limita de valabilitate a certificatelor medicale - 14 zile.

·    în cazul în care unul dintre soți nu cunoaște limba română sau în cazul încheierii căsătoriei între surdo-muți, se va încheia, împreună cu interpretul autorizat, un proces verbal în care va fi consemnat faptul că soții și-au dat consimțământul în cunoștință de cauză.

·    cei doi soți vor semna în registrele de stare civilă pentru exactitatea datelor înscrise, cu numele pe care au convenit sa le poarte în timpul căsătoriei. Rectificarea sau completarea ulterioară a actelor de stare civilă se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești.

 2. Oficierea căsătoriei la o primărie spaniolă

Românii care vor să se căsătorească în Spania, obținând certificat de căsătorie spaniol, trebuie să respecte normele legii spaniole.
Perechea trebuie să se prezinte la Registrul Civil de care aparțin cu domiciliul. Aici vor completa o cerere și vor depune următoarele documente:
-    certificatele de naștere, eliberate din țara de origine
-    adeverință de domiciliu pentru ultimii doi ani (empadronamiento)
-    declarație de stare civilă a solicitanților
-    fotocopiile actelor de identitate și certificatele de cetățeni comunitari
-    certificat de luare în evidență la consulatul României

Dacă unul dintre solicitanți are între 14 și 16 ani, trebuie adăugat la dosar un certificat, o dispensă judecătorească.
Persoanele divorțate vor prezenta certificatul de căsătorie anterior, pe care este menționat divorțul. Persoanele rămase văduve trebuie să prezinte certificatul de căsătorie și certificatul de deces.

Toate documentele care nu sunt spaniole trebuie traduse de un traducător autorizat și legalizate de Consulatul României. Se aplică Apostila de la Haga.
Dacă solicitantul nu vorbește limba spaniolă, la oficierea căsătoriei va fi însoțit de un translator autorizat .

3. Înscrierea certificatului de căsătorie spaniol

Dacă soții decid să se căsătorească în fața autorităților spaniole și apoi doresc să înscrie certificatul de căsătorie spaniol în România, vor achita taxe consulare în valoare de 160 euro, dacă ambii sunt cetățeni români, și de 185 de euro, dacă unul dintre soți este român și celălalt străin.
Acte necesare:
- certificatul de căsătorie spaniol de la Registrul Civil legalizat cu Apostila de la Haga, în original și fotocopie,
- traducerea certificatului de căsătorie spaniol (din spaniolă în română) facută la un traducător autorizat și legalizată cu Apostila de la Haga, în original și fotocopie,
- documente de identitate (certificat de naștere, pașaport, carte de identitate) ale celor 2 soți,
- dacă este cazul, sentința de divorț definitivă și irevocabilă/certificat de deces,
- taxe consulare.

Tipareste

Clienţii băncii Bankia au retras un miliard de euro într-o săptămână

Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află. ...
Adaugat la:17 Mai, 2012 - 10:19
mai mult

Spania încearcă să mențină sub control pierderile suferite în sectorul imobilia

Guvernul Spaniei va anunța astăzi numirea Blackrock și a lui Olivier Wyman drept evaluatori independenți ai împrumuturilor imobiliare care se afl...

Cinci motive pentru care investitorii se panichează când vine vorba de Spania

Îngrijorările cu privire la evoluţia economiei spaniole majorează dobânzile cerute de investitori pentru obligaţiunile emise de guvern şi creş...

Băncile spaniole se pregătesc pentru un nou efort guvernamental de salvare

Banco Santander SA și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) vor pune deoparte 4,5 miliarde de euro pentru a satisface o nouă cerință a guvernului...

A doua zi de proteste ale "indignaţilor"

Zeci de mii de protestatari continuă manifestaţiile la Madrid duminică, după ce sâmbătă au sărbătorit un an de la constituirea mişcării „...

Iata pe ce ni se duc banii

Biroul statistic al UE a realizat un studiu în care arată pe ce îşi cheltuiesc banii europenii. Procentual din total cheltuieli, românii dau cel ...
Adaugat la:17 Mai, 2012 - 08:28
mai mult

Nadia Comăneci, apreciată de spanioli

Nadia Comăneci a fost invitată la Antena 3 unde a povestit cum s-a simțit la emisiunea umoristică El Hormiguero din Spania. ...

Cum îl afectează pe Ponta leul slab: "Am leasing la maşină"

Victor Ponta păteşte lunar rate în euro pentru o maşină luată în leasing...

Avocatul lui Dorinel Munteanu: “Porumboiu şi Penescu sunt nevoiţi să plătească daune de un miliard de lei vechi”

Antrenorul celor de la Oţelul Galaţi a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti despăgubiri după ce a fost acuzat că nu şi-ar fi apărat corect ...

Un băiat a murit după ce s-a bătut cu un coleg de clasă UPDATE

Un băiat a murit în urma unei altercații cu un coleg de școală. Acesta l-a împins cu capul în ușa clasei. Băiatul a decedar în drum spre spi...
CURS VALUTAR 16.05.2012
Euro 4,44 RON
Dolarul SUA 3,50 RON
Dolarul canadian 3,45 RON
Francul elvetian 3,70 RON
Lira sterlina 5,55 RON
100 Forinti maghiari 1,50 RON
Posturi TV Live

Parlamentarii şi-au luat vacanţă pentru alegeri

Senatorii şi deputaţii nu au nicio şedinţă la Bucureşti toată săptămâna, având program de activitate în teritoriu. Deputaţii vor avea s...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 11:45
mai mult

A început campania electorală

Campania electorală pentru alegerile locale din 10 iunie a început vineri, 11 mai, cu 30 de zile înaintea scrutinului, şi se va încheia sâmbăt...

Româncă însemnată cu fierul încins de proxeneți

Carabinierii din Tivoli au făcut o descoperire macabra: 11 persoane, toate de naționalitate română, au fost arestate pentru proxenetism, reducere ...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 12:16
mai mult

Starea lui Şerban Ionescu s-a agravat. Actorul trebuie transferat de urgenţă la o clinică din Viena

Drama pe care o trăieşte Şerban Ionescu de ceva timp încoace, pare a nu se mai termina. Deşi medicii de la Spitalul S.R.I. fac tot ce le stă în...

Inna: „M-am măritat în urmă cu patru ani“

După ce a ajuns în atenţia presei pentru că a filmat cel mai nou clip al său cu fostul iubit al Madonnei, Inna a şocat din nou printr-o declara...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 11:51
mai mult

Cristian Gog: „Dacă aş susţine că tot ce fac e real, atunci le-aş jigni tuturor inteligenţa“

Vineri seară, la finalul concursului, reporterii ziarului „Adevărul" s-au aflat în culisele de pe platoul „Românii au talent", unde Cristian G...

Atletico îl pierde pe Falcao! Află unde va ajunge „El Tigre“

VIDEO„Dubla" din finala Ligii Europa şi cele 36 de goluri marcate în acest sezon au făcut din vârful columbian o ţintă foarte atractivă pentr...
Adaugat la:15 Mai, 2012 - 09:44
mai mult

Barcelona: Pastor Maldonado a cîştigat MP al Spaniei

Pilotul columbian al echipei Williams Renault, Pastor Maldonado, a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei, fiind urmat de Fernan...

Piesa de teatru ”Lumea magică a lui Oz”

Între 1 martie și 25 aprilie, în fiecare sâmbătă la ora 12.30, la Teatrul Poliorama din Barcelona veți putea vedea această piesă de teatru. P...
Adaugat la:18 Martie, 2010 - 16:41
mai mult

The Time Traveler's Wife (2009) - Soţia călătorului în timp

Bazată pe romanul omonim al autoarei Audrey Niffenegger, drama ”The time traveler's wife” urmărește povestea de iubire dintre un bibliotecar di...
Ultimele fotografii adăugate
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
ionel
NASA
MAGAZIN_BCNLH
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: matrimoniale ( escortguide din Toledo ) Escorte Reale