adevarul.it

1 Iulie, 2012 - 10:19

Doi români morţi şi şapte grav răniţi, într-un accident rutier petrecut azi dimineaţă

Un accident petrecut la ora 6.15, azi dimineaţă, în localitatea San Clemente (provincia Cuenca), a curmat viaţa a două persoane de cetăţenie română şi a rănit grav alte şapte, de aceeaşi naţionalitate.

Cinci români şi opt chinezi arestaţi în "Operaţiunea Scorpionul"

"Mafiile" române şi chineze erau implicate în furturile de ţigări, care erau ulterior vândute în magazine patronate de chinezi. În total, s-au dat 11 spargeri.

Au fost deblocate 2381 de posturi în învățământul superior

de Alex Toderasc in data de 14 Iunie, 2012 - 12:02

Universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, 2381 de posturi didactice și de cercetare în învățământul superior sunt vacante începând de astăzi.

Anunțul a fost făcut după ce Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre privind scoaterea la concurs, în acest an, a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat, anunță Mediafax.

Astfel, universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76 la sută, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Potrivit hotărârii, pot fi ocupate posturile vacante de asistent universitar, lector universitar, şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare şi cercetător ştiinţific gradele I, II şi III.

"Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţământ superior de stat înaintate MECTS în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încât scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţământ superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012", a declarat ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

94 vizualizări

Taguri: invataman, posturi invatamant, romania

Tipareste
Tweet

Huidu, condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare

Magistraţii Judecătoriei Braşov se vor pronunţa, vineri, în şedinţa programată pentru ora 12,00, în dosarul Şerban Huidu, pe latura penală,...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 12:00
mai mult

Numărul firmelor românești înregistrate în Bulgaria s-a dublat în ultimul an

Numarul firmelor romanesti inregistrate in Bulgaria a ajuns, de la 272 în 2011, la 401 în 2012. ...

EURO 2012: Italia a învins Germania, scor 2-1

Italia a învins Germania cu scorul de 2-1 (2-0) în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în finala competi...

Antonia: Oamenii cred că sunt proastă

După ce a fost desemnată pentru a doua oară consecutiv cea mai frumoasa femeie din România, cântăreața Antonia a făcut câteva declarații des...

Ponta la Bruxelles: României nu îi vor fi reduse fondurile structurale

La pauza discuţiilor de la Consiliul European de la Bruxelles, premierul Victor Ponta a susţinut o declaraţie de presă prin care a ţinut să tran...

Doi români morţi şi şapte grav răniţi, într-un accident rutier petrecut azi dimineaţă

Un accident petrecut la ora 6.15, azi dimineaţă, în localitatea San Clemente (provincia Cuenca), a curmat viaţa a două persoane de cetăţenie ro...
Adaugat la:30 Iunie, 2012 - 15:00
mai mult

Noi scumpiri la gaz şi electricitate începând de duminică

Deşi ultimele majorări de tarife au avut loc abia în luna aprilie, facturile la gaz şi curent electric ale spaniolilor vor creşte din nou de la 1...

Începe operaţiunea "Vacanţa de vară": 80 de milioane de deplasări cu maşina

Numai în weekendul acesta vor avea loc 3,9 milioane de deplasări, mai ales din direcţia marilor oraşe spre zonele de coastă şi litoral, informea...

Românii şi spaniolii preferă să-şi petreacă vacanţele în interiorul graniţelor

Românii sunt lideri în UE, cu 93% dintre ei petrecându-şi concediile în ţară, fiind urmaţi, la mică distanţă, de spanioli, cu 92%....

Cum au învins-o Spania şi Italia pe Angela Merkel la summitul UE

Germania nu a pierdut doar semifinala de la Campionatul European de fotbal cu Italia, ci şi partida cu finalistele de la acest turneu final la summit...
Posturi TV Live
NeptunTV

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins categoric ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a declarat că acestea nu vor exista ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:23
mai mult

"Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la cam...

UPDATE: Ştirea că CR7 a pierdut avionul către Portugalia, o păcăleală a unui blog de umor?

Pentru că s-a dus până la cafeneaua din terminalul aeroportului, CR7 a pierdut zborul cu care naţionala ţării sale s-a întors în Portugalia....
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 14:57
mai mult

VIDEO Sara Carbonero a gafat din nou: "Iniesta, ai fi vrut să baţi un penalty?". "Da, am şi bătut unul adineauri"

Prezentatoarea Telecinco, iubita lui Iker Casillas, l-a intervievat pe Andres Iniesta după meciul cu Portugalia, de aseară, întrebându-l dacă nu ...

Planul de luptă împotriva fraudei al Spaniei dă rezultate

4.500 de muncitori care încasau ilegal şi indemnizaţie de şomaj, 40.000 de joburi la negru, 800 de companii fictive şi 14.000 de contracte false ...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 15:51
mai mult

Cinci români şi opt chinezi arestaţi în "Operaţiunea Scorpionul"

"Mafiile" române şi chineze erau implicate în furturile de ţigări, care erau ulterior vândute în magazine patronate de chinezi. În total, s-au...

Prandelli: "Spania e favorită". Del Bosque: "Şansele sunt egale"

Cei doi antrenori au făcut schimb de elogii la adresa adversarei din finala Campionatului European, deşi nu s-au pus de acord asupra favoritei din u...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 11:00
mai mult

Şoc la Wimbledon. Rafael Nadal a fost eliminat de un "necunoscut"

Surpriză de proporţii la turneul de tenis găzduit de capitala Angliei. Al doilea favorit a părăsit în turul doi competiţia, învins de numărul...

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:28
mai mult

Usturoiul scade colesterolul „rău" şi fluidifică sângele

Dă un plus de gust şi de savoare meselor tale, iar dacă-l iei în scop medicinal, are reputaţia de a ajuta la protejarea şi la buna funcţionare ...
Ultimele fotografii adăugate
dana
vili36
clodnech
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Craiova
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Suceava