FOTOGALERIE Transformările uluitoare ale vedetelor de la Hollywood

Benedicio Del Toro, machiat de un câştigător de Oscar pentru „Vârcolacul“

Celebrităţile stau ore întregi pe scaunele de machiaj pentru a se transforma din oameni obişnuiţi în personaje extraordinare şi de nerecunoscut. Johnny Depp, Helena Bonham Carter sau Benicio Del Toro se numără printre vedetele care au renunţat la aspectul uman pentru roluri de excepţie.

Să ajungi de la Johnny Depp la Pălărierul Nebun din „Alice în ţara minunilor“ a fost cale lungă. Actorul arată fabulos şi cu siguranţă a atras publicul chiar mai mult decât personajul principal, Alice. Potrivit nydailynews.com, Depp ar fi pictat viziunea lui asupra personajului chiar înainte de a discuta cu regizorul producţiei, Tim Burton şi în mod surprinzător, cei doi s-au potrivit.

 

Tot în „Alice în ţara minunilor“ s-a remarcat şi actriţa Helena Bonham Carter care a jucat rolul Reginei de inimă roşie. Nu este chiar de nerecunoscut, însă personajul este realizat extraordinar. Acriţa a stat pe scaunul de machiaj aproximativ trei ore pe zi pentru a ajunge la rezultatul din imagine. 

Rebeca Romijn a petrecut până la nouă ore pe zi numai la machiaj pentru rolul Mystique din seria X-Men. Patru femei au acoperit-o cu vopsea şi cu solzi pe Romjin. 

Ralph Fiennes este de nerecunoscut în rolul lordului Voldemort pe care l-a jucat în „Harry Potter“.

Actorii Marlon şi Shawn Wayans au trecut printr-una dintre cele mai interesante schimbări: s-au transformat din bărbaţi negri în domnişoare albe cu ochi albaştri. Pentru aceste roluri, cei doi bărbaţi au stat la machiaj câte şapte ore fiecare. Specialiştii care s-au ocupat de machiajul celor doi fraţi au trebuit, printre altele, să reconstruiască forma maxilarelor şi a nasului.

Benedicio Del Toro a avut şi el o schimbare dramatică, din om în vârcolac, lucru care l-a ţinut aproximativ trei ore pe scaunul de machiaj. Specialistul care s-a ocupat de machiajul artisului Rick Baker este câştigător a şase premii Oscar. Acesta a declarat pentru „Entertaiment Weekley“ că nasul vampiresc este făcut, în acest caz, din spumă şi bucăţele de latex.

Rolul din Nanny McPhee a făcut-o de nerecunoscut pe frumoasa actriţă Emma Thompson. Un nas borcănat, două aluniţe hidoase şi un dinte solitar ce se iveşte dintre buze au fost sufieciente pentru a o urâţi pe Thompson. Vedeta nu a petrecut mai mult de o oră în cabina de machiaj.

Ron Perelman ajunge să fie un drac în carne şi oase în filmul Hellboy (Băiatul Iadului). Pentru a ajunge un diavol autentic, actorul a stat între 2,5 şi 5 ore la machiaj. Cu excepţia maxilarului, întregul corp al actorului a fost acoperit cu materiale speciale folosite pentru proteze.

Transformarea lui John Travolta în personajul de sex feminin Edna Turnblad din musicalul „Hairspray“ a fost extrem de complexă şi a durat aproximativ patru-cinci ore pe zi. Actorul a declarat pentru movieweb.com. „Ştiţi cum este atunci când apare o femeie gravidă şi toată lumea simte nevoia să-i atingă burtica? Şi uneori sânii? Ei bine şi în cazul meu, toată lumea a simţit nevoia să-mi atingă sânii şi fundul“.

Jim Carrey a fost nevoit ca timp de cinci luni să stea zi de zi în cabina de machiaj câte cinci ore pentru a fi transformat în Grinch pentru filmul „Cum a furat Grinch Crăciunul“.

228 vizualizări

Taguri: filme, machiaj, transformari, vedete

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 31.08.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Absenţele repetate şi nenumăratele pretenţii ale persoanei iubite vă irită.Sănătate. Pentru o parte dintre nativi, va plana un eventual „pericol" intestinal. Vă concentraţi mai greu şi să vă enervaţi, dacă nu respectaţi tratamentele.Bani. Din cauza datoriilor care cresc din nou, aveţi o stare de impulsivitate.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi