Spania este ”paralizată” azi de greva funcționarilor publici

Funcționarii publici din Spania vor ieși azi în stradă

Sindicatele le-au cerut muncitorilor din sectorul public să iasă în stradă pentru a protesta față de măsurile anti-criză impuse de Guvern, printre care se află și reducerea salariilor cu procente cuprinse între 0,56% și 7%.

Aproape 2,5 milioane de funcționari publici din Spania sunt chemați azi la greva generală pe care au convocat-o sindicatele muncitorești pentru a protesta împotriva reducerilor salariale impuse de Guvern, în planul său de reducere a deficitului bugetar, anunță ”Europa Press”.

Sindicatele muncitorești CC.OO., UGT și CSI-CSIF au fost primele care au anunțat de organizarea grevei, lor alăturându-se ulterior și alte grupuri sindicale. Peste 60 de acțiuni de protest vor avea loc azi în toată Spania.

Greviștii protestează împotriva măsurilor de reducerea a cheltielilor bugetare, printre care se află și micșorarea salariilor funcționarilor publici cu procente cuprinse între 0,56% și 7%. Această măsură va fi aplicată începând cu luna iunie, iar prin punerea ei în aplicare Guvernul speră să-și reducă cheltuielile cu peste patru miliarde de euro.

Sindicatele susțin că această măsură, fără precedent, încalcă un acord în vigoare semnat la începutul anului 2010, gândit tocmai pentru reducerea cheltuielilor. Acest acord prevedea ca salariile funcționarilor publici să crească doar cu 0,3%, iar sindicaliștii sunt hotărâți să prezinte cazul în justiție. Totodată ei anunță organizarea unei noi acțiuni, de o mai mare amploare, dacă Guvernul aprobă proiectul pentru reformarea pieței muncii.

La Madrid funcționarii publici chemați la grevă de CC OO, UGT și alte sindicate vor manifesta în fața Ministerului Economiei, începând cu ora 11.30. De la ora 18.30 este programat un miting de protest ce se va desfășura între Plaza Cibelles și strada Alcala.

Un alt miting de protest, organizat de USO, va avea loc de la ora 10.00 la ora 11.00, tot în fața Ministerului Economiei. Acest act va fi repetat în toate provinciile în intervalul orar 11.00-12.00.

La rândul său CGT le-a cerut muncitorilor din sectorul public și privat, pensionarilor și persoanelor aflate în întreținere să se mobilizeze și să participe la toate manifestațiile organizate azi pentru a demonstra solidaritatea și unitatea muncitorilor.

Sindicatele muncitorești au anunțat că serviciile minime garantate de instituțiile publice nu au fost stabilite. Ele au fost negociate independent de fiecare instituție publică împreună cu centrele sindicale.

O grevă plătită cu peste 50 de euro de persoană

Peste 50 de euro îl va costa pe fiecare funcționar care participă la greva generală de azi, anunță ”La Vanguardia”. Conform legii muncitorii din sectorul public și privat nu sunt plătiți pentru zilele de grevă. Luând cazul unui funcționar care are un salariu brut anual de 20.000 de euro, asta înseamnă că pentru o zi de grevă, acesta va încasa cu 54,79 euro mai puțin.

Citește și: 

Europa cere Spaniei și Portugaliei să strângă și mai mult cureaua

Urmareşte-ne şi pe:
 

 

223 vizualizări

Taguri: funcţionari, greva, muncitori, publici, Spania

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 18.08.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Vă liniştiţi greu (către seară) şi doar în compania persoanei iubite. Iubirea vă aduce fericire şi multiple realizări în viaţa sentimentală.Sănătate. Odihniţi-vă mai mult, pentru a vă păstra tonusul şi întreaga energie vitală.Bani. Scoateţi bani şi din piatră seacă şi îi eliberaţi şi pe alţii de încurcături.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi