adevarul.it

29 Iunie, 2012 - 02:40

Ţiganii români şi bulgari s-au integrat foarte bine în Spania, potrivit unui studiu

Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor decât cei care au ales Italia, se arată într-un studiu al institutului Open Society, prezentat joi la Sofia.

Jordi Alba, cel mai bun fundaş stânga de la Euro, este al Barcelonei

Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul European, iar Jordi Alba revine la clubul pentru care a jucat opt sezoane la copii şi juniori.

Şicane pe mare, între pescarii spanioli, paza de coastă din Gibraltar şi Garda Civilă

de Mihai Mateaş in data de 25 Mai, 2012 - 12:32

Foto: El Pais

Poliţia din Gibraltar a hărţuit, azi noapte, pentru a doua noapte consecutiv, pescadoarele spaniole din golful Algeciras, care ieşiseră la pescuit în apele considerate de teritoriul britanic a fi apele teritoriale ale Gibraltarului. De la o distanţă de jumătate de milă, o navă a Royal Navy britanice supraveghea "conflictul".

Pescadoarele - din care trei fuseseră victime ale tentativelor de intimidare ale pazei de coastă gibraltarene şi cu o noapte în urmă - au plecat din portul Algeciras în jurul orei 21.30 escortate de două şalupe ale Gărzii Civile spaniole şi s-au îndreptat spre sudul portului Gibraltar.

Este una din zonele în care Gibraltarul nu permite pescuitul la năvod şi în care a avut loc ieri altă confruntare între paza de coastă din teritoriul britanic, Garda Civilă spaniolă şi pescari.

Azi noapte, înainte chiar să arunce năvoadele, bărcile pescarilor spanioli au fost înconjurate de şalupele gibraltarene şi, "cu aceeaşi agresivitate ca şi ieri", au realizat manevre periculoase, tăind calea pescadoarelor şi înconjurând, în mare viteză, navele de pescuit spaniole, încât, la un moment dat au atins pupa uneia dintre acestea. "Se pricep foarte bine şi ştiau că, dacă fac mult zgomot, era imposibil să pescuim, că speriau peştele", s-au plâns spaniolii.

Spania nu recunoaşte "apele teritoriale ale Gibraltarului"

Este vorba de patru ambarcaţiuni ale pazei de coastă şi ale Poliţiei din Gibraltar. "Nu avem ce face, dacă ne vor provoca la fel în continuare va trebui să plecăm. Nu am venit să-i provocăm, ci să schimbăm locurile în care pescuiam", a comentat unul dintre spanioli.

Surse din sectorul pescuitului susţin că, după seria de incidente din ultimele două zile a crescut tensiunea în conflictul izbucnit în luna martie, din motive similare. Atunci, ministrul principal al Gibraltarului, Fabian Picardo, a decis să rupă acordul din 1999, prin care pescarii din La Linea şi Algeciras puteau pescui în apele Gibraltarului. Acesta a motivat că acordul încalcă legislaţia Gibraltarului, mai exact o lege din 1991, care interzice pescuitul industrial în apele aflate în propria jurisdicţie. Spania se bazează însă pe Tratatul de la Utrecht din 1713, în baza căruia nu recunoaşte "apele teritoriale" ale Gibraltarului decât cele de la intrarea în portul cu acelaşi nume.

 

215 vizualizări

Taguri: conflict, garda civila, gibraltar, Paza de Coasta, pescari

Tipareste
Tweet

OMS: wireless şi Wi-Fi, pericol pentru copii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează asupra efectelor negative pe care le are sistemul wireless si Wi-Fi asupra copiilor. ...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 13:32
mai mult

Medicii din România nu vor mai fi bugetari

Potrivit modificărilor aduse noului proiect al legii Sănătății, medicii din România nu vor mai fi bugetari şi vor fi plătiţi după criteriul ...

Cercetătorii români vor construi o bază de date genetică pentru a afla originea poporului nostru

Proiectul GENESIS este o cercetare unică în România prin care se dorește sa se afle proveniența ADN-ului poporului nostru. ...

Surpriză pentru Neşu

Aflat la recuperare la o clinică celebră din SUA, Mihai Neşu a primit, zilele trecute, o vizită specială. ...

O româncă va boxa pentru titlul mondial WBO

O româncă va participa la lupta pentru un titlu mondial la categoria super muscă în WBO. ...

Victor Ponta pentru El Pais: "Nu am plagiat. Dacă va concluziona Comisia de Etică altceva, voi demisiona!"

Cotidianul de stânga spaniol El Pais i-a făcut o vizită premierului român Victor Ponta la Palatul Victoria, miercuri, după ce Curtea Constituţio...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 15:29
mai mult

Eurogroup: Ajutorul pentru băncile spaniole este menit să asigure stabilitatea Eurozonei

Ajutorul solicitat de Spania pentru susţinerea sectorului bancar "este menit să asigure stabilitatea financiară a zonei euro", dar guvernul de la M...

Rajoy, încrezător că se vor lua măsuri de reducere a presiunii asupra Spaniei la Consiliul European

Preşedintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, s-a arătat încrezător astăzi că la summitul european care va începe azi la Bruxelles va fi luat...

Spania, în finala Euro 2012, cu chiu, cu vai, după ce a învins Portugalia cu 4-2 la lovituri de departajare

Selecţionata Spaniei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal, în urma victoriei, scor 4-2, la lovituril...

Ţiganii români şi bulgari s-au integrat foarte bine în Spania, potrivit unui studiu

Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor de...
Posturi TV Live
NeptunTV

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins categoric ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a declarat că acestea nu vor exista ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:23
mai mult

"Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la cam...

VIDEO Sara Carbonero a gafat din nou: "Iniesta, ai fi vrut să baţi un penalty?". "Da, am şi bătut unul adineauri"

Prezentatoarea Telecinco, iubita lui Iker Casillas, l-a intervievat pe Andres Iniesta după meciul cu Portugalia, de aseară, întrebându-l dacă nu ...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 08:45
mai mult

Elena Gheorghe va avea 7 domnişoare de onoare!

Elena Gheorghe se pregăteşte asiduu pentru nuntă, ultimele pregătiri fiind pe punctul de a se finaliza. Artista şi-a achiziţionat cele două roc...

Dirijorul Sergiu Celibidache, omagiat de Google

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa, dirijorul şi compozitorul român Sergiu Celibidache este omagiat astăzi de Google printr-un l...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 07:52
mai mult

BAC 2012: Toate lucrările la română vor fi recorectate!

Ministerul Educaţiei a decis ca toate lucrările la limba română să fie recorectate după ce a fost modificat baremul de corectare din cauză că,...

Chiricheş, înlocuitorul lui Puyol la Barcelona?

El Mundo Deportivo, ziarul de casă al "extratereştrilor" de la FC Barcelona, scrie azi că Tito Vilanova, noul antrenor al echipei, îl are pe lista...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 14:08
mai mult

Jordi Alba, cel mai bun fundaş stânga de la Euro, este al Barcelonei

Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul Eur...

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:28
mai mult

Usturoiul scade colesterolul „rău" şi fluidifică sângele

Dă un plus de gust şi de savoare meselor tale, iar dacă-l iei în scop medicinal, are reputaţia de a ajuta la protejarea şi la buna funcţionare ...
Ultimele fotografii adăugate
dana
vili36
clodnech
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Craiova
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Suceava