Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor decât cei care au ales Italia, se arată într-un studiu al institutului Open Society, prezentat joi la Sofia.
Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul European, iar Jordi Alba revine la clubul pentru care a jucat opt sezoane la copii şi juniori.
Cei doi, ambii de 21 de ani, se aflau într-un BMW cu numere false de înmatriculare. Accidentul s-a produs din cauze necunoscute, autoturismul românilor intrând pe contrasens şi izbindu-se de un camion care circula regulamentar.
Provincia Leon a înregistrat ieri a zecea victimă mortală într-un accident de circulaţie în 2011. Este vorba de un tânăr de 21 de ani, de naţionalitate română, pe nume V.I.T., care şi-a pierdut viaţa când autoturismul pe care îl conducea, un BMW, s-a izbit frontal de un camion, în jurul orei 10.00 dimineaţa. În maşină se mai afla un bărbat, tot român şi de aceeaşi vârstă, pe nume F.T., care a suferit răni grave şi a fost transportatl la spitalul din Leon. La rândul său, şoferul camionului s-a ales cu răni uşoare, scrie Diario de Leon.
BMW-ul românilor avea numere de înmatriculare false
Autoturismul în care se aflau cei doi români circula cu numere de înmatriculare false. Ieri s-a descoperit că numerele BMW-ului aparţineau unui Ford al cărui proprietar locuieşte în provincia Madrid. Totodată, s-a aflat că tânărul decedat locuiea în provincia Alicante, dar nu s-a putut determina rezidenţa celui rănit.
Accidentul a fost o coliziune frontalo-laterală, dar cauzele din care s-a produs încă sunt necunoscute. Coliziunea a avut loc pe şoseaua N-630, dinspre Gijon spre Leon, când BMW-ul a intrat pe contrasens, la kilometrul 101,8 al respectivului drum naţional, în dreptul localităţii Villamanin.