Un accident petrecut la ora 6.15, azi dimineaţă, în localitatea San Clemente (provincia Cuenca), a curmat viaţa a două persoane de cetăţenie română şi a rănit grav alte şapte, de aceeaşi naţionalitate.
"Mafiile" române şi chineze erau implicate în furturile de ţigări, care erau ulterior vândute în magazine patronate de chinezi. În total, s-au dat 11 spargeri.
În marile oraşe şi pe coasta mediteraneană scăderile de preţuri sunt cele mai pronunţate, ajungând pe litoralul mediteranean chiar aproape de 40%.
Pronunţata criză spaniolă a adus şi veşti bune. Câteva, e drept. Una dintre ele este că asistăm, în această perioadă, la cea mai pronunţată scădere a preţurilor la locuinţe din istoria imbobiliarelor spaniole. Potrivit agenţiei Tinsa, care evaluează cele mai multe locuinţe lunar, casele s-au depreciat cu 11,1% în luna mai, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. În aprilie, scăderea a fost de 12,5%, scrie El Mundo.
Astfel, cu datele pe luna mai, scăderea acumulată de la valoarea cea mai ridicată a caselor, atinsă în decembrie 2007, a crescut cu patruprocente, ajungând la 30,2%.
Preţul caselor continuă să scadă într-un ritm mai ridicat decât şi-ar dori promotorii, agenţii imobiliari şi proprietarii de locuinţe care ar vrea să-şi vândă locuinţele. Scad în ritmul impus de entităţile financiare, care sunt cele care reuşesc să vândă apartamentele şi casele.
Trebuie reamintit că piaţa locuinţelor "bate" spre nivelurile cele mai scăzute, cu doar 21.551 de operaţiuni de vânzare-cumpărare înregistrate în aprilie (conform INE).
Pe coasta mediteraneană, ieftiniri de aproape 40%
În marile oraşe şi în capitalele de provincie, în care până acum câteva luni preţurile rezistau scăderilor, s-au înregistrat în luna februarie ieftiniri procentuale de câte două cifre. În mai, în aceste localităţi, casele s-au devalorizat cu 13,3%.
Pe zone, scăderile acumulate de preţuri sunt mai mari decât media pe coasta mediteraneană (-37,9%) şi în capitalele de provincii şi marile oraşe (-32,9%). Marile arii metropolitane sunt, oarecum, în media naţională (-31,2%), ceea ce Tinsa numeşte "restul municipiilor" au avut o scădere de doar 25,9%, iar arhipeleagurile Baleare şi Canare au pierdut, în medie, doar 24,1% din preţuri.