Vânzătorul Furadanului folosit în sinuciderea Mădălinei Manole a fost adus în România

Bărbatul care ar fi vândul Furadanul, folosit de Mădălina Manole pentru a se sinucide, a fost adus în România şi arestat. Cristian Urziceanu s-a sustras urmăririi penale privind acuzaţia că a deţinut şi vândut Furadan şi a fugit în Spania.

Timişoreanul în vârstă de 33 de ani a fost localizat în Spania după ce a sunat-o pe amanta lui din România. Întreaga discuţie a fost înregistrată, iar prin intermediul semnalului emis, oamenii legii au stabilit de unde a fost făcut apelul.

Vânzătorul Furadanului folosit la sinuciderea Mădălinei Manole se ascunde în Spania

Odată adus în ţară, Cristian Urziceanu a fost prezentat, marţi, instanţei Tribunalului Bucureşti, care a confirmat mandatul de arestare în lipsă pe numele acestuia, pentru 30 de zile, pe motiv că reprezintă pericol pentru ordinea publică.

Rezultatul analizei toxicologice: Mădălina Manole înghiţise doar Furadan

Urziceanu este acuzat de justiţia română că, în perioada martie-iulie 2010, a deţinut şi vândut, fără drept, mai multor persoane, Furadan,cunoscut şi sub numele de Carbofuran, substanţă din categoria pesticidelor, clasificată drept foarte toxică într-o hotărâre de Guvern din 2008 şi a cărei comercializare este interzisă conform normelor legale în vigoare.

Mădălina a luat Furadan de la o admiratoare

Judecătorul mai arăta că procurorii au indicii solide în acest caz, precum declaraţia preşedintelui fan-clubului Mădălinei Manole, Roberta Slav, cea care s-a ocupat de achiziţionarea Furadanului, la rugămintea artistei, declaraţiile unor martori de la o firmă de curierat prin care Urziceanu a trimis coletul cu soluţia, dar şi ale altor persoane care au cumpărat Furadan de la acesta.

Misterele sinuciderii Mădălinei Manole: De ce, fată dragă?

Certificatul medico-legal de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" a atesat faptul că Magdalena Mircea - cunoscută publicului drept cântăreaţa de muzică uşoară Mădălina Manole - s-a sinucis cu Furadan. Cântăreaţa şi-a luat viaţa în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere, când trebuia să sărbătorească împlinirea vârstei de 43 de ani.
 

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ticuta2IV1940
MAGAZIN_BCNLH
ALIMENTARA
iony2222
oana_k
Augustin Came
 
           
HOROSCOP 12.11.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Persoana iubită vă contrazice continuu, dar sfaturile ei sunt foarte bune.Sănătate. În niciun caz să nu uitaţi astăzi să vă luaţi medicamentele curente cu dv. Lipsa de energie ar putea fi legată de complicaţiile unei boli cronice.Bani. Situaţia dv. financiară se află la limită, dar măcar nu mai aveţi datorii.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi