“Ceauşescu” vinde tot: de la ciocolată la prezervative

În trecut, Ceauşescu impunea respect prin represiune, acum, este ironizat pe zidurile multor clădiri din România

Ucis în urmă cu 20 de ani, Ceauşescu continuă să fie prezent pe piaţă, prin numeroasele produse care s-au folosit de numele lui pentru promovare. Potrivit Associated Press, acesta este asociat cu reclame la ciocolată, dar şi la prezervative, notorietatea fostului dictator făcând ca numele acestuia să fie intens folosit de agenţiile de publicitate din România.

“Ceauşescu a fost folosit în ultimii ani pentru a promova ciocolată, prezervative şi camere de hotel. Unele reclame ironizează numele fostului lider român, precum cele la telefoane mobile, făcând astfel referire la reprimarea libertăţii de exprimare din era comunistă”, scrie Associated Press (AP).

Mai puţin pertinentă este reclama la prezervative, unde producătorii scot în evidenţă importanţa protejării în timpul actului sexual, întrebându-se cum ar fi lumea dacă părinţii lui Hitler, Stalin şi Ceauşescu ar fi folosit prezervativul ca metodă de prevenire a unei sarcini nedorite.

“Ceauşescu a relansat şi un produs popular, Ciocolata Rom, a cărei producţie a încetat după 1989. Chipul dictatorului apare în reclamele acestui baton cu ciocolată şi rom, invadând ulterior rafturile magazinelor din ţară”, notează AP.

Totodată, câţiva agenţi imobiliari din Arad şi-au început campania de promovare,de acum un an, cu sloganul “Trăiască noua revoluţie urbană!”, cu imaginea lui Ceauşescu pe afişele de promovare.

Exploatarea numelui liderului comunist, criticată de Valentin Ceauşescu

Însă, această metodă de marketing a nemulţumit pe fiul dictatorului, Valentin Ceauşescu, care, în urmă cu doi ani, a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) numele “Ceauşescu”, în încercarea de opri utilizarea acestuia în publicitate.

De asemenea, el a depus, în ianuarie, o plângere oficială, ca urmare a punerii în scenă a piesei de teatru “Ultimele ore ale lui Ceauşescu”, în luna decembrie, pentru a coincide cu 20 de ani de la înlăturarea şi execuţia fostului lider comunist. Piesa a fost jucată şi pe scenele teatrelor din Zurich, Bern şi Berlin.

Prin plângerea făcută, Valentin Ceauşescu a încercat să forţeze producătorii piesei să ceară permisiune pentru folosirea numelui, susţinând că spectacolul încalcă protecţia dobândită prin înregistrarea la OSIM a brandului.

“Vrem doar să înceteze exploatarea numelui”, a declarat fiu dictatorului, pentru AP. Cu toate acestea, el e consţient că nu are şanse de câştig, în condiţiile în care numele tatălui său a fost folosit pentru o producţie artistică, şi nu pentru una comercială.

 

300 vizualizări

Taguri: ceausescu, ciocolata, prezervative, publicitate

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
FILARET
ALIMENTARA
magazinulunirea
asociatiaunirea
vasy_m
Anonima din Los Angeles
           
HOROSCOP 06.08.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. După-amiază ori seara, partenerul de cuplu devine brusc recalcitrant. Sănătate. Fizic vă simţiţi bine, dar aveţi inexplicabile accese imprevizibile de furie.Bani. Munciţi mult, câştigaţi bine, dar există şi rude ce vă spoliază de bani. Unii nativi fac economii maxime pentru a încheia definitiv contracte bancare.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi