Cele mai grave cutremure din Spania ultimilor 50 de ani

Foto: RTVE.es

Cele două seisme de ieri după-amiază din Lorca (Murcia), care s-au soldat cu 8 morţi, sute de răniţi şi mii de persoane rămase fără casă, sunt cele mai grave petrecute în Spania în ultima jumătate de secol.

Ieri după-amiază au avut loc în Murcia, în localitatea Lorca, două cutremure, de magnitudinea 4,4 şi 5,2 pe scara Richter, în mai puţin de două ore, între 17.00 şi 19.00. Potrivit primelor date oficiale, aseară se anunţase un număr de zece morţi şi cinci sute de răniţi. Azi dimineaţă, însă, numărul victimelor mortale a fost "redus" la opt, conform Delegaţiei de Guvern din regiune. Printre cele 8 victime se aflau şi 2 femei însărcinate. Cele două cutremure de ieri sunt cele mai grave petrecute în Spania în ultimii 50 de ani. De altfel, ultimul seism care s-a soldat cu decese a avut loc în Spania în 28 februarie 1969, în Huelva (Andaluzia), când, deşi s-au înregistrat 7,5 grade magnitudine, au fost doar patru victime mortale. Mai recent, pe 17 decembrie 2009, pe coasta occidentală a Andaluziei a avut loc un alt cutremur, de 6,3 grade, fără victime mortale, însă. Anul trecut, în provincia Granada, în localitatea Durcal, a avut loc un cutremur de 4,7 grade magnitudine, resimţit pe toată coasta granadină. De asemenea, fără decese. Cutremurul cu cele mai multe victime mortale înregistrat vreodată în Spania a fost cel numit "Cutremurul de la Lisabona", care a afectat mare parte din Europa Occidentală la 1 noiembrie 1755. Seismul, de 9 grade pe scara Richter, a lăsat în Spania 1.300 de morţi, majoritatea în zona de sud-est a Andaluziei, în Cadiz. Campania electorală, suspendată pentru o zi Seismul din Lorca a făcut ca liderii principalelor partide spaniole, Mariano Rajoy (PP) şi Jose Luis Rodriguez Zapatero (PSOE) să încheie un acord pentru suspendarea în întreaga ţară a celei de-a şaptea zile de campanie electorală, azi, înaintea alegerilor municipale din 22 mai. Minute de reculegere au fost păstrate, în memoria victimelor de ieri, azi dimineaţă, în primăriile şi celelalte instituţii spaniole din toată ţara. Altfel, 20.000 de locuinţe au fost afectate, în total, în urma cutremurelor de ieri. Între 20.000 şi 30.000 de persoane au fost evacuate şi şi-au petrecut noaptea în adăposturile Primăriei, Crucii Roşii sau în plină stradă, acoperiţi cu pături oferite de Crucea Roşie. Poliţişti şi militari din toată Spania au fost relocaţi în Lorca pentru a gestiona situaţia şi a ajuta la căutările între dărâmături. Citeşte şi: VIDEO Două cutremure au făcut zece victime în Murcia   Urmareste-ne si pe:    
517 vizualizări

Taguri: case, cladiri, cutremure, distrugeri, Lorca, morti, murcia, Spania, victime

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (1)
Baile Figa (neverificat) din Figa in data de 12 Mai, 2011 - 21:29

Complexul Balnear Baile Figa este una dintre cele mai noi statiuni deschise in Romania. A fost inaugurata in iulie 2010, find construita cu ajutorul unor fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene (fonduri phare).

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
nelutuion
ticuta2IV1940
MAGAZIN_BCNLH
leutigrut
adevarata-mama-Elena
 
           
HOROSCOP 09.09.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Declaraţiile de iubire făcute de o persoană necunoscută trebuie luate în serios.Sănătate. Atenţie la alimentaţia dv., deoarece aveţi iar tendinţe de îngrăşare! Mergeţi la medic, dacă aveţi probleme de inimă.Bani. Munciţi foarte mult, aveţi contracte şi contacte diverse, aşa că recuperaţi bani.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi