Nu ai autorizarea necesară pentru a accesa această pagină.

Cel mai bun şofer din lume? A condus 60 de metri pe sticle de bere!

Foto: orange.co.uk

Un chinez a reuşit să stabilească un nou record mondial, conducând maşina, pe o distanţă de 60 de metri, pe două şiruri de sticle de bere!

Li Guiwen, un şofer din armata chineză, din Beijing, a condus de-a lungul unor 1.798 de sticle de bere aşezate "în picioare", pe distanţa de 60 de metri şi 19 centimetri în 8 minute şi 28 de secunde. Recordul mondial a fost stabilit în provincia din estul Chinei, Zhejiang, informează Orange.co.uk.

Guiwen a încercat să stabilească acelaşi record şi anul trecut, dar, din cauza ploii, roata maşinii i-a alunecat de pe şirul de sticle de bere.

Chinezul s-a gândit să stabilească acest record în urma unui pariu făcut la beţie cu prietenii săi. "După ce am eşuat anul trecut, m-am antrenat constant ca să reuşesc anul acesta", a declarat Li Guiwen.

 

 

 

 

 

 

(Sursa foto: rexfeatures.com)
 

Urmareşte-ne şi pe:
 

 

678 vizualizări

Taguri: chinez, Guiness, record, sofer, sticle de bere

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (1)
Soferul cel mai bun (neverificat) din Singapore in data de 14 Iulie, 2010 - 16:34

Da fratie si ati rupt gura targului cu stirea asta. Felicitari!!!

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 19.08.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Veţi fi suplinit cu succes în momentele de slăbiciune de persoana iubită.Sănătate. Infecţiile se localizează la gât şi urechi (pericolul vine din zona gâtului). Vi se „dăruiesc" numeroase sfaturi şi indicaţii de tratamente naturiste.Bani. După-amiază apare neşansa să fiţi înşelaţi de cei mai buni prieteni.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi