Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor decât cei care au ales Italia, se arată într-un studiu al institutului Open Society, prezentat joi la Sofia.
Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul European, iar Jordi Alba revine la clubul pentru care a jucat opt sezoane la copii şi juniori.
În absenţa unei uniuni politice şi fiscale în Europa, criza datoriilor suverane va continua să fie o problemă serioasă pentru pieţele financiare, chiar şi în condiţiile în care liderii europeni, prezenţi la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles, vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea acesteia.
Într-o nouă notă de cercetare, Thomas Wacker, analist al UBS, şi echipa sa, oferă o imagine de ansamblu asupra crizei europene, concentrându-se asupra situaţiei Greciei, Italiei, Irlandei, Portugaliei şi Spaniei.
Portalul Business Insider a sintetizat acest raport, reliefând problemele-cheie cu privire la sustenabilitatea datoriei, prognoza economică şi următorii paşi pentru economiile PIIGS.
Spania: noi măsuri de austeritate şi o scădere a economiei de 1,3% pe 2013
Analiştii UBS nu se aşteaptă ca Spania să intre în incapacitate de plată în următorii cinci ani dar deficitul structural trebuie să fie redus pentru a stabiliza rata datoriei la 90% din PIB pe termen lung.
În ceea ce priveşte economia, aceasta „este ştrangulată de prăbuşirea pieţei imobiliare, stresul de pe pieţele de obligaţiuni suverane şi măsurile de austeritate implementate simultan”. Tendinţele recesioniste sunt încă extrem de puternice iar nivelul împrumuturilor toxice este ridicat. Noi măsuri de austeritate sunt foarte probabile anul viitor, fapt care i-a făcut pe analiştii UBS să prevadă o contracţie a PIB-ului de 1,3%, în funcţie de evoluţiile din sectorul bancar.
Află de ce pierderea credibilităţii guvernului Rajoy pune Spania în primejdie
UBS consideră că guvernul Rajoy va continua să se finanţeze de pe pieţele de obligaţiuni, în ciuda costurilor foarte ridicate. Ratingul Spaniei este aproape de nivelul de „gunoi financiar” datorită proporţiei datoriei raportată la PIB. Este de aşteptat ca veştile proaste să continue datorită riscurilor inerente în programul de ajustare fiscală, consideră UBS.
Citeşte pe adevarul.ro şi analizele făcute de UBS Greciei, Portugaliei, Italiei şi Irlandei