Două românce, martore protejate în cazul atentatelor din 2004, investigate pentru mărturie mincinoasă

de Mihai Mateaş in data de 7 Iunie, 2012 - 14:36

Jamal Zougam ispăşeşte 40.000 de ani de închisoare pentru cele mai grave atentate din istoria Spaniei Foto: El Mundo

Tribunalul Provincial Madrid a ordonat titularului Judecătoriei de Instrucţie numărul 39 să investigheze dacă două femei, de naţionalitate română, care au depus mărturie ca martori protejaţi în procesul atentatelor de la 11 martie 2004 împotriva lui Jamal Zougam, singurul condamnat în acest caz, s-ar putea face vinovat de infracţiunea de falsă mărturie.

Magistraţii au luat în calcul un recurs depus de avocaţii lui Zougam contra deciziei judecătoarei Belen Sanchez, care a decis să nu admită plângerea împotriva celor două martore protejate.

Decizia nu doar că ignoră decizia judecătoarei, ci se opune şi Procuraturii din Madrid, care a prous respingerea cererii respective.

Plângerea avocaţilor lui Zougam se bazează pe "noile descoperiri, care nu puteau fi avute în vedere în momentul judecării atentatelor de la 11 martie 2004". Aceste descoperiri se referă la "posibila mărturie mincinoasă a celor două românce, cu scopul de a obţine anumite beneficii personale şi ocolind adevărul în declaraţiile date la proces".

Tribunalul Provincial subliniază că admiterea recursului lui Zougam se bazează pe dezvăluirile cotidianului El Mundo, care în decembrie a publicat o serie de investigaţii despre martorii români ai procesului împotriva magrebianului condamnat la 40.000 de ani de închisoare. Condamnarea lui Zougam la închisoare se bazează pe declaraţiile a trei martori protejaţi, toţi de naţionalitate română: R-10, J-70 şi C-65.

Decizie bazată pe dezvăluirile de acum şase luni făcute de El Mundo

Astfel, scria El Mundo în luna decembrie a anului trecut, "credibilitatea martorului protejat C-65, o femeie de naţionalitate română, a cărui mărturie este cea care susţine, teoretic, cea mai solidă probă împotriva lui Jamal Zougam, lasă mult de dorit, dacă se analizează pas cu pas povestea sa şi circumstanţele care o înconjoară".

Versiunea sa asupra faptelor a variat cu trecerea timpului. A fabulat şi şi-a exagerat simptomele, pentru a primi cât mai mulţi bani posibil ca victimă a atentatelor de la 11-M. A reuşit să obţină şi pentru soţul său statutul de victimă şi aproape a reuşit să facă acelaşi lucru pentru fratele său. Amândoi au declarat că au fost răniţi la exploziile de la 11 martie, deşi în alt tren decât cel în care se afla C-65.

Cealaltă martoră protejată româncă, J-70, a întârziat aproape un an în a declara că l-a văzut pe marocan în trenul care a explodat în staţia Santa Eugenia. Avea un motiv, scriu jurnaliştii spanioli. A făcut-o doar la 15 zile după ce, pe 24 ianuarie 2005, Ministerul de Interne i-a refuzat cererea de recunoaştere ca victimă a atentatelor şi i-a retras dreptul de a beneficia de o indemnizaţie şi a obţine actele de rezidenţă legală în Spania.

Specialiştii Ministerului de Interne au examinat-o de două ori şi nici măcar nu au crezut-o că se afla în tren. Acest lucru a fost ascuns, însă, ulterior, în sumarul declaraţiilor oferite de româncă iar apărarea nu avea habar de acest amănunt la proces.

Pentru detaliile acestui caz, scoase la iveală de investigaţiile El Mundo, citiţi materialele publicate de Adevarul.es la acel moment:

Un român din Cluj, martor-cheie în singura condamnare pentru atentatele din Madrid, din 2004

Cazul singurei condamnări în atentatele de la Madrid din 2004: O româncă l-a "recunoscut" pe Zougam la aproape un an distanţă

Condamnarea teroristului de la 11M: Suspiciuni şi contradicţii între declaraţiile martorilor români