Penelope Cruz şi Javier Bardem, căsătorie în secret

Foto: El Mundo

Cei doi actori spanioli şi-au oficializat relaţia departe de ochii presei, în Bahamas, la începutul lunii iulie, anunţând abia acum căsătoria, printr-un comunicat

Penelope Cruz şi Javier Bardem s-au căsătorit la începutul lunii iulie, în Insulele Bahamas, după luni de zvonuri despre relaţia lor, a informat ieri agenţia care o reprezintă pe actriţă, relatează El Pais.
Într-un comunicat, Antonio Rubial, şef de presă al agenţiei Kuranda, care o reprezintă pe Penelope Cruz, a informat că nunta a avut loc în "casa unor prieteni" din Bahamas, la începutul acestei luni şi că la ceremonie au luat parte doar "câteva rude ale cuplului". Actriţa madrilenă, câştigătoare a unui Oscar în 2009, pentru "Vicky, Cristina, Barcelona" şi candidată în acest an pentru rolul din "Nine", a ales pentru nuntă o rochie de mireasă semnată de cunoscutul designer John Galiano.

Prima căsătorie, pentru amândoi
Cruz şi Bardem, de 36, respectiv 41 de ani, se află la prima căsătorie. Relaţia lor a apărut pentru prima oară în paginile presei în 2007, după ce au fost fotografiaţi împreună într-o vacanţă petrecută în Insulele Maldive. Cuplul a fost foarte discret cu apariţiile în public şi a negat în diverse rânduri că se vor căsători într-un viitor apropiat. Au apărut împreuna la gala premiilor Goya şi la ceremonia premiilor Oscar, din martie.
Cei doi au jucat împreună, pentru prima oară, într-un film, în 1992, în "Jamon, Jamon", al regizorului spaniol José Juan Bigas Luna.
Confirmarea oficială a relaţiei a avut loc abia în 2009, când actriţa a declarat într-un interviu pentru publicaţia britanică "Female First" că era "evident" că are o relaţie cu Bardem.

"Prietena mea, dragostea mea, Penelope"
Bardem a câştigat Oscarul în 2008 pentru rolul de asasin psihopat din "No es pais para viejos" şi a dedicat câteva cuvinte foarte emoţionante celei care i-a devenit acum soţie la ultima ediţie a Festivalului de la Cannes, unde a câştigat Palm D'Or pentru interpretarea din "Biutiful". "Pentru prietena mea, colega mea, dragostea mea. Penelope, îţi datorez multe lucruri şi te iubesc enorm", a spus atunci actorul, provocându-i lacrimi lui Cruz.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursa foto: El Mundo)

Javier Bardem şi Penelope Cruz în "Vicky, Cristina, Barcelona":

Citeşte şi:

Declarație de dragoste la Cannes: ”Penelope te iubesc mult”

Penelope Cruz şi Javier Bardem se vor căsători în câteva luni

Penelope şi Bardem: Casă în Spania, cu cameră pentru copil

Urmareşte-ne şi pe:
 

 

196 vizualizări

Taguri: Javier Bardem, nunta, penelope cruz, secret

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 16.09.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Veţi suferi, fără să înţelegeţi subtilitatea iubirii tandre, lipsită de egoism.Sănătate. Vă bucuraţi toată ziua de momente de deplină sănătate (fizică şi psihică).Bani. Norocul financiar al tuturor nativilor „înmugureşte". După-amiază, descoperiţi că mai aveţi de aşteptat până veţi primi primele gratificaţii.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi