adevarul.it

17 Iulie, 2012 - 04:11

FMI crede că Spania şi Italia sunt principalele ameninţări pentru economia mondială

Fondul Monetar Internaţional şi-a schimbat prognozele economice din aprilie asupra Spaniei pentru anul viitor, trecând de la o creştere de 0,1% la una de 0,6%. Dintre marile economii mondiale, doar Spania şi Italia vor fi în recesiune economică şi în 2013.

Nouă spanioli, între candidaţii la "Jucătorul Anului" în Europa

Opt campioni europeni, Xabi Alonso, Casillas, Cesc, Iniesta, Sergio Ramos, Silva, Fernando Torres, Xavi, plus Raul, între cei 32 de nominalizaţi la premiul acordat de UEFA.

Regele Spaniei face apel la "solidaritate şi spirit de sacrificiu" pentru a ieşi din criză

de Mihai Mateaş in data de 13 Iulie, 2012 - 13:41

Foto: Europa Press

Majestatea Sa, regele Juan Carlos al Spaniei a prezidat Consiliul Miniştrilor de astăzi, cu caracter informativ, reunit la Palatul Zarzuela, la care au luat parte preşedintele Guvernului, Mariano Rajoy, şi toţi membrii cabinetului său.

În timpul intervenţiei sale, monarhul a apelat la solidaritatea şi la spiritul de sacrificiu al spaniolilor pentru a face faţă acestei conjuncturi economice extrem de complicate, scrie Europa Press.

La începutul Consiliului, şeful de stat a vrut să transmită un mesaj, afirmând că "este fundamental să muncim cu cea mai mare rigoare, cu viziune asupra viitorului şi cu ţinta pusă pe interesul general şi binele comun al tuturor spaniolilor".

Juan Carlos a subliniat că "nimeni nu poate fi exclus de la efectele recuperării economice, pe care toţi o dorim şi o aşteptăm". Îndreptându-şi atenţia spre cei care sunt cei mai afectaţi, Regele Spaniei a adăugat: "mă gândesc, în special, la tineri şi la cei care suferă în fiecare zi din cauza lipsei locurilor de muncă şi de perspective de viitor".

Conştient că Spania se află într-o "conjunctură economică extrem de complicată, atât la nivel european, cât şi local, care cere multă fermitate şi determinare", Regele consideră că societatea spaniolă "s-a maturizat suficient ca să ştie răspunde cu responsabilitate, solidaritate şi spirit de sacrificiu atunci când circumstanţele o cer", adăugând că "nu ne lipseşte experienţa, nici exemplele de autodepăşire în istoria acestei naţiuni".

"Doar împreună cu partenerii europeni putem ieşi din această situaţie"

Pentru rezolvarea actualei situaţii, Regele crede că "trebuie să acţionăm împreună cu toţi partenerii europeni, pentru că împreună înfruntăm mai bine dificultăţile şi doar împreună putem rezolva provocările la care sunt supuse societăţile noastre". De aceea, Juan Carlos este încrezător că "vechea vocaţie europeană a Spaniei va ieşi întărită din această provocare".

După Majestatea Sa, au luat cuvântul premierul Mariano Rajoy, iar apoi, pe rând, ministrul Economiei, Luis Guindos, ministrul Finanţelor, Cristobal Montoro, şi vicepreşedinta Guvernului, Soraya Saenz de Santamaria, care l-au informat pe monarh despre situaţia economică actuală.

Acest Consiliu de Miniştri a fost primul pe care Juan Carlos l-a prezidat în această legislatură. Cu acesta de astăzi, Regele a convocat de douăsprezece ori Consiliul de Miniştri, de la aprobarea Constituţiei din 1978 până astăzi.

Tipareste
Tweet

Facultățile care sporesc probabilitatea de angajare

Tinerii din România care aleg să urmeze studii superioare nu beneficiază de nicio informare efectuată statistic cu privire la felul în care va ev...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 14:15
mai mult

Euro a ajuns la un nou maxim istoric

Cursurile publicate de Banca Centrala pentru euro si dolar au urcat la valori maxime. ...

Tudor Chirilă nu mai are voie să cânte. Iată de ce!

Solistul trupei Vama, Tudor Chirilă, a fost sfătuit de medici să ia o pauză de la muzică din cauză că are o problemă la corzile vocale. ...

Tatăl Mădălinei Manole, în război cu fostul ginere

Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole, este convins că fostul său ginere, Petru Mircea, a fost implicat în vreun fel în moartea fiicei sale. ...

Calendarul examenelor la a doua serie de BAC

Liceenii care nu au fost în stare să ia prima sesiune a Bacalaureatului 2012 se pot înscrie începând de pe data de 16 iulie la a doua sesiune a e...

FMI crede că Spania şi Italia sunt principalele ameninţări pentru economia mondială

Fondul Monetar Internaţional şi-a schimbat prognozele economice din aprilie asupra Spaniei pentru anul viitor, trecând de la o creştere de 0,1% la...
Adaugat la:17 Iulie, 2012 - 09:40
mai mult

AUDIO Ponta: "Interviul pentru El Pais a fost făcut în engleză". Ascultă discuţia în limba română!

Invitat la Realitatea TV, Victor Ponta a susţinut că interviul pe care l-a acordat publicaţiei spaniole "El Pais" a fost realizat în limba englez�...

"Ponta, domnul şi stăpânul României"

Presa spaniolă continuă să acorde spaţii largi situaţiei politice din România. O analiză publicată astăzi în mai multe publicaţii, simultan...

Spania a economisit 157,5 miliarde de euro din cele patru valuri de tăieri

Două pachete de măsuri de austeritate au fost luate de Guvernul Zapatero, iar celelalte două de Guvernul Rajoy. Cu toate acestea, există voci care...

Sindicatele cred că o nouă grevă generală este inevitabilă

Secretarul general al sindicatului CCOO, Ignacio Fernandez Toxo, crede că greva generală "poate fi inevitabilă", dacă Guvernul nu va scoate la re...
Posturi TV Live
NeptunTV

România riscă să piardă cinci programe cu fonduri UE

Potrivit unei analize efectuate de echipele de audit ale Comisiei Europene, România riscă întreruperea plăţilor pe cinci programe operaţionale. ...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:40
mai mult

Guvernul vrea să introducă taxa TVA doar la încasarea facturii

Premierul Victor Ponta a declarat că va anunţa, luni, măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice după 1 august....

Stelian Ogică, bătut de Nuţu Cămătaru

Stelian ogică a avut parte de un conflict cu interlopul Nuţu Cămătaru. Incidentul a avut loc sâmbătă noapte la un club din București. ...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:45
mai mult

Cu cine şi-ar înşela spanioloaicele partenerii? Cu Guardiola, Xabi Alonso sau Casillas

Fostul antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola, şi jucătorii lui Real Madrid Xabi Alonso şi Iker Casillas sunt cei trei sportivi cei mai doriţi de f...

Facebook, mână în mână cu poliția

Autoritățile și gigantul social media Facebook au pornit o colaborare care, potrivit Antena3, presupune monitorizarea discuțiilor dintre utilizato...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:44
mai mult

Dacă vreţi să votaţi la referendum, verificaţi-vă valabilitatea actelor de identitate

Ministerul Afacerilor Externe face un apel public către cetăţenii români care se află în străinătate să verifice valabilitatea documentelor d...

Nouă spanioli, între candidaţii la "Jucătorul Anului" în Europa

Opt campioni europeni, Xabi Alonso, Casillas, Cesc, Iniesta, Sergio Ramos, Silva, Fernando Torres, Xavi, plus Raul, între cei 32 de nominalizaţi la ...
Adaugat la:17 Iulie, 2012 - 09:12
mai mult

Naţionala U19 a Spaniei a câştigat ieri al şaselea titlu european, din unsprezece ediţii disputate

Spania a învins aseară cu 1-0 Grecia, după un gol marcat de jucătorul lui Real Madrid, Jesé Rodríguez, după o fază creată de celălalt star a...

Ascultă noua piesă semnată Ştefan Bănică Jr., «Nu e prea târziu»!

Ştefan Bănică şi-a lansat noul single, „Nu e prea târziu" în emisiunea „Europa Express" de la Europa FM....
Adaugat la:4 Iulie, 2012 - 15:32
mai mult

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Ultimele fotografii adăugate
bogdanms77
dana
vili36
clodnech
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE