Angajaţii în concediu medical, controlaţi de poliţie

Începând cu luna mai, Ministerul Sănătăţii va modifica sistemul de acordare a concediilor medicale. Noile prevederi au în vedere reducerea drastică a numărului celor care obţin concedii medicale în mod ilegal prin controlul la domiciliu al presupusului bolnav şi prin aplicarea unor amenzi cuprinse între 5.000 de lei şi 10.000 de lei pentru eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale.

Guvernul va înfiinţa “poliţia concediilor medicale”, pentru a reduce cheltuielile cu astfel de prestaţii sociale. Dacă bolnavul nu este acasă sau într-o bază de tratament, în momentul controlului la domiciliu, angajatului nu i se va plăti concediul medical.

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a precizat că cei care se vor ocupa de acest control sunt fie reprezentanţi ai angajatorului, ai Casei de Asigurări sau ai poliţiei. ”Reglementarea aprobată de Guvern are în vedere o modalitate de verificare a prezenţei asiguraţilor la domiciliu sau la adresa indicată, pe baza unei proceduri care va fi stabilită prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Vreau să spun de la bun început că nu vom intra în casa cetăţeanului”, a declarat Attila Cseke.

Mai puţine zile de concediu şi amenzi usturătoare

Totodată, acesta a propus reducerea numărului de zile de concediu medical prescrise de medical de familie de la 45 de zile la 30 de zile, informează ziare.ro.

Cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegală a certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori se va dubla adică se va sancţiona cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

El a adăugat că în alte state europene, precum Austria, asiguraţii aflaţi în concediu medical trebuie să permită accesul angajaţilor casei de sănătate în locuinţă, iar dacă aceştia consideră că nu mai este necesar concediul medical, asiguratul trebuie să se prezinte la locul de muncă începând cu a doua zi.

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
asociatiaunirea
noparca
vladi
adrianoo_007
IOSIFSTELIAN
Luca_Barca
           
HOROSCOP 17.04.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Tot ceea ce faceţi astăzi este motivat de foarte multă iubire şi pasiune.Sănătate. Veţi respecta cu sfinţenie lista de medicamente prescrisă de medici. Nu dispuneţi de energie, dar doriţi să dovediţi că vă puteţi descurca singuri cu treburile casnice.Bani. Azi sau mâine, vor încasa de la rude drepturile financiare care li se cuvin.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi