FOTO Dacia, vedetă într-un pictorial al publicaţiei "Time"

Foto: Time

În timp ce majoritatea românilor asociază automobilul Dacia cu viaţa din timpul comunismului, foarte mulţi renunţând la acesta cu prima ocazie în favoarea unei maşini străine, publicaţia “Time”, parteneră CNN, a publicat un pictorial intitulat "Dacia, maşina românească care a putut" (“The Dacia, the romanian car that could”), prin care scoate în evidenţă valoarea istorică şi socială a autoturismului românesc.

“Conceput la începutul regimului lui Ceauşescu, compania de automobile Dacia a produs primul model original în 1969 - Dacia 1300. Designul său a rămas aproape neschimbat timp de 35 de ani, rezistând soţilor Ceauşescu şi stăpânilor lor sovietici” - astfel începe descrierea autoturismului în pictorialul din “Time”.

Fotografiile publicate în ediţia online a revistei prezintă modelele Dacia 1300 şi 1310 ca maşini care au făcut posibile vacanţele românilor petrecute prin ţară, dar şi desfăşurarea activităţii zilnice de muncă a acestora. De asemenea, “Time” notează povestea proprietarul unei Dacii, care a fost rugat de Nicolae Ceauşescu şi de soţia sa să-i ajute să fugă în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Dacă Dacia este puternic legată de cultura românească, pasiunea pentru această maşină a ajuns până în Statele Unite ale Americii, unde modelul Dacia 1300 are o valoare istorică şi unde este disponibil pe piaţă în număr limitat.

Publicaţia “Time” descrie şi evoluţia brandului, care a cunoscut o dezvoltare industrială puternică începând cu 1999, când compania românească a fost cumpărată de Renault. Noile modele Dacia au pătruns pe piaţa auto europeană, unde peste 200.000 de maşini au fost vândute numai în anul 2009.

1237 vizualizări

Taguri: Dacia, masina, pictorial, romania, time

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (2)
Anonim (neverificat) din vest in data de 4 August, 2010 - 19:53

Ce interesant, intr-o poza apare extraordinarul preot Eginald Schlattner, din Rosia, scriitor cunoscut si apreciat, si acest lucru nu e mentionat?...

Anonim (neverificat) din vest in data de 4 August, 2010 - 19:54

Ce interesant, intr-o poza apare extraordinarul preot Eginald Schlattner, din Rosia, scriitor cunoscut si apreciat, si acest lucru nu e mentionat?...

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
COSTI
happy30
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
           
HOROSCOP 24.09.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Nu puteţi suplini prin nimic tandreţea pe care o reclamă persoana iubită. Ar fi foarte bine să nu vă avântaţi azi în a face declaraţii de iubire.Sănătate. Vă reechilibraţi energetic, dar creşte pe neaşteptate stresul familial. Bani. Unii fac investiţii lipsite de pragmatism, alţii anulează conturi bancare.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi