Şi dacă ne tragem toţi de pe Marte?

Foto: ABC

Cercetătorii de la MIT şi Harvard caută dovezi că pe Marte există sau a existat viaţă şi că aceasta este strâns legată de formele de viaţă de pe Terra.

În februarie 2009, H. Jay Melosh, profesor de Ştiinţe Planetare la Universitatea din Arizona şi unul din cei mai avizaţi cercetători mondiali ai impactului meteoriţilor asupra Terrei, apăra ipoteza că viaţa de pe Pământ şi-ar putea avea originea pe Marte, ajungând aici "la bordul" meteoriţilor. Acum, cercetătorii de la Massachussetts Institute of Technology (MIT) şi Harvard au perfecţionat un instrument capabil de a răspunde la întrebarea din titlu. Unde a existat apă, mai mult ca sigur a existat şi viaţă Ideea, deşi pare deplasată, are, în realitate, o perfectă logică, scrie ABC. Pentru mulţi biologi şi geologi din prezent, de fapt, nici nu există îndoială că pe Marte există, sau cel puţin a existat cândva, viaţă. Aproape 40 de misiuni fără echipaj au fost trimise până acum pe Planeta Roşie, bună parte din ele cu obiectivul de a găsi apă (a cărei prezenţă a fost repede confirmată) şi urme ale vreunui tip de viaţă organică, prezentă sau trecută. Istoria planetei Marte este foarte similară celei a propriei noastre planete. Ştim că, la fel ca Terra, aici au existat mări şi oceane care, însă, au dispărut din cauza faptului că planeta nu are o atmosferă capabilă să reţină şi să recicleze apa evaporată de Soare. Evaporându-se apa din mări, pur şi simplu s-a pierdut în spaţiu. Rezultă deci plauzibil să ne gândim că, dacă au existat mări şi oceane, acestea au adăpostit la vremea lor forme de viaţă organică. Un proces care, în plus, ar fi putut avea loc chiar înainte ca viaţa să apară pe Terra, potrivit analizei datelor trimise de navele de pe orbita marţiană şi vehiculele robotizate Spirit şi Opportunity, care au petrecut ani întregi "plimându-se" pe suprafaţa aridei suprafeţe a planetei Marte. Apoi mai sunt asteroizii şi cometele, care se izbesc continuu de fiecare şi de toate planetele Sistemului nostru Solar, lăsând urme de cratere vizibile timp de milioane de ani. Când unul din aceşti "vagabonzi" spaţiali se loveşte de o planetă, ridică un nor uriaş de praf şi pietre care, la rândul lor, sunt lansate în spaţiu şi pot ajunge (şi chiar o fac) pe alte planete din sistemul planetar. Aici, pe Terra, s-au găsit suficiente bucăţi de meteoriţi care s-au dovedit a fi fragmente din solul marţian. Viaţa ar fi putut călători, pe meteoriţi, de pe Marte pe Terra Dacă se va demonstra că viaţa pe Marte a apărut, cu adevărat, înaintea celei de pe Terra, nu ar fi deplasat să presupunem, susţine Melosh, că aceasta s-ar fi putut "translata" pe planeta noastră, de pe Marte, cu unul din aceste "caramboluri" cosmice, meteoriţii. Aici, pe Pământ, acele molecule prebiotice primitive sau, cine ştie, poate chiar microorganisme funcţionale, au găsit mediul perfect favorabil pentru dezvoltare, evoluţie şi prosperare. Totuşi, în ciuda faptului că majoritatea cercetătorilor sunt convinşi că viaţa a înflorit cândva pe Planeta Roşie, nu există probe irefutabile că a fost, cu adevărat, aşa. Acum, Christopher Carr, cercetător la MIT, şi Gary Ruvkun, biolog molecular la Harvard, propun o strategie complet nouă pentru rezolvarea acestui mister: căutarea pe Marte a unor fragmente de ADN sau ARN, în special anumite secvenţe ale acestei molecule prezente în majoritatea creaturilor terestre şi care pot, deci, fi considerate universale. Dacă va fi găsit acest material genetic pe Marte, Carr şi Ruvkun susţin că, datorită unui instrument pus la punct de echipele lor, pot determina dacă acesta este sau nu relaţionat cumva de formele de viaţă de pe Terra. Ideea se bazează pe mai mulţi factori concreţi Ideea se bazează pe un număr mare de factori bine stabiliţi. Mai întâi, când Sistemul Solar era încă tânăr, climele de pe Marte şi Terra erau foarte asemănătoare între ele, mult mai mult decât sunt astăzi, astfel încât viaţa care ar fi apărut pe oricare din ele putea să fi supravieţuit şi pe cealaltă. În al doilea rând, se estimează că au ajuns pe Terra, până acum, circa un miliard de tone de roci provenind de pe Marte, aruncate în spaţiu de impactul meteoriţilor pe suprafaţa marţiană. În al treilea rând, s-a demonstrat că unii microbi sunt capabili să supravieţuiască unui asemenea impact, ba chiar putând să se menţină în viaţă timp de sute sau mii de ani cât a durat călătoria lor spaţială. De aceea, ideea că viaţa ar fi apărut pe una din aceste două planete pentru a ajunge, ulterior, "transportată" de meteoriţi şi pe cealaltă, pare mai mult decât plauzibilă. Nu în ultimul rând, dinamica orbitelor Terrei şi Planetei Roşii face de o sută de ori mai uşor pentru o rocă să călătorească de pe Marte pe Terra decât să facă traseul invers. Astfel încât, dacă primii microbi au apărut pe Marte şi, de acolo pe Terra, ar însemna că toţi suntem descendenţii vieţii apărute pe Marte. Cercetătorii de la MIT şi Harvard susţin că sunt capabili să izoleze, din mostrele de sol marţian, orice organism viu sau rest biologic ce ar putea conţine ADN, pentru a-i separa materialul genetic şi a-l analiza. "Este o idee cu bătaie lungă, dar dacă găsim forme de viaţă pe Marte înrudite cu noi, ar însemna că originea noastră este marţiană. Sau invers, ca viaţa de pe Terra să fi ajuns pe Marte", spune Carr. "În ambele cazuri, viaţa de pe Pământ ar fi legată de cea de pe Marte". Mai există un punct asupra căruia, în general, oamenii de ştiinţă sunt de acord. Dacă există viaţă pe Marte, aceasta este, cel mai probabil, nu la suprafaţă (prea rece şi aridă), ci sub aceasta. "Pe Marte, mai spune Carr, cel mai bun loc pentru a căuta viaţă este sub suprafaţa solului". De aceea, aceştia vor preleva mostre de sol din "subteranul" Planetei Roşii.   Urmareste-ne si pe:    
590 vizualizări

Taguri: adn, calatorii, cercetatori, harvard, Marte, meteoriti, mit, molecule, terra, viata

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
nelutuion
ticuta2IV1940
MAGAZIN_BCNLH
leutigrut
adevarata-mama-Elena
 
           
HOROSCOP 09.09.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Declaraţiile de iubire făcute de o persoană necunoscută trebuie luate în serios.Sănătate. Atenţie la alimentaţia dv., deoarece aveţi iar tendinţe de îngrăşare! Mergeţi la medic, dacă aveţi probleme de inimă.Bani. Munciţi foarte mult, aveţi contracte şi contacte diverse, aşa că recuperaţi bani.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi