Culegătorii români de portocale, înşelaţi şi abuzaţi

Sindicatul CCOO a inspectat mai multe câmpuri de citrice din Comunitatea Valenciană. Culegătorii, în general români, bulgari şi lituanieni, sunt plătiţi cu sume mult sub cele stabilite în contractul colectiv de muncă, de 49 de euro pe zi. "Nu-şi cunosc drepturile", spun sindicaliştii".

Nici criza, nici pierderea ajutoarelor de şomaj nu i-a convins pe spanioli să revină la culesul de portocale. Meseria aceasta continuă să fie una caracteristică românilor, bulgarilor, lituanienilor şi imigranţilor de alte naţionalităţi, scrie El Pais. Tineri şi bătrâni. Bărbaţi mai ales, deşi mai găseşti şi câte o femeie. Organizaţi în echipe de 15-30 de persoane, care încuviinţează să muncească zi-lumină la cules şi încărcat lăzi de 20 de kilograme pentru salarii mult sub "fixul" din contractul colectiv de muncă pe sector. "Ne plătesc la fel ca acum 10 ani" "Cum să vină spaniolii, când ne plătesc la fel ca acum 10 ani?", se plânge Luis, de 31 de ani, care ia masa aşezat pe o piatră, la marginea plantaţiei de portocali, într-un câmp din Torrent (Comunitatea Valenciană), alături de un grup important de culegători români şi bulgari. "Când am început eu să muncesc la portocale, nu ne plăteau mai puţin ca acum: 68 de cenţi la ladă", mai spune Luis. Colegul său, cu accent andaluz, a muncit în construcţii până când a venit criza şi a fost nevoit să se reorienteze: "Ne-a angajat un român, să muncim împreună cu lituanienii şi asta doar din noroc chior. Nu e drept. Noi plătim impozite şi ei...". Luis îl întrerupe: "Ceea ce se întâmplă este că, atunci când tu nu vrei să culegi portocalele, vin ei. Acum toată lumea vrea la câmp şi înţeleg, pentru că trebuie să mâncăm cu toţii, dar trebuie puţină consideraţie". Prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit ca salariul minim pe zi să fie de 49 de euro Contractul colectiv de muncă stabileşte ca salariu minim al unui culegător de citrice suma de 49 de euro pe zi. Într-o zi de verificări în câmpurile de portocali din Horta şi La Hoya de Bunol, în compania secretarului de Imigraţie al CCOO-PV, Ventura Montalan, şi a secretarului de Imigraţie al Federaţiei Construcţiilor şi Lemnului din acelaşi sindicat, Luis Poveda, se aud multe "sume" pentru o zi de muncă plătită muncitorilor, dar niciuna nu se apropie, nici pe departe de cea stabilită prin normă. Un culegător precum Luis, robust şi cu multă experienţă, poate ajunge să culeagă şi să încarce în camion până la 50 de lăzi de portocale pe zi. O mie de kilograme. 34 de euro la zi, plătiţi lui Luis de compania Tono, care, la rândul ei lucrează pentru firme mai mari, precum Martinavarro, care duce lăzile cu portocale direct în supermarketuri. La finalul traseului, consumatorul plăteşte pentru portocale şi mandarine de 20 de ori mai mult decât este plătit Luis. Şi de 10 ori mai mult decât câştigă, împreună, muncitorii şi propritarul câmpului, producătorul. S-a ajuns la sume de 14-15 euro plătite pe zi unui culegător Există şi situaţii mai rele, însă. Pe un teren aproape de Godelleta, şeful echipei de culegători, un român, spune că depinde de zi, dar că 24 de euro i se pare o zi acceptabilă. Un alt muncitor, sub anonimat, tot în Godelleta, susţine că unele companii de joburi sezoniere au ajuns să plătească doar 14-15 euro pe ziua de muncă.   Negoţul citricelor este foarte structurat. Marii furnizori angajează aşa numiţii "corredores", care contactează proprietarii terenurilor şi le oferă un preţ în schimbul unui comision de 2% sau 3%. Dacă ajung la un acord, furnizorul contractează o companie de muncă sezonieră, aşa numitele ETT şi trimite camioanele. "Inspectorii nu fac faţă. Sunt prea puţini" "Suntem îngrijoraţi. În măsura în care criza se reduce, situaţia locurilor de muncă se înrăutăţeşte. Drepturile sunt încălcate. 14 euro pe zi ne reîntoarce nu în secolul trecut, ci în evul mediu. În fiecare livadă de portocali şi fiecărui culegător i se plăteşte un salariu diferit. Noi, cei de la sindicat, credem că asta face parte din ofensiva patronatului pentru eliminarea drepturilor şi pentru individualizatea relaţiilor de muncă. Ne lipseşte o mai fermă intervenţie a inspectorilor. Cei 40 de inspectori din Comunitatea Valenciană au nevoie de patru sau cinci vieţi pentru a controla toate companiile din zona lor de acoperire", susţine Montalban. Secretarii CCOO repetă operaţiunea la fiecare câmp. Coboară din maşină, se apropie de culegători şi le spun: "Suntem de la sindicat. Am venit să vedem cum se plăteşte şi dacă se aplică salariul din contractul colectiv de muncă". Nu se ştie dacă aceşti culegători, din Europa de Est, înţeleg spaniola, deşi par a se relaxa când văd că nu e vorba nici de poliţişti şi nici de inspectori ai muncii, care să le ceară actele. Dacă muncesc la sosirea celor doi, continuă să o facă. Urcă lăzile în camion, aruncă o privire sindicaliştilor, se întorc şi se pierd din nou printre şirurile de portocali. Românii "nu vorbesc, nu cunosc legile şi nu-şi cunosc drepturile" Nu este neobişnuit să găseşti spanioli la cules portocale. Dar mai mereu spaniolul este camionagiul, proprietarul terenului sau şeful de echipă. Cineva care nu poate răspunde, pentru că spune că nu ştie, la întrebările: cât câştigă culegătorii, câte ore muncesc şi nici dacă au contracte încheiate. "Muncitorii din Europa de Est vorbesc puţin. Practic nu vorbesc", povesteşte Poveda. "Şi asta îngreunează lucrurile. Ei sunt cei mai afectaţi de criză", adaugă Ventura. "Imigranţii pornesc de la o situaţie complicată: sunt săraci, nu cunosc legile, nu-şi cunosc drepturile. Şi nici nu au, ca spaniolii, sprijinul familial". Urmareste-ne si pe: