Presa din Singapore: Tăcere ciudată în România, în cazul Silviu Ionescu

Diplomatul român Silviu Ionescu

Presa din România a raportat pe larg, săptămâna trecută, concluziile Procuraturii de la Singapore cu privire la cele două accidente de maşină comise de către diplomatul român Silviu Ionescu, dar nu a comentat şi comportamentul său agresiv, scrie The Straits Times.

Dar nu a existat nici o încercare de a analiza consecinţele juridice ale acestui caz, şi nici o dezbatere despre comportamentul prejudicios al lui Ionescu, care ar putea dăuna reputaţiei internaţionale a României. 

În continuare, The Straits Times adaugă că niciunul dintre politicienii sau diplomaţii români nu a oferit comentarii cu privire la acest caz.

Autorităţile din Singapore pregătesc 13 capete de acuzare împotriva diplomatul român Silviu Ionescu, după ce anchetă a stabilit că acesta se afla la volanul maşinii ambasadei care a fost implicată în decembrie, într-un accident rutier soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor două, scrie publicaţia The Straits Times.

Ionescu va fi acuzat, între altele, de conducere imprudentă, vătămare gravă şi părăsire a locului accidentului.

Pe de altă parte, diplomatul român a declarat ieri că întreaga sa acuzare este, de fapt, o înscenare pusă la cale

 

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
asociatiaunirea
noparca
vladi
adrianoo_007
IOSIFSTELIAN
Luca_Barca
           
HOROSCOP 09.04.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Aveţi o relaţie amoroasă ce începe să cam scârţâie din pricina deplasărilor.Sănătate. Sănătate dv. este foarte bună, dar faceţi, din păcate, şi eforturi de tot felul.Bani. Aproape că vă obsedează necesitatea unei noi schimbări de imagine. Faceţi cheltuieli maxime din pricina unor drumuri.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi