adevarul.it

6 Martie, 2014 - 12:31

Rezultat de prestigiu pentru tricolori în fața naționalei lui Leo Messi: România-Argentina 0-0

România a evoluat curajos împotriva Argentinei într-un amical de gală disputat pe Arena Naţională şi încheiat nedecis, scor 0-0. Tricolorii au avut chiar şi un gol perfect regulamentar înscris de Maxim, însă anulat eronat de un arbitru tuşier. Din păcate pentru noi, sud-americanii vor fi protagonişti la Cupa Mondială, în timp ce jucătorii lui Piţurcă vor privi turneul final la televizor.

NATO sporește cooperarea cu Ucraina în detrimentul celei cu Rusia

Alianţa Nord-Atlantică (NATO) a anunţat, miercuri seară, că va intensifica procesul de cooperare cu Ucraina, însă va suspenda câteva iniţiative comune cu Federaţia Rusă, în contextul crizei din Crimeea, informează AFP.

Almeea Ghighilicea, olimpică la limba română după cinci ani de școală în Spania

de Corina Macavei in data de 27 Februarie, 2014 - 11:36

Mirajul spaniol se spulberă pe zi ce trece. Criza a lovit crunt în construcţii şi agricultură, iar românii încep să se întoarcă. Dar nu în valuri, cum au plecat, ci unul câte unul.

Familia Ghighilicea, din satul Cerneţi, aflat la mică distanţă de municipiul Drobeta Turnu Severin, a decis anul trecut că trebuie să se întoarcă în ţară. Capul familiei a rămas în continuare să muncească în Spania fiindcă în ţară nu şi-a găsit un loc de muncă, însă soţia şi cele două fiice au revenit în ţară. „Ne-am întors pentru fetele gândindu-ne că le va fi mai uşor să se adapteze la o vârstă mai mică, nu era nimic sigur acolo şi mai târziu ne-a fost frică că se vor adapta cu greu aici. Cu cât sunt mai mici prind mai uşor, dar cu trecerea anilor este mai greu. Lucrul scăzuse, dar totuşi supravieţuiam mai bine faţă de aici, era mai altfel”, spune Ştefania Ghighilicea, o tânără mamă în vârstă de 36 de ani.

Rezultate excelente la limba română

Chiar dacă au avut emoţii în ceea ce priveşte adaptarea fetiţelor la şcoala românească, soţii Ghighilicea aveau să constatate că fiica cea mare, Almeea, care în primăvara aceasta împlineşte 12 ani, va performa tocmai la limba română. A avut grijă întotdeauna ca fiica sa să vorbească limba română atunci când se aflau în Spania, dar nu s-a gândit o clipă că peste ani Almeea va avea rezultate excelente la această disciplină. După cinci ani petrecuţi în Spania, pare greu de crezut că un copil obişnuit cu sistemul de învăţământ spaniol mult mai lejer decât cel românesc se poate adapta atât de repede. A fost o surpriză atât pentru părinţi, cât şi pentru dascălii săi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta Turnu Severin, unde Almeea este elevă în clasa a V-a. După numai un an de şcoală la Turnu Severin, iată că eleva a reuşit să obţină menţiune la un concurs naţional de limba română.

Este un copil inteligent

„Adaptarea elevei Ghighilicea Almeea aş spune că a venit de la sine. Este un copil inteligent, capabil să se integreze sistemului de învăţământ românesc, un copil deosebit, cu nişte calităţi de excepţie, este creativă, are imaginaţie bogată, are sensibilitate debordantă, un suflet frumos de copil inocent, care iată din clasa a V-a a reuşit să performeze la nivelul unui concurs interdisclinar română şi religie, un concurs naţional, cu un nivel extraordinar de ridicat. Sperăm că ea va confirma în continuare valoarea pe care o are.”, ne-a spus Camelia Genovu, profesorul de limba română.

158 de elevi reveniţi în ţară

Almeea s-a adaptat cu uşurinţă sistemului de învăţământ românesc, dar este unul din puţinii elevi care reuşesc această performanţă pentru că cei mai mulţi întâmpină dificultăţi de adaptare.

„În general, majoritatea copiilor întâmpină dificultăţi în adaptarea la sistemul de învăţământ, în grupurile de elevi şi eu zic că prin asta Almeea se detaşează în mod remarcabil” mai spune Camelia Genovu.

În ultimii trei ani, în Mehedinţi s-au înscris aproape 300 de elevi care pentru diferite perioade de timp au studiat în diverse ţări din Europa, acolo unde părinţii lor îşi găsiseră un loc de muncă. „În ultimii trei ani putem să spunem că avem un număr de 297 de elevi, iar numai în acest an şcolar avem 158 de elevi reveniţi în ţară şi intraţi în sistemul de educaţie din judeţul Mehedinţi. Se simte, ca să spunem aşa, o creştere a numărului de elevi, care se reîntorc în ţară. Au venit din mai multe state, dar în special din Italia – 168 şi din Spania 84. Ei vin, li se face echivalarea studiilor, se înscriu acolo unde doresc şi noi îi urmărim doar să se integreze în şcoala respectivă pentru început, adică să li se facă toată documentaţia”, a precizat Marian Şuţă, inspector şcolar general al IŞJ Mehedinţi.

În Spania ne jucam pituluşu

Dar ce spune Almeea, un copil de 12 ani, despre şcoala românească? „Dacă aş putea alege, aş alege sistemul de învăţământ din Spania pentru că era mai frumos, mai fin, aici este un pic cam aspru. Acolo de exemplu tabla înmulţirii am învăţat-o într-o săptămână prin cântece. Cântecele se duceau cu timpul şi rămânea esenţialul. După-amiaza aveam ore suplimentare de gimnastic şi făceam tot ce poate face un copil. Informaţiile dobândite aici sunt însă mai solide decât acolo”, spune Almeea.Nu a fost uşor să se adapteze sistemului de învăţământ românesc, dar a avut marea şansă să aibă alături nişte dascăli minunaţi. „Adaptarea a fost un pic cam grea din cauza ortografiei, în rest nu am avut probleme, profesorii au fost foarte îngăduitori, doamna de română a încercat să mă ajute cât de mult şi fac dictări şi cu mama. Mă bucur foarte mult că şi-a dat interesul. Mă înţeleg foarte bine cu toţi colegii, nu am probleme, nu am discuţii. Colegii mei de aici vorbesc foarte multe lucruri, iar noi în clasa a III-a, în Spania, ne jucam pituluşu. Mi s-a părut ciudată, bruscă, schimbarea asta. Copiii de aici sunt mai maturi, acolo tot timpul ne jucam, aici doar calculator” mai spune Almeea.

Vrea să se întoarcă în Spania

Duce dorul de Spania, ţara în care este hotărâtă să se întoarcă atunci când va creşte mare, dar mai ales de tatăl său, care a fost nevoit să rămână acolo pentru un loc de muncă mai bine plătit. „Mereu mă întreabă: „Mamă, mai există o șansă, una la un milion, să ne întoarcem în Spania?” Mereu sunt cu gândul la Spania, spun că vor învăţa şi vor pleca. În fiecare zi vorbesc la telefonul cu tatăl lor, dar nu se compară, o dată pe an ne întâlnim e foarte puţin, acesta este sacrificiul ca să putem să mergem înainte, nu avem de ales. Fetele nu vor rămâne în ţară , aşteaptă să crească şi să plece”, mai spune mama Almeei, Ştefania Ghighilicea.

Şi dirigintele clasei unde învaţă Almeea simte că eleva sa simte acut lipsa tatălui nevoit să trăiască departe de familia şi ţara sa, care nu reuşeşte să-i ofere un loc de muncă decent. „Almeea s-a născut în România, dar a petrecut o mare parte din viaţă în Spania , întoarsă de curând în România resimte din plin schimbarea . Cu toate astea datorită eforturilor cumulate ale ei în mod special, ale mamei, ale cadrelor didactice, Almeea a reuşit să se adapteze foarte bine şi se vede asta în rezultatele pe care el are la învăţătură şi la concursurile şcolare. Din păcate drama copilului român cu un părinte rămas în străinătate continuă, perpetuează, iar Almeea suferă, pe fondul sensibilităţii ei , din cauza lipsei tatălui, care a trebuit să rămână acolo. Cu toate astea, eforturile ei suplimentare reuşesc să o ajute să depăşească momentul şi să se integreze corespunzător. Comunică eficient cu colegii, comunică eficient cu cadrele didactice, este dornică permanent să fie de ajutor şi să împărtăşească din experienţa dobândită în Spania”, spune profesorul diriginte Adriana Giuică.

Tipareste
Tweet

Primii 10 miliardari din lume adună o avere cât de trei ori PIB-ul României

„Forbes“ a identificat 1.645 de persoane cu averi de peste un miliard de dolari, cu 268 în plus faţă de anul trecut. Cumulate, deţinerile lor ...
Adaugat la:5 Martie, 2014 - 10:49
mai mult

Noul film regizat de Nae Caranfil, „Closer to the Moon”, de vineri în cinematografe

Filmul este o coproducţie internaţională (România–Italia–Polonia–Franţa), e vorbit în engleză şi are în rolurile principale nume import...

CCR:Nu ne-am mai confruntat cu o situație ca acum

Curtea Constituţională (CCR) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fi...

România, la coada clasamentului european în cercetare și inovare

România se numără printre statele Uniunii Europene cel mai puţin inovatoare, fiind depăşită doar de Letonia şi Bulgaria, arată un raport publ...

Cum explică Băsescu refuzul de a semna decretele

Premierul Victor Ponta a anunţat, la Gala Mediafax, că s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu a ajuns cu acesta la o concluzie ...

Barcelona a învins Almería şi s-a apropiat la un punct de liderul Real

FC Barcelona a obţinut o victorie în meciul cu Almería, disputat duminică, pe teren propriu şi încheiat cu scorul de 4-1. Lionel Messi s-a numă...
Adaugat la:3 Martie, 2014 - 15:20
mai mult

Mii de oameni i-au adus un ultim omagiu chitaristului Paco de Lucía

Mii de oameni - cetățeni anonimi, demnitari și personalități ale culturii și artei flamenco - i-au adus vineri, la Madrid, un ultim omagiu artis...

Remiză pentru Barcelona în derby-ul Madridului: Atletico - Real 2 - 2

Atletico a fost condusă şi a condus pe tabelă în derby-ul capitalei Spaniei, dar a fost nevoită să se mulţumească doar cu un punct la finalul ...

Premierul Spaniei promite reduceri de taxe și stimularea angajărilor

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a promis marţi, în discursul anual privind starea naţiunii, reduceri de taxe pentru 12 milioane de spanioli şi s...

Spania privatizează cea de-a patra mare bancă a țării, naționalizată în timpul crizei

Spania vinde 7,5% din acţiunile Bankia, a patra mare instituţie de credit a ţării, la care a preluat o participaţie de 68% în urma recapitaliză...
Posturi TV Live
NeptunTV

NATO se reunește de urgență pe fondul crizei din Ucraina. Putin denunță „lovitura armată de preluare a puterii”

Rusia este dispusă pentru negocieri pe tema crizei din Ucraina numai dacă va fi pus în aplicare acordul de la 21 februarie, care prevede organizare...
Adaugat la:4 Martie, 2014 - 14:36
mai mult

Putin lucrează la refacerea URSS

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat marţi „o lovitură de stat” şi „o preluare a puterii prin arme” în Ucraina, într-o întâlnir...

Celebritățile s-au bătut în decolteuri la Oscar

Sâni şi multă piele la vedere! Vedetele care au păşit pe covorul roşu la ceremonia de decernare a Oscar-urilor 2014 şi cele care au dat năval�...
Adaugat la:4 Martie, 2014 - 12:48
mai mult

Scarlett Johansson, gravidă în 5 luni! Vedeta și logodnicul francez, părinți pentru prima oară

Scarlett Johansson e însărcinată cu primul ei copil, conform revistei americane People. ...

Cea mai bătrână femeie din lume a dezvăluit secretul longevității

Doamna Misao Okawa, o japoneză născută în 1898, a dezvăluit „reţeta“ sa pentru o viaţă lungă şi sănătoasă înainte de a împlini, la ...
Adaugat la:4 Martie, 2014 - 11:55
mai mult

Refugiați sirieni la Constanța: „Mai bine să murim în război, decât aici de foame!”

Le-a trecut glonţul pe la ureche şi totul se prăbuşea în jurul lor. Şi-au văzut prietenii agonizând şi murind. Au fugit de războiul din Siri...

Gabriela Szabo, din campioană mondială a ajuns ministru

Premierul Victor Ponta a prezentat, ieri, componenţa noului Cabinet, din care fac parte reprezentanţi ai PSD, PC, UNPR. UDMR şi independenţi....
Adaugat la:4 Martie, 2014 - 12:29
mai mult

Dosarul „Transferurilor”. Copos, Borcea și MM Stoica, condamnați definitiv la închisoare cu executare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat marţi verdictul final în dosarul „Transferurilor” în care opt grei din fotbalul românesc...

Cea mai bună balerină din România la categoria de 13 ani, admisă la Academia de Balet din Zurich

O talentată elevă a Colegiului Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa, Diana Georgia Ionescu, a devenit cursantă a Academiei de Balet din Z�...
Adaugat la:4 Martie, 2014 - 13:47
mai mult

Cel mai bun somelier din România: Marinela Ardelean, deține titlul de MBA în vinuri, obținut în Italia

Ultima zi a lunii februarie a fost una marcantă în lumea iubitorilor de vinuri, care s-au reunit, la Bucureşti, în etapa finală a celei de-a 13-a...
Ultimele fotografii adăugate
Paula Calistru
MAGAZIN ALIMENTAR CASTELLDEFELS
vili36
MAGAZIN_BCNLH
tamaduitoarea ana maria
ALIMENTARA
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( Mihai.C din Madrid ) Job part-time
Categorie: servicii ( Mihai.C ) Activitate part-time online