adevarul.it

12 Ianuarie, 2014 - 03:48

Spania are cea mai scăzută datorie externă de la declanșarea crizei

Datoria externă a Spaniei a înregistrat cel mai scăzut nivel de la izbucnirea crizei financiare, aceasta atingând 1,66 trilioane de euro. Scăderea a avut loc pe fondul reducerii gradului de îndatorare al băncilor, potrivit datelor publicate recent de Banca Spaniei.

Societatea civilă din România nu doarme! Apel de solidarizare cu mişcările democratice din Ucraina şi Polonia.

În urma protestelor de amploare din Ucraina, care au izbucnit după ce guvernul de la Kiev a refuzat semnarea pactului de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană la Summitul de la Vilnius, un grup de peste 70 de reprezentanţi din mediul academic şi din societatea civilă din România se solidarizează cu omologii lor din Polonia în sprijinul manifestărilor civice paşnice pro-europene şi pro-democratice din Ucraina.

Neagu Djuvara despre proteste: „Trebuie făcute schimbări, dar nu prin stradă!“

FOTO: MEDIAFAX - Cu excepţia serii de 15 ianuarie, când jandarmii s-au confruntat cu ultraşii, protestele au fost liniştite

„Adevărul“ continuă să publice opiniile despre evenimentele care agită ţara ale românilor care au performat în domeniile lor de activitate.

 Gălăgia a ocupat total spaţiul public. Oameni decenţi şi şarlatani, înţelepţi şi imbecili, inocenţi şi ticăloşi - toţi sunt puşi să vorbească în acelaşi timp, şi ceea ce rezultă e o hărmălaie din care nimeni nu mai înţelege nimic. Să încercăm şi altfel. Am cerut opiniile despre evenimentele care tulbură România de zece zile de la oameni care au ceva consistent de spus, iar criteriul după care i-am ales a fost unul singur: să fi lăsat ceva în urmă în viaţa lor, să fi performat în domeniul lor de activitate, să fi însemnat ceva pentru comunitatea în mijlocul căreia trăiesc. Continuăm să le publicăm opiniile, sub forma răspunsurilor pe care ni le-au dat la trei întrebări ce li le-am adresat. 

1 Care este percepţia dumneavoastră referitoare la revoltele din ianuarie 2012?

2 Pe termen scurt, care credeţi că ar fi soluţia de rezolvare a crizei (de exemplu: menţinerea actualei formule politice, remaniere guvern, demisie guvern urmată de alt guvern PDL/guvern tehnocrat/guvern USL/guvern de uniune naţională, demisie/demitere preşedinte, alegeri anticipate parlamentare şi/sau prezidenţiale etc.).

3 Pe termen lung, cum vedeţi posibilă reformarea clasei politice, în cazul în care sistemul politic trebuie fundamental schimbat? (Spre exemplu, reînnoirea/lustraţia actualei clase politice, reinstaurarea monarhiei etc.).

1, 2 şi 3 Mi-e imposibil să răspund la cele trei întrebări separate. Lucrurile sunt atât de complicate, încât, deşi sunt un om în vârstă şi am văzut multe la viaţa mea, nu pot vedea o soluţie clară în acest moment. Au fost ratate nişte şanse, iar acum tragem ponoasele. Ar fi trebuit schimbată Constituţia şi apoi făcute alegeri anticipate. Dar Constituţia să nu fie schimbată aşa cum o vrea domnul Băsescu, ci să semene cu Constituţia regală din 1923 - chiar dacă nu cu rege, ci cu preşedinte ales direct de popor, nu de Parlament. În Constituţia din 1923, şeful statului are puteri mai puţine decât în Constituţia domnului Băsescu.

Sper, totuşi, că evenimentele actuale se vor stinge încet-încet, pentru că e puţină lume în stradă - ce înseamnă câteva sute sau câteva mii de oameni raportat la populaţia României? Trebuie făcute schimbări, dar nu prin stradă! Oamenii nu ştiu, nu au toate datele, iar unii pot fi folosiţi de alţii mai şmecheri sau mai puţin cinstiţi. Dar nici preşedintele Băsescu nu e fără vină în chestiunea asta, pentru că a luat unele măsuri aberante.

„Ne trebuie un nou  acord între guvernanţi şi guvernaţi"

1 Revoltele din ianuarie 2012 au fost manifestări „pentru" ceva, anume pentru respect şi demnitate. Chiar dacă strada a  scandat împotriva preşedintelui (Jos Băsescu!), ceea ce cer oamenii, de fapt, este demnitate şi o viaţă mai bună. Lumea s-a aprins pentru că a privit umilirea publică a doctorului Arafat ca pe o palmă dată fiecăruia dintre noi.

Neagu  Djuvara istoric

2 Ne trebuie un nou acord între guvernanţi şi guvernaţi care să restabilească încrederea. Evident trebuie un simbol, un gaj de bună-credinţă, iar în cazul acesta cred că ministrul de Interne ar trebui să-şi ia răspunderea asupra abuzurilor poliţiei şi să-şi dea demisia - sau să fie demis dacă nu o face. Mai mult decât atât va depinde deja de echilibrul forţelor politice.

3 Cum spuneam, ne trebuie un nou acord între guvernanţi şi guvernaţi. Acest nou contract trebuie să oblige absolut toate partidele să îşi asume nişte proceduri care să garanteze funcţionarea statului de drept. Ne trebuie câteva elemente concrete, minimale, cum ar fi limitarea numărului de asumări de răspundere pe durata unui mandat, obligativitatea consultărilor largi a tuturor publicurilor afectate de o nouă lege. În plus, am avea nevoie de elaborarea studiilor de impact serioase, făcute de specialişti, înainte de a se face o propunere legislativă, de obligativitatea ficărei instituţii publice, centrală sau locală, de a-şi publica anual pe site raportul de cheltuieli la virgulă, de o bugetare publică multianuală, făcută după consultare publică la nivel local, publicarea CV-urilor tuturor angajaţilor din sectorul public şi organigramele fiecărei instituţii etc. Aceste minime acorduri procedurale ar reprezenta un gaj împotriva nepotismului, a risipei banului public, a procesului legislativ defect etc.

„România de azi  nu mai e România de acum o săptămână"

1 Este vorba despre o mişcare a indignaţilor care este redusă atunci când e transformată la nivelul de revoltă, nu este o revoltă socială a înfometaţilor, ci o mişcare globală care urmăreşte o schimbare radicală a politicii, o adaptare a acesteia la nivelul de dezvoltare şi deschidere a societăţii contemporane. Este o mişcare care urmăreşte democraţia pe două componente esenţiale. Pe de-o parte, urmăreşte democraţia politică, mai trasparentă şi cu un control social mai mare asupra guvernării, pe cealaltă parte, mişcarea urmăreşte şi democraţia socială. O democraţie care să asigure tuturor condiţii demne de existenţă.

Sandra Pralong preşedintele fundaţiei „SynergEtica”, fost consilier prezidenţial
 

2 În momentul de faţă, aceste manifestări vor continua indiferent de starea vremii, până în primăvară. Şi dacă nu vor mai ieşi în stradă, nemulţumirile vor rămâne. Starea de spirit nu se va schimba. România de astăzi nu mai este România de acum o săptămână. PDL şi Traian Băsescu trebuie să înţeleagă asta. Astfel, opoziţia are un avantaj tactic pe care îl poate folosi săptămâna viitoare pentru a dărâma guvernul. Schimbarea guvernului este cea mai simplă formulă care ar putea asigura stabilitatea politică şi socială, pe termen scurt. Săptămâna viitoare va fi pronunăţată decizia Curţii privind comasarea alegerilor. Este cea mai gravă criză prin care a trecut Guvernul Boc până acum. Este chiar mai gravă decât criza din 2009, când a fost demis.

Adrian Halpert jurnalist

3 Problema crizei politice nu e doar o problemă românească, ci o problemă internaţională. Depinde, în primul rând, de modul în care va fi rezolvată această criză. Trebuie să adaptăm societatea la nivelul epocii. Ne trebuie politică adaptată. Suntem cu toţii obligaţi să găzduim alternative de dezvoltare aşa cum nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Această criză ne obligă să găsim soluţii de ieşire peste tot, iar aceste soluţii nu sunt doar româneşti. Mişcarea e globală, mulţi dintre oamenii care sunt în Piaţă sunt conştienţi că sunt parte a unei mişcări globale şi se gândesc la o altă politică, fără a raţionaliza tipul acestei politici. Trebuie să se asigure participarea tuturor cetăţenilor şi grupurilor interesate la luarea deciziilor. Schimbarea prin care trece România în aceste momente este istorică. Până acum s-a explicat că democraţia trebuie să fie eficientă la nivel de management. Acum, însă, e nevoie de dialog. 

„Prezenţe la vot de sub 50% ne conduc la aşa rezultate"

1 Revoltele din ianuarie 2012 au la bază diverse nemulţumiri, adunate, ale unei mari părţi a populaţiei. Însă perpetuarea, aţâţarea lor şi încercarea de a le da o amploare de „revoluţie" trădează interese politice în exploatarea şi radicalizarea a ceea ce a pornit ca o manifestare firească a frustrării şi nemulţumirii generale.

Cristian Pârvulescu, preşedintele asociaţiei „Pro Democraţia“

2 Soluţia rezolvării acestei crize stă într-un dialog real, nu mimat, între clasa politică şi societatea civilă. Revoltele sunt un semnal foarte important pentru liderii politici că nu conduc o masă tăcută şi supusă şi constituie, totodată, un avertisment că aceia care conduc s-au îndepărtat prea mult de cei conduşi. Probabil că, pe termen scurt, o schimbare de guvern ar putea fi în măsură să detensioneze situaţia, dar nu mai mult. O schimbare politică în democraţie se face numai la urne, nu în stradă.

3 Reformarea clasei politice nu este posibilă fară o implicare mult mai accentuată a societăţii civile, societate civilă care, în ultimii ani, pare a fi dispărut din prim-planul dezbaterii. Să nu uităm totuşi că actuala clasă politică nu este decât o oglindă a societăţii, un rezultat al lehamitei multora şi a refuzului de a se implica. 

Prezenţe de sub 50% la diferite runde de alegeri ne conduc la asemenea rezultate. Totodată, o reformă a sistemului de vot este absolut necesară, ca şi o consultare serioasă a populaţiei în privinţa formei democraţiei noastre. Până la urmă, ce vrem? Republică prezidenţială, republica semiprezidenţială, democraţie parlamentară sau monarhie constituţională? Aici putem găsi cheia unui viitor politic sănătos al României.

604 vizualizări

Taguri: actualitate, adevarul, evenimente, opinii, proteste

Tipareste
Tweet

Numărul rău-platnicilor la bănci a scăzut cu peste 50.000 în primele 11 luni, dar valoarea restanţelor a crescut cu 20%

Peste 685.000 de români înregistrau la sfârşitul lunii noiembrie 2013 restanţe mai mari de 30 de zile la creditele contractate de la bănci şi i...
Adaugat la:10 Ianuarie, 2014 - 10:29
mai mult

S-a crezut cel mai puternic om din ţară, dar a ajuns într-o situaţie disperată

După 234 de zile după gratii, starea de sănătate a latifundiarului e una precară. El a fost transportat, joi seară, la spitalul penitenciarului ...

Andrei Năstase: „Nu ne-am revenit după condamnare, e ca un vis urât”

Adrian Năstase va fi vizitat, joi, la Penitenciarul Rahova, de soţie şi cei doi fii ai săi, Andrei Năstase spunând că nu şi-au revenit după c...

Ministerul Finanțelor Publice întârzie plata salariilor în învățământ

Profesorii îşi vor primi salariile cu o întârziere de o aproximativ o săptămână din cauza unor probleme birocratice, se arată într-un comuni...

Fostul mare portar, Silviu Lung, implicat într-un accident de circulație

Accidentul în care fostul portar Silviu Lung a fost rănit, iar o altă persoană a murit a avut loc în jurul orelor 15.00 pe E 79. Oamenii legii su...

Ambasada României de la Madrid recomandă românilor care vor să muncească în Spania să plece informaţi

Ambasada României în Regatul Spaniei recomanda cetaţenilor care doresc să plece la muncă în statele europene să se informeze şi să sttie dre...
Adaugat la:8 Ianuarie, 2014 - 13:29
mai mult

Actriţa româncă Olimpia Melinte nominalizata la premiile Goya 2014

Olimpia Melinte a fost nominalizată la renumitele Premii Goya, în Spania, la categoria “Revelaţia Anului/ Mejor actriz revelación”, pentru dub...

Infanta Cristina, inculpată pentru fraudă fiscală şi spălare de capital

Un judecător spaniol a inculpat-o marţi pe fiica regelui Juan Carlos, Infanta Cristina, pentru fraudă fiscală şi spălare de capital, şi a convo...

Spaniolii şi italienii, despre imigranţii români: forţă de muncă necesară pentru o societate îmbătrânită

Românii din Spania formează una dintre cele mai numeroase comunităţi de imigranţi din Spania şi constituie o forţă de muncă din agricultură ...

Messi revine pe teren

Atacantul FC Barcelona, Lionel Messi, accidentat de la 10 noiembrie, va reveni pe teren, miercuri, la meciul cu Getafe, programat miercuri, în manş...
Posturi TV Live
NeptunTV

Filmul unei condamnări așteptate

Fostul premier Adrian Năstase, condamnat luni, 6 ianuarie, la patru ani de închisoare cu executare în ”Dosarul Zambaccian” scrie pe blogul său...
Adaugat la:8 Ianuarie, 2014 - 14:36
mai mult

Andrei Năstase: „Nu ne-am revenit după condamnare, e ca un vis urât”

Adrian Năstase va fi vizitat, joi, la Penitenciarul Rahova, de soţie şi cei doi fii ai săi, Andrei Năstase spunând că nu şi-au revenit după c...

Actriţa româncă Olimpia Melinte nominalizata la premiile Goya 2014

Olimpia Melinte a fost nominalizată la renumitele Premii Goya, în Spania, la categoria “Revelaţia Anului/ Mejor actriz revelación”, pentru dub...
Adaugat la:8 Ianuarie, 2014 - 13:10
mai mult

Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision 2013: "După ce a câştigat finala naţională, Cezar a avut un şoc"

Dan Manoliu, şeful delegaţiei române la Eurovision 2013, a fost prezent la Adevărul Live şi a vorbit despre ediţia din acest an a concursului, d...

Părinții cer denunțarea cazurilor de strângere de bani în școli

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP) cere demascarea practicilor privind colecta de bani din...
Adaugat la:8 Ianuarie, 2014 - 16:14
mai mult

Victor Spirescu, primul imigrant român ajuns în Marea Britanie în 2014, a fost concediat

Primul imigrant român care a mers în Marea Britanie după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii a fost concediat de la spalătoria auto la care...

Fostul mare portar, Silviu Lung, implicat într-un accident de circulație

Accidentul în care fostul portar Silviu Lung a fost rănit, iar o altă persoană a murit a avut loc în jurul orelor 15.00 pe E 79. Oamenii legii su...
Adaugat la:8 Ianuarie, 2014 - 16:54
mai mult

Messi revine pe teren

Atacantul FC Barcelona, Lionel Messi, accidentat de la 10 noiembrie, va reveni pe teren, miercuri, la meciul cu Getafe, programat miercuri, în manş...

Cele mai bune ape de scăldat în Europa

94% din zonele de scăldat cuprinse în Uniunea Europeană respectă standardele minime pentru calitatea apei, arată raportul anula al Agenţiei Euro...
Adaugat la:23 Mai, 2013 - 14:59
mai mult

Cele mai frumoase schioare se vor întrece pe 9 martie în costume de baie pe pârtia din Păltiniş

Cele mai frumoase schioare şi practicante ale snowboard-ului se vor întrece pe 9 martie pe una din pârtiile Arena Platoş din staţiunea sibiană P...
Ultimele fotografii adăugate
MAGAZIN_BCNLH
tamaduitoarea ana maria
ALIMENTARA
claunorte
ioana irina
vili36
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: matrimoniale ( knetdesign din Santa Pola ) www.rafaelcollection.ro