Legile şi reglementările care intră în vigoare peste câteva zile impun românilor şi mai multe restricţii, iar presiunea taxelor va creşte. Cele mai multe schimbări vin, ca în mai toţi anii trecuţi, din zona fiscală. Şi în 2011, noile reglementări vor deschide în urma lor un întreg şir de scumpiri.
Data de 1 ianuarie 2011 este prevăzută ca termen de intrare în vigoare a unei lungi serii de reglementări, legi şi acte normative. Aproape toate palierele vieţii economice şi sociale a românilor vor avea un alt cadru de organizare, mai strâmt şi mai auster decât cel aplicat în 2010, în majoritatea domeniilor de activitate.
Dacă schimbările fiscale - creşterea accizelor şi a unor taxe în domeniul auto - vor aduce cu siguranţă scumpiri în prima parte a anului, modificările referitoare la viaţa socială (spre exemplu, cele din domeniul medical) vor provoca mai mult disconfort românilor. „Adevărul" vă prezintă, pe larg, principalele modificări cu care ne vom întâlni chiar de la 1 ianuarie.
Taxe mai mari, scumpiri inevitabile
Cheltuielile de transport pentru firme nu vor fi deductibile Foto: Corina Tătaru
Schimbările de la 1 ianuarie se vor reflecta nu doar în preţuri, ci şi în strategiile de business pe care întreprinzătorii vor trebui să le adapteze noilor condiţii din mediul de afaceri. Marile provocări ale viitorului an vin şi din creşterea presiunii fiscale, dar şi din modificarea unor reglementări de natură organizatorică.
În primul rând, sumele cheltuite de firme pentru maşinile folosite la transportul de persoane, cu maximum nouă locuri, nu vor fi considerate nici în 2011 drept deductibile, adică respectivele sume nu vor putea fi scăzute din baza de impozitare. Perioada de limitare a deductibilităţii cheltuielilor privind combustibilul va fi prelungită până la 31 decembrie 2011.
O declaraţie în loc de cinci
Una dintre facilităţile birocratice acordate de stat de la 1 ianuarie este aceea că firmele vor avea posibilitatea să achite contribuţiile sociale şi impozitul pe venit pe baza unei declaraţii unice, care va putea fi completată şi în format electronic şi trimisă la Fisc.
În prezent, firmele sunt obligate să completeze cinci formulare pentru achitarea impozitelor, dintre care două la administraţiile financiare şi trei pentru asigurări de sănătate, şomaj şi pensii. Declaraţia va putea fi completată şi pe un suport de hârtie, până la 1 iulie 2011, dată după care documentul va fi depus lunar prin mijloace electronice.
Pe de altă parte însă, începând cu 1 ianuarie, inspectorii de muncă vor avea permanent dreptul de a intra în sediul unei firme pentru a verifica acte şi vor putea chiar să dispună retragerea autorizaţiei de funcţionare, cu suspendarea directă a activităţii dacă descoperă încălcări flagrante ale legii.
Tot începând din ianuarie, angajatorii vor fi obligaţi să depună în format electronic statele de plată la Inspecţia Muncii. Astfel, angajatorii vor mai putea depune până la finalul lunii ianuarie 2011 statele de plată în format de hârtie referitoare la luna decembrie 2010, însă pentru lunile următoare vor fi nevoiţi să treacă la formatul electronic. Vocile care critică această măsură spun că inexistenţa pe format clasic (hârtie) a cărţilor de muncă ar îngreuna acordarea de credite de către bănci. Probabil, bancherii se vor adapta şi vor depăşi astfel de inconveniente.
Încă o lovitură dată pieţei imobiliare
Anul 2011 aduce modificări şi în ceea ce priveşte certificarea energetică a clădirilor. Astfel, proprietarii de locuinţe vor fi obligaţi, de la 1 ianuarie, să deţină un certificat de performanţă energetică a clădirii dacă vor să vândă sau să închirieze spaţiile respective.
Însă aplicarea acestor prevederi, incluse în Legea 372/2005, respectiv necesitatea obţinerii certificatului energetic, va duce la majorarea cu 5% până la 10% a preţurilor la casele vechi, blocând astfel tranzacţiile imobiliare. Performanţa energetică a caselor este exprimată prin consumul de energie în kWh/mp arie utilă şi de consumul pentru încălzire şi pentru apa caldă.
Scade indemnizaţia pentru mame
În 2011, viitoarele mame vor avea de ales între două concedii Foto: Adevărul
De la 1 ianuarie, angajatele care nasc vor putea alege între două variante de concediu maternal. În prima formulă, ele pot opta pentru o indemnizaţie mai mare, dar valabilă un an. În acest caz, suma va reprezenta 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, dar nu poate fi mai mică de 600 de lei şi mai mare de 3.400 de lei.
Dacă doresc să rămână acasă după primul an, mămicile au dreptul la concediu neplătit pentru încă un an, dar nu mai primesc deloc indemnizaţia pentru creşterea copilului. Dacă se întorc la lucru, ele primesc un supliment de 500 de lei, până în momentul când copilul împlineşte doi ani.
În a doua variantă, mamele pot alege o indemnizaţie mai mică, dar pe care o vor primi timp de doi ani. Indemnizaţia reprezintă tot 75% din media veniturilor medii obţinute în ultimele 12 luni de muncă, dar plafonul maxim este de 1.200 de lei.
La doctor, cu cardul
Informatizarea sistemului de sănătate începe în 2011, cu introducerea cardului naţional de sănătate. Fiecare român de peste 18 ani care este asigurat va primi un card care îi va permite să beneficieze de servicii medicale în spitale, policlinici şi cabinete care au contracte cu casele de asigurări.
Cardul va conţine informaţii minime despre fiecare persoană asigurată, cum ar fi numele, prenumele şi codul numeric personal, dar şi altele de natură medicală: diagnostice cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi Rh-ul, acceptul sau refuzul de a dona organe după deces. ; M.Bechir, S. Popa
Ce aduce prima zi din 2011 în Europa
Prima zi a lui 2011 este una istorică pentru Estonia, care trece la moneda euro începând din această dată. Atât experţii economici, cât şi cetăţenii de rând au temeri privind măsura, în condiţiile crizei economice a zonei euro. Dacă Estonia avea, pe vremuri, o economie în ascensiune, perspectivele financiare ale ţării baltice au fost drastic înrăutăţite de actuala recesiune.
Ziua de 1 ianuarie 2011 este importantă şi pentru Ungaria, care preia pentru prima dată preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Ţara vecină, care îşi făcuse din aderarea României şi Bulgariei la Schengen o prioritate a preşedinţiei sale, îşi începe mandatul cu o dezamăgire, având în vedere că ţări precum Franţa şi Germania sunt împotrivă. În următoarele şase luni, Ungaria va stabili agenda pentru o serie de întâlniri la nivel înalt, care vor avea loc la Budapesta şi la Godollo.
Prima zi a anului viitor nu e una fericită pentru cehi, în condiţiile în care Praga introduce măsuri dure de austeritate, constând în măriri de taxe şi reduceri de beneficii sociale menite să aducă economii de 176,6 milioane de euro la bugetul de stat. Începând cu1 ianuarie, Serbia va desfiinţa serviciul militar obligatoriu.
Iubire. Chiar uitaţi de necazuri în momentul în care apare persoana iubită.Sănătate. Pentru foarte mulţi nativi vor apărea tulburări la nivelul circulaţiei venoase.Bani. Situaţia financiară este din nou la limită, dar se pare că nu prea vă mai pasă. Nu beneficiaţi de stabilitate financiară, dar vă rezolvaţi problemele.