adevarul.it

25 August, 2012 - 12:56

Datele recensământului ies la lumină. POPULAŢIA STABILĂ ESTE DE 19 MILIOANE DE PERSOANE

Potrivit datelor comunicate azi-dimineaţă de INS, la nivelul României, populaţia stabilă este de 19,0 milioane (19.043.767) de persoane, din care 9.764.011 persoane sunt femei.

Lucrarea unei eleve românce a fost expusă la Guidhall Art Gallery din Londra

Pictorița Luisa Balaban (18 ani) a obținut premiul al doilea la ediția din acest an a concursului de arte plastice „Sport și Artă", competiție organizată o dată la patru ani, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară, de Comitetul Internațional Olimpic, prin comisia sa de Cultură și educație olimpică.

Trei ani de închisoare și pentru Dana Năstase

de Diana Toea in data de 21 Iunie, 2012 - 09:45

BUCUREȘTISoția fostului prim-ministru, Daniela Năstase, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „

Soția fostului prim-ministru, Daniela Năstase, a fost, de asemenea, condamnată la închisoare în dosarul „Zambaccian‟, în anul 2006. Instanța supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de detenție, dar cu suspendare.

În anul 2000, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Zambaccian‟, fiind acuzat de șantaj. Fostul prim-ministru a fost, însă, achitat pentru infracțiunea de luare de mită.

Și soția fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată în dosarul „Zambaccian‟, în anul 2006. Aceasta a primit trei ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru „participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală‟. Dana Năstase a fost acuzată de luare de mită și fals. Ea a primit diverse bunuri de la Irina Jianu, în valoare de 100.000 de euro.

În același dosar Adrian Năstase este acuzat ca a primit, de asemenea, diverse obiecte și contravaloarea unor lucrări de construcție în schimbul numirii și menținerii în funcția de directoare a Inspectoratului de Stat în Construcții a Irinei Jianu. Dosarul a ajuns în instanță în 2006, dar s-a întors la procurori un an și jumătate mai târziu, din cauza unei decizii a Curții Constițutionale. DNA a refăcut urmarirea penală și l-a retrimis pe fostul premier în judecată în mai 2010. Dosarul „Zambaccian‟ se află încă în prima instanță.

Tipareste
Tweet

Datele recensământului ies la lumină. POPULAŢIA STABILĂ ESTE DE 19 MILIOANE DE PERSOANE

Potrivit datelor comunicate azi-dimineaţă de INS, la nivelul României, populaţia stabilă este de 19,0 milioane (19.043.767) de persoane, din care...
Adaugat la:24 August, 2012 - 13:38
mai mult

Cursul valutar al BNR atinge 4,4819 lei pentru un euro

Banca Naţională a României a publicat vineri o rată de schimb de 4,4819 lei pentru un euro....

Stolojan: Băsescu are un avantaj net față de Antonescu și Ponta în privința credibilității externe

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan consideră că liderii politici USL trebuie să accepte coabitarea cu președintele ales Traian Băsescu, fiind...

Un pacient a fost operat de apendicită, deşi avea meningită

O echipă de medici de la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti este acuzată că a operat un pacient cu meningită de apendicită....

Lucrarea unei eleve românce a fost expusă la Guidhall Art Gallery din Londra

Pictorița Luisa Balaban (18 ani) a obținut premiul al doilea la ediția din acest an a concursului de arte plastice „Sport și Artă", competiție...

Poliţişti spanioli manifestează împotriva unor tăieri bugetare

Zeci de poliţişti spanioli, majoritatea echipaţi cu instrumente de suflat, au manifestat miercuri în faţa Ministerului de Interne împotriva unor...
Adaugat la:23 August, 2012 - 10:47
mai mult

10.000 de hectare de vegetaţie distruse în Castilla şi Leon

Pompierii au luptat miercuri împotriva unui incendiu care a distrus deja 10.000 de hectare de vegetaţie în nordul Spaniei, ţară afectată de un v...

Restaurarea unei picturi cu Iisus Hristos a indignat întreaga Spanie

Presa spaniolă a scos la iveală distrugerea unui picturi care apartine artistului Elias Garcia Martinez şi care îl reprezinta pe Iisus Hristos. ...

Yamaha va sponsoriza clubul Real Madrid timp de doi ani

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid şi multinaţionala niponă Yamaha au prezentat miercuri la Bangkok un acord de colaborare prin care renumitul fa...

Iată candidatele din Spania la Miss Diaspora România 2012

Gala finală a concursului Miss Diaspora 2012 va avea loc în cadrul Festivalului Callatis, pe 24 august, organizat pe scena vapor din portul turistic...
Posturi TV Live
NeptunTV

“The Economist”: evenimentele din România “dau impresia unei ţări în regres”

Preşedintele României, Traian Băsescu, îşi va relua funcţia, dar acest lucru nu va pune capăt luptei politice, scrie publicaţia britanică "Th...
Adaugat la:24 August, 2012 - 12:29
mai mult

Mona Pivniceru va depune jurământul la ora 17:30

Mona Pivniceru, propusă de premierul Victor Ponta pentru a prelua portofoliul de la Justiţie, va depune jurământul la ora 17:30. ...

David Beckham, fotomodel desavarsit VIDEO

Considerat unul dintre cei mai frumosi barbati din lume, fotbalistul David Beckham vine cu o surpriza pentru cele care il admira atat de mult....
Adaugat la:24 August, 2012 - 13:09
mai mult

Sharon Stone şi Andy Garcia, scene fierbinţi în centrul Capitalei

Sharon Stone şi Andy Garcia au filmat, ieri, noi scene din pelicula „What About Love". De această dată, filmările au avut loc în Piaţa Constit...

Muzeul Ţăranului Român, printre atracţiile turistice recomandate de The New York Times

Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti se numără printre atracţiile turisitice recomandate de cotidianul The New York Times, care prezintă succi...
Adaugat la:24 August, 2012 - 12:34
mai mult

O tânără româncă a ajuns dintr-o tabără de rromi din Franţa la Universitatea Sorbona

O tânără româncă de etnie romă, Anina Ciuciu, care a emigrat cu familia în Franţa în 1999, a reuşit să ajungă dintr-o tabără de rromi la...

„The Special Loser“: Mourinho a pierdut încă un „El Clasico“! L-a bătut până şi un fost secund

Antrenorul Realului a scăpat de Guardiola, dar nu şi de Barcelona. Joi seară, în prima manşă din Supercupa Spaniei, portughezul a privit neputin...
Adaugat la:24 August, 2012 - 12:36
mai mult

Kaka nu va juca diseara pentru Real Madrid în Supercupa Spaniei

Jose Mourinho a anunţat grupul de jucători pe care va conta în această seară, în prima manşă a Supercupei Spaniei, contra lui FC Barcelona. Ka...

La Târgu-Mureș a început Peninsula 2012!

Peste 50.000 de turiști din țară și străinătate sunt așteptați la cel mai mare festival de muzică din România, Peninsula, ajuns la ediția a...
Adaugat la:24 August, 2012 - 13:01
mai mult

Delicatese culturale pe malul Dunării

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară aduce în portul cultural Cetate 47 de filme − 14 lungmetraje şi 33 de scurtmetraje −, pân�...
Ultimele fotografii adăugate
bogdanms77
dana
vili36
clodnech
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE