Topul celor mai absurde știri din anul 2009

Michael Basting a sărutat 111 femei în 60 de secunde

Ziarul spaniol ”El Mundo” face o clasificare pe luni al celor mai absurde știri din întreaga lume, pe care agenția germană DPA le-a difuzat în acest an.

Din acest top nu lipsesc știrile în care au fost prezentate cazul unei femei în vârstă de 90 de ani care se ocupa cu furtul de bunuri din locuințe sau cel al unui bărbat care a sărutat 111 femei într-un minut. Iată care sunt cele mai absurde știri care au fost difuzate în acest an.  

Ianuarie: O universitate își respinge studenții din cauză că le miros picioarele

Un tribunal olandez a dictat sentința ca Universitatea Erasmo din Rotterdam să-l readmită pe Teunis T., un student de la Filozofie, care fusese dat afară în anul 2008, din cauză că se descălța în timpul orelor de curs sau în alte zone publice. Picioarele tânărului emanau un miros îngrozitor, iar colegii și profesorii săi au cerut îndepărtarea sa. Din același motiv, el fusese dat afară în anul 2002 din biblioteca Universității din Delft.

Februarie: 771 încercări la examenul de teorie pentru scoaterea carnetului

Doamna Cha, o femeie de origine coreeană, în vârstă de 68 de ani, s-a prezentat de 771 ori la examenul pentru scoaterea carnetului de conducere. Practic, de la 13 aprilie 2005, ea s-a prezentat aproape de fiecare dată când a avut posibilitatea la examenul teoretic, fără să poată scoate mai mult de 50 de puncte, limita fiind de 60 de puncte. ”De fiecare dată când nu reușește mi se face milă. Îi voi da o placă de recunoaștere a meritelor atunci când aprobă”, a declarat un funcționar public. Femeia are mare nevoie de carnetul de șofer. Ea trage de un căruț din casă în casă pentru a-și vinde produsele de strictă necesitate. Până în prezent ea a plătit peste 2.800 de dolari pentru examenul auto.  

Martie: Prinsă o femeie de 90 de ani care spărgea case

Fanny Marulanda, o bătrână din Lima (Peru), a fost prinsă în timp ce participa alături de alte două femei la spargerea unei locuințe care era scoasă la vânzare. Femeia se ocupa cu distragerea atenției proprietarei, în timp ce celelalte două sustrăgeau bunuri de valoare. Când au fost descoperite, cele două femei s-au urcat într-un taxi și au fugit. Bătrâna a încercat să scape fugind de la fața locului, dar vârsta și-a spus cuvântul și fost prinsă două străzi mai departe. Totuși ea a fost lăsată în libertate, pe considerente de vârstă înaintată.  

Aprilie: Nu au lăsat-o să intre în țară din cauză că avea prea multă lenjerie intimă

Angajații aeroportului din Newcastle au găsit în geanta unei femei de 32 de ani doar trei cămăși, o rochie și cantități imense de lenjerie intimă. Femeia, bănuită că vrea să muncească în industria porno, nu a fost foarte convingătoare atunci când a fot întrebată care este scopul vizitei. Ea a declarat că a venit să viziteze centrul orașului Newcastle.

Mai: Un ludopat a făcut o reclamație împotriva cazinoului

Un fost om de afaceri a solicitat o despăgubire de 50 de milioane de dolari australieni (38 de milioane de dolari americani), de la cazinoul în care a pierdut 20 de milioane de solari australieni, timp de trei ani. Bărbatul își pusese singur interdicția de a mai călca în cazinou, dar localul l-a convins oferindu-i tot felul de facilități. În 30 de ocazii el a zburat gratis cu avionul pe ruta Gold Coast – Melbourne. De asemenea el era înregistrat cu nume fals și primea bani pentru a-și începe pariurile.

Iunie: A sărutat 111 femei într-un minut

Michael Basting, un cetățean german, de 31 de ani, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a sărutat 111 femei în 60 de secunde. Femeile așteptau sărutul tânărului, stând așezate la rând pe trotuarul din fața unei discoteci din Berlin.

Iulie: McDonald's a făcut publicitate cărnii elvețiene cu vaca austriacă

Lanțul de magazine McDonald's a făcut o eroare gravă într-un afiș publicitar, prin care-și promova în Elveția meniurile sale făcute ”100% din carne elvețiană”. Vaca din afiș avea o etichetă galbenă la ureche pe care se vedea scris cu litere mici ”AT”, ceea ce însemna că animalul era austriac. Explicație a fost că McDonald's folosise aceeași vacă într-un afiș publicitar din Austria. Compania a dat asigurări că produsele comercializate în Elveția au la bază carne din această țară.

August: A supraviețuit unei căderi libere de la 3.000 de metri

Un britanic a supraviețuit unei căderi libere de la 3.000 de metri după ce parașuta principală și cea de rezervă nu s-au deschis. Bărbatul a aterizat pe acoperișul unui hangar suferind răni la cap și la umeri, dar conform prietenilor săi, starea sănătății sale este bună. Bărbatul a avut noroc că a picat pe acoperiș, deoarece la o distanță de doi metri de locul impactului era o suprafață pe care era turnat beton.

Septembrie: La 107 ani, își căuta al 23-lea bărbat

O malaeziană în vârstă de 107 ani își căuta cel de-al 23 bărbat al vieții sale, de frică să nu fie părăsită de actualul său iubit pentru o femeie mai tânără. Mek Wok Kundor s-a căsătorit în anul 2005, cu un bărbat cu 70 de ani mai tânăr decât ea, care închiriase o cameră în casa sa. Puțin mai târziu, acesta a fost internat într-o clinică de reabilitare pentru drogați și îi cerea femeii să-l viziteze. ”Dacă el continuă să răspundă sentimentelor mele, îl voi aștepta, cu siguranță”, a declarat Mek Wok Kundor.

Octombrie: S-au oferit să-și demonstreze homosexualitatea pentru a cere azil

O pereche de homosexuali din Bangladesh s-au oferit să-și demonstreze homosexualitatea în fața funcționarilor publici din Australia pentru a cere azil politic. Cei doi au afirmat că sunt pregătiți ca o persoană să-i privească în timpul actului sexual. Autoritățile australiene bănuiesc că este vorba despre doi frați.

Noiembrie: Mii de angajate au rămas însărcinate pentru a nu fi date afară

Peste 5.000 de angajate ale unei fabrici de autovehicule Lada au rămas însărcinate pentru a nu fi date afară de la muncă, în urma restructurărilor de personal. Conform legii rusești, se interzice ca femeile însărcinate să fie date afară. Fabrica, situată în Togliatti, în apropiere de Volga, vrea să dea afară 27.000 de persoane din cei 100.000 de angajați.

Decembrie: Un cerșetor nu a plătit un hotelul de lux din Paris

Un cerșetor tunisian, în vârstă de 46 de ani, s-a cazat timp de o săptămână la un hotel de lux din Paris, fără să plătească vreun ban. Jamel B. s-a dat drept secretarul unor șeici arabi cărora urma să le pregătească un voiaj la Paris. Ca să testeze serviciile oferite de hotel, el a dormit timp de o săptămână în camerele pe care trebuiau să le ocupe inexistenții săi șefi, comandându-și șampanie și cerândă să i se dea un bodyguard personal. Jamel B. a părăsit hotelul înainte de a fi descoperit, dar poliția l-a arestat la scurt timp.

 

405 vizualizări

Taguri: 2009, absurde, agentie, casament, DPA, haioase, stiri

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
vero
esceciu
giulia
Aurel valencia
gxgmiro
gabone
           
HOROSCOP 15.01.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Vă ambiţionaţi suficient pentru a redeveni persoana plină de dinamism pe care o invidiază toată lumea şi porniţi la „luptă" din nou.Iubire. Fără intenţie, deveniţi un fel de Cupidon care atrage toate privirile.Sănătate. Orice răceala vă poate aduce la pat, aşa că feriţi-vă cât puteţi de aglomeraţie.Bani. Tendinţa de a cheltui mult pentru alţii este susţinută de bunăvoinţa familiei

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi