adevarul.it

28 Iunie, 2012 - 18:40

Ţiganii români şi bulgari s-au integrat foarte bine în Spania, potrivit unui studiu

Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor decât cei care au ales Italia, se arată într-un studiu al institutului Open Society, prezentat joi la Sofia.

Jordi Alba, cel mai bun fundaş stânga de la Euro, este al Barcelonei

Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul European, iar Jordi Alba revine la clubul pentru care a jucat opt sezoane la copii şi juniori.

Cum a ajuns sora "fantomă" a Sarei Carbonero în "Top 10" căutări pe Google

de Mihai Mateaş in data de 15 Decembrie, 2010 - 13:12

Singura poză de pe internet cu presupusa soră a Sarei, Cristina Carbonero Foto: 20 minutos

Cristina Carbonero este pe locul 10 între cele mai căutate nume de persoane pe Google în 2010. Singura problemă este că persoana respectivă nu există, deci nu este sora cunoscutei iubite a lui Iker Casillas.

Unele minciuni sunt atât de reuşite încât nici adevărul nu prea poate să le demonteze. Dacă înainte puteam intui felul în care se nasc minciunile şi cum se alimentează, acum, cu internetul, putem observa ciclul exact de viaţă al acestora, ca şi cum am observa bacterii la microscop. Minciuna anului în Spania este probabil "sora fantomă" a Sarei Carbonero, Cristina Carbonero. Conform Google, presupusa soră a iubitei lui Iker Casillas este pe locul 10 în topul celor mai căutate persoane pe google.es în 2010, depăşită doar de Justin Bieber, Nelson Mandela, Paula Prendes sau însăşi Sara Carbonero. Cunoscutul motor de căutare a publicat acum câteva zile statisticile anuale (numite Zeitgeist, "spiritul vremurilor", foto), statistici preluate imediat de toate publicaţiile online.             Majoritatea site-urilor care au publicat acest Top 10 al persoanelor căutate pe Google în 2010 au explicat că ocupanta locului 10, Cristina Carbonero, ar fi sora mai celebrei Sara Carbonero. Unele chiar au "reamintit" povestea de astă vară, cu presupusa idilă dintre Cristina Carbonero şi fotbalistul Barcelonei, Bojan Krkic. El Mundo şi Eurosport au propagat informaţia Două surori frumoase, jurnaliste, amândouă în relaţii cu doi fotbalişti spanioli, de la cele mai celebre şi valoroase echipe din lume, Real Madrid şi Barcelona. Vă amintiţi ştirea-bombă de acum câteva luni? "Cristina a ales acelaşi drum în viaţă ca şi sora ei. Studiază jurnalismul la Universitatea San Pablo CEU şi zvonurile spun că are o relaţie cu fotbalistul Barcelonei, Bojan Krkic", scria, pe 17 iulie, El Mundo. Câteva fraze doar, dar au fost suficiente ca "informaţia", apărută într-unul din cele mai prestigioase ziare din Europa, să se propage cu viteza luminii. "Ştirea" a fost preluată, pe rând, de Eurosport, de ziarele de sport, de celelalte publicaţii spaniole, răspândindu-se, apoi, datorită notorietăţii căpătate în timpul Cupei Mondiale de Sara Carbonero, în întreaga lume. Chiar şi Adevarul.es a preluat, la acea vreme, ştirea. Astă vară, impactul şi răspândirea ştirii presupusei relaţii dintre Bojan Krkic şi aşa zisa soră a Sarei Carbonero, a făcut ca FC Barcelona să dezmintă informaţia pe site-ul oficial al clubului. Nimeni nu a negat însă existenţa fetei, motiv pentru care zilele acestea, cu ocazia publicării topului Zeitgeist al Google, numele Cristina Carbonero a reapărut în presă. "Sara Carbonero şi sora ei, printre cele mai căutate pe Google", au titrat La Razon, portalul Terra şi chiar agenţiile de ştiri Europa Press şi EFE. Sora Sarei Carbonero se numeşte Irene şi studiază Psihologia Singura problemă este că... Sara Carbonero nu are nicio soră pe nume Cristina. Însăşi mama prezentatoarei Telecinco a ieşit, astă-vară, într-un interviu în revista Pronto, pentru a dezminţi infirmaţia. "Sora Sarei se numeşte Irene. Nu iese cu niciun fotbalist, ci are un prieten normal, anonim, şi nici nu studiază Jurnalismul, ci Psihologia la Universitatea Complutense din Madrid", a explicat mama Sare la vremea respectivă. Însă, cum în acelaşi interviu femeia a mai făcut o dezvăluire: "Sara mai are de trecut un examen ca să termine facultatea de Jurnalism", ghiciţi care a fost ştirea căreia i-au dat mai mare importanţă televiziunile şi ziarele. Exact! Recapitulând, Sara Carbonero are, într-adevăr, o soră mai mică, dar care se numeşte Irene, şi nu Cristina, şi nu are nimic de-a face cu Cristina Carbonero, studenta la Jurnalism la Universitatea CEU şi presupusa "idilă" a lui Bojan Krkic. "Între anecdotece care vor rămâne în istoria acestui cuplu (Sara Carbonero şi Iker Casillas, n.r.) este şi cea a falsei Cristina Carbonero, care se recomandă a fi sora prezentatoarei, pe reţelele sociale, cu atâta putere de convingere, încât chiar şi presa aşa numită "serioasă" a luat de bună informaţia şi au publicat-o", scrie cotidianul El Pais. "Impostoarea" Carbonero a mai "dezvăluit" presei că Sara şi Iker se vor căsători pe 24 august sau că este într-o relaţie cu Bojan Krkic. Niciuna dintre aceste informaţii nu au fost adevărate. Cristina Carbonero, un "personaj" inventat de o fată pe Facebook Deci, o fată se "dă" drept sora Sarei Carbonero pe Facebook şi Tuenti, profitând de o oarecare asemănare fizică şi se prezintă drept Cristina. Spune că are o relaţie cu Bojan, ştirea trece graniţele reţelelor sociale şi lumea începe să caute cu frenezie pe Google fotografii cu respectiva. Subiectul este dezminţit la puţin timp, astă vară, dar fără prea mare succes, dovadă fiind faptul că numele fetei apare în decembrie în TOP 10 al "vedetelor" căutate pe Google. Aceasta este istoria unei persoane care nu există şi cu toate acestea, în secolul 21, în 2010, reuşeşte să "păcălească" o lume întreagă şi să se "infiltreze" între cele mai populare zece persoane de pe Google în Spania. Urmareste-ne si pe:    
Tipareste
Tweet

OMS: wireless şi Wi-Fi, pericol pentru copii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează asupra efectelor negative pe care le are sistemul wireless si Wi-Fi asupra copiilor. ...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 13:32
mai mult

Medicii din România nu vor mai fi bugetari

Potrivit modificărilor aduse noului proiect al legii Sănătății, medicii din România nu vor mai fi bugetari şi vor fi plătiţi după criteriul ...

Cercetătorii români vor construi o bază de date genetică pentru a afla originea poporului nostru

Proiectul GENESIS este o cercetare unică în România prin care se dorește sa se afle proveniența ADN-ului poporului nostru. ...

Surpriză pentru Neşu

Aflat la recuperare la o clinică celebră din SUA, Mihai Neşu a primit, zilele trecute, o vizită specială. ...

O româncă va boxa pentru titlul mondial WBO

O româncă va participa la lupta pentru un titlu mondial la categoria super muscă în WBO. ...

Victor Ponta pentru El Pais: "Nu am plagiat. Dacă va concluziona Comisia de Etică altceva, voi demisiona!"

Cotidianul de stânga spaniol El Pais i-a făcut o vizită premierului român Victor Ponta la Palatul Victoria, miercuri, după ce Curtea Constituţio...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 15:29
mai mult

Eurogroup: Ajutorul pentru băncile spaniole este menit să asigure stabilitatea Eurozonei

Ajutorul solicitat de Spania pentru susţinerea sectorului bancar "este menit să asigure stabilitatea financiară a zonei euro", dar guvernul de la M...

Rajoy, încrezător că se vor lua măsuri de reducere a presiunii asupra Spaniei la Consiliul European

Preşedintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, s-a arătat încrezător astăzi că la summitul european care va începe azi la Bruxelles va fi luat...

Spania, în finala Euro 2012, cu chiu, cu vai, după ce a învins Portugalia cu 4-2 la lovituri de departajare

Selecţionata Spaniei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal, în urma victoriei, scor 4-2, la lovituril...

Ţiganii români şi bulgari s-au integrat foarte bine în Spania, potrivit unui studiu

Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor de...
Posturi TV Live
NeptunTV

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins categoric ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a declarat că acestea nu vor exista ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:23
mai mult

"Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la cam...

VIDEO Sara Carbonero a gafat din nou: "Iniesta, ai fi vrut să baţi un penalty?". "Da, am şi bătut unul adineauri"

Prezentatoarea Telecinco, iubita lui Iker Casillas, l-a intervievat pe Andres Iniesta după meciul cu Portugalia, de aseară, întrebându-l dacă nu ...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 08:45
mai mult

Elena Gheorghe va avea 7 domnişoare de onoare!

Elena Gheorghe se pregăteşte asiduu pentru nuntă, ultimele pregătiri fiind pe punctul de a se finaliza. Artista şi-a achiziţionat cele două roc...

Dirijorul Sergiu Celibidache, omagiat de Google

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa, dirijorul şi compozitorul român Sergiu Celibidache este omagiat astăzi de Google printr-un l...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 07:52
mai mult

BAC 2012: Toate lucrările la română vor fi recorectate!

Ministerul Educaţiei a decis ca toate lucrările la limba română să fie recorectate după ce a fost modificat baremul de corectare din cauză că,...

Chiricheş, înlocuitorul lui Puyol la Barcelona?

El Mundo Deportivo, ziarul de casă al "extratereştrilor" de la FC Barcelona, scrie azi că Tito Vilanova, noul antrenor al echipei, îl are pe lista...
Adaugat la:28 Iunie, 2012 - 14:08
mai mult

Jordi Alba, cel mai bun fundaş stânga de la Euro, este al Barcelonei

Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul Eur...

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:28
mai mult

Usturoiul scade colesterolul „rău" şi fluidifică sângele

Dă un plus de gust şi de savoare meselor tale, iar dacă-l iei în scop medicinal, are reputaţia de a ajuta la protejarea şi la buna funcţionare ...
Ultimele fotografii adăugate
dana
vili36
clodnech
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Craiova
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Suceava